NeuroDrept, bias cognitiv și AI intră deja în practica judiciară românească. Vezi cum poți folosi neuroargumentele și LegalTech în strategia ta de avocat.
NeuroDrept și AI: cum gândește justiția viitorului în România
În ultimii 3 ani, peste 70% dintre cabinetele mari de avocatură din Europa au investit în soluții de inteligență artificială. În România, discuția abia începe, dar un fenomen interesant a apărut deja în jurisprudență: judecători care își motivează soluțiile cu argumente din neuroștiințe și psihologie cognitivă.
Asta schimbă radical miza pentru avocați. Nu mai vorbim doar despre „LegalTech pentru management de dosare” sau „AI pentru cercetare juridică”, ci despre AI și neuroștiințe care influențează direct modul în care se analizează vinovăția, discernământul și chiar erorile de raționament ale procurorilor și judecătorilor.
În articolul acesta, parte din seria „AI în Sectorul Juridic din România: LegalTech pentru Avocați”, plec de la conceptul de NeuroDrept și de la două spețe foarte relevante (una reală, una ipotetică), ca să arăt:
- ce sunt neuroargumentele și de ce încep să apară în hotărâri judecătorești;
- cum pot avocații să le folosească practic în penal și civil;
- unde intră în joc inteligența artificială și ce instrumente merită urmărite în următorii 2–3 ani.
Ce este, concret, un neuroargument și de ce contează pentru avocați
Un neuroargument este un argument juridic construit explicit pe date, teorii sau dovezi din neuroștiințe și psihