Alfabetizare emoțională digitală: trusa de prim‑ajutor pentru elevi

De ce avem nevoie urgent de alfabetizare emoțională digitală

22% dintre copiii români între 11 și 15 ani au o utilizare problematică a rețelelor sociale – dublu față de media europeană (HBSC 2024). Aproape fiecare al doilea spune că a trecut prin cyberbullying. Nu vorbim de statistici abstracte, ci de elevii pe care îi vedem zilnic la clasă, în cancelarie sau la ședința cu părinții.

Realitatea e dură: multe școli așteaptă „să vină o lege” sau „instrucțiuni de sus” ca să acționeze. Între timp, telefoanele sunt în ghiozdane, grupurile de WhatsApp ale clasei fierb, iar emoțiile copiilor se joacă pe Instagram, TikTok și în jocuri online.

Există însă o veste bună: nu trebuie să aștepți nicio lege ca să faci ceva concret. Toolkitul gratuit de alfabetizare emoțională digitală RE:SET, creat de Asociația Mindcare for all, e gândit exact ca o trusă de prim‑ajutor emoțional pentru lumea digitală, ușor de folosit în școală și în familie.

În articolul acesta îți propun trei lucruri clare:

• să înțelegi de ce alfabetizarea emoțională digitală nu e un moft, ci o necesitate în România;
• să vezi ce conține concret toolkitul RE:SET și cum îl poți integra la clasă;
• să ai un set de exerciții și idei practice pe care le poți începe chiar săptămâna viitoare.

Ce este alfabetizarea emoțională digitală și de ce contează

Alfabetizarea digitală clasică înseamnă să știi să folosești tehnologia. Alfabetizarea emoțională digitală înseamnă să știi să te porți cu tine și cu ceilalți în timp ce folosești tehnologia.

Ideea centrală: ce se întâmplă pe telefon e la fel de real, la nivel emoțional, ca ce se întâmplă în curtea școlii.

„Emoțiile online nu sunt «mai mici» sau «mai puțin reale» decât cele din viața față în față.” – RE:SET

Pentru un adolescent, un like sau un comentariu nu sunt doar pixeli pe un ecran. Ele pot însemna:

• statut social în clasă;
• sentimentul de a aparține sau de a fi exclus;
• măsura propriei valori personale.

Dacă nu învățăm copiii să își recunoască și să își regleze emoțiile în online, apar consecințe foarte concrete:

• anxietate („Dacă nu îmi răspunde? Dacă nu îmi dă like?”);
• tulburări de somn (scroll infinit seara, frică de a pierde ceva);
• izolare („Mai bine nu mai scriu nimic, orice spun e atacat”);
• depresie, mai ales pe fondul comparațiilor constante („toți ceilalți sunt fericiți, doar eu nu”).

Asta nu înseamnă că soluția e să scoatem copiii complet din online. Vedem cazul Australiei, care a interzis rețelele sociale sub 16 ani. E o opțiune, dar în România nu suntem acolo, iar regulile oricum pot fi ocolite. Copiii rămân cu aceleași emoții, doar că mai ascunse.

Abordarea mai matură:

• da, punem limite și reguli;
• dar, în paralel, construim reziliență emoțională digitală.

Ce aduce nou toolkitul RE:SET – nu doar informații, ci scenarii reale

Toolkitul RE:SET nu e un pdf teoretic care prinde praf pe hard. E construit ca un instrument practic, cu exerciții pornite din situații reale din școli românești.

Tipuri de situații lucrate în toolkit

Autorii au plecat de la ce se întâmplă deja în grupurile elevilor:

• mesaje ironice sau răutăcioase în grupul de WhatsApp al clasei;
• „văzut” fără răspuns la mesaj, care poate fi trăit ca respingere;
• comentarii agresive în jocuri online (insulte, jigniri, amenințări);
• comparații permanente cu alți adolescenți „perfecți” din social media.

Fiecare tip de situație e folosit ca punct de pornire pentru:

• identificarea emoțiilor („Ce simți când ți se întâmplă asta?”);
• înțelegerea mecanismelor („De ce pare totul mai ușor agresiv online?”);
• exersarea răspunsurilor sănătoase („Ce altceva ai putea face concret?”).

Fenomenul de „dezumanizare” în online

Online-ul favorizează un fenomen periculos: dezumanizarea. Când nu vezi chipul și vocea celuilalt, creierul îl percepe mai puțin ca pe o persoană reală. De aici:

• curaj mai mare de a jigni;
• glume „care scapă de sub control”;
• normalizarea hate-ului („Așa vorbește toată lumea, ce dacă?”).

Toolkitul explică acest fenomen pe înțelesul elevilor și îi provoacă să-și pună întrebări simple, dar puternice:

• „Aș spune asta dacă persoana ar fi în fața mea?”
• „Cum m-aș simți dacă aș fi eu în locul ei?”

Realitatea e că mulți adolescenți nu sunt răi, ci nu conștientizează impactul cuvintelor lor online. O singură oră bine lucrată pe tema asta poate schimba dinamici întregi dintr-o clasă.

Cum pot folosi profesorii toolkitul la clasă: scenarii concrete

Vestea bună pentru profesori: toolkitul este gândit astfel încât poate fi folosit fără formare specială, în special la:

• orele de consiliere și orientare;
• ore de dirigenție;
• proiecte și activități extracurriculare;
• cercuri, cluburi de media sau de dezvoltare personală.

Model de oră: „Butonul Pause + Reset”

Unul dintre conceptele-cheie din toolkit este Pause + Reset – o unealtă simplă pentru reglarea emoțiilor.

Cum ar putea arăta o oră de consiliere de 50 de minute:

1. Pornire de la o poveste (10 minute)

   • Dirigintele propune un scenariu: „Ana vede într-un joc online că un coleg îi scrie: ‘Nu mai juca cu noi, ești praf.’ Ce crezi că simte Ana?”
   • Elevii răspund liber, se notează pe tablă cuvinte: furie, rușine, tristețe, confuzie.

2. Explicarea conceptului Pause + Reset (10 minute)

   • „E normal să te enervezi. Dar ce faci cu furia aia contează. Pause + Reset înseamnă 3 pași: mă opresc, respir, aleg ce fac mai departe.”

3. Exercițiu de respirație ghidată (5 minute)

   • 4 secunde inspir, 4 secunde țin aerul, 4 secunde expir.
   • Repetare de câteva ori, cu ochii închiși sau privind în jos.

1. Joc de rol în perechi (15 minute)

   • Un elev e Ana, altul e colegul agresor sau un prieten martor.
   • Sarcina: să exerseze trei variante de răspuns ale Anei după ce a apăsat „Pause + Reset”:
     • nu răspunde deloc;
     • scrie un mesaj ferm dar respectuos;
     • cere ajutorul unui adult.

2. Reflecție și discuție în grup (10 minute)

   • Ce variantă de răspuns vi s-a părut cea mai grea?
   • Ce ați face voi în realitate, pe bune?

La final, elevii pleacă nu doar cu „o poveste tristă despre cyberbullying”, ci cu un instrument concret pe care îl pot folosi chiar în seara respectivă, în orice chat sau joc.

Integrarea în proiectul școlii

Un singur diriginte motivat poate porni schimbarea, dar efectul maxim apare când școala integrează alfabetizarea emoțională digitală în:

• planul de activități educative (proiect pe tot anul);
• parteneriate cu părinții (ședințe tematice, ghiduri simple);
• colaborare cu consilierul școlar, acolo unde există.

O idee practică pentru o școală medie:

• trimestrul I: 1 oră despre emoții online la fiecare clasă gimnazială;
• trimestrul II: 1 oră despre cyberbullying și rolul martorilor;
• trimestrul III: 1 oră despre comparații sociale și imagine de sine.

Nu e nevoie de bugete, permisiuni complicate sau traininguri costisitoare. Doar de decizia de a pune acest subiect pe agendă.

Cum implicăm părinții: online-ul nu se oprește la poarta școlii

Dacă discuțiile despre emoțiile digitale rămân doar în școală, efectul lor se rupe la poarta instituției. E esențial ca și părinții să fie aduși în conversație, dar într-un mod realist.

Mulți părinți oscilează între două extreme:

• „Nu mă pricep, să se ocupe școala.”
• „Să le interzicem telefoanele, să nu mai intre pe nimic.”

Niciuna nu funcționează pe termen lung. Un mesaj echilibrat pe care îl poate transmite școala părinților ar fi:

• Copilul are nevoie de ghidaj, nu doar de interdicții.
• Emoțiile de online sunt reale, chiar dacă nouă „nu ni se par așa grave”.
• Putem pune reguli clare (de timp, de conținut) și în același timp să vorbim despre ce simt copiii când sunt excluși dintr-un grup, când primesc mesaje răutăcioase sau când nu primesc reacțiile așteptate.

Propunere de activitate simplă pentru o ședință cu părinții:

• 10 minute: prezentare scurtă cu cifrele din România (22% utilizare problematică, aproape 1 din 2 copii victimă de cyberbullying);
• 15 minute: discuție ghidată pe scenarii („Ce ați face dacă copilul v-ar spune că a fost jignit într-un joc online?”);
• 10 minute: prezentarea conceptului de Pause + Reset pe scurt, ca instrument pe care și adulții îl pot folosi.

Când părinții văd că nu li se cere să devină „specialiști IT”, ci parteneri în gestionarea emoțiilor, devin mult mai deschiși.

Cum se leagă alfabetizarea emoțională digitală de AI și învățarea personalizată

Campania „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” are sens doar dacă nu uităm că în centrul oricărei tehnologii stă un copil cu emoții reale.

Pe măsură ce școlile introduc:

• platforme adaptive de învățare;
• evaluare asistată de AI;
• aplicații educaționale din ce în ce mai sofisticate,

presiunea emoțională poate crește:

• compararea rezultatelor vizibile în timp real;
• anxietate legată de performanță („AI-ul știe că nu sunt bun la matematică”);
• senzația de supraveghere continuă.

Alfabetizarea emoțională digitală devine astfel coloana vertebrală a oricărei strategii de digitalizare în educație:

• elevul învață să își citească emoțiile atunci când interacționează cu platforme și rețele;
• profesorul poate folosi datele și instrumentele AI pentru a personaliza și suportul emoțional, nu doar conținutul academic;
• școala nu mai tratează tehnologia ca pe un risc pur, ci ca pe un context în care se pot exersa empatia, autoreglarea, colaborarea.

AI-ul poate personaliza exercițiile, dar doar un adult prezent poate ajuta un copil să înțeleagă de ce îl doare un comentariu sau de ce îl consumă lipsa unui răspuns. Aici toolkitul RE:SET e un aliat excelent: pune pe masă limbajul și exercițiile de care profesorii au nevoie pentru a completa partea umană a digitalizării.

De unde începem, concret, ca școală sau profesor

Dacă ești diriginte, profesor sau director și vrei să faci un pas mic, dar concret, iată un plan pentru următoarele 30 de zile:

1. Descarcă și citește toolkitul RE:SET – îți ia o seară să-l parcurgi cu creionul în mână.
2. Alege 1-2 exerciții potrivite vârstei elevilor tăi (gimnaziu, liceu).
3. Programează o oră tematică în următoarele două săptămâni.
4. Colectează feedback de la elevi: ce li s-a părut util, ce situații trăiesc ei în online.
5. Vorbește cu consilierul școlar sau cu un coleg interesat pentru a extinde activitățile la alte clase.

Nu ai nevoie să aștepți o metodologie. Nu ai nevoie de acorduri complicate. Ai nevoie doar de convingerea că emoțiile digitale ale copiilor sunt treaba școlii la fel de mult ca notele și mediile.

Viitorul digital sănătos nu începe cu o nouă aplicație, ci cu o conversație onestă la clasă. O oră, un exercițiu, o întrebare pusă la momentul potrivit pot schimba felul în care un copil se raportează la telefonul din buzunar.

Iar dacă vrem ca AI și învățarea personalizată să funcționeze cu adevărat în România, atunci primul pas este acesta: să avem elevi care știu ce simt, știu cum să se protejeze și știu că în spatele oricărui ecran există tot un om.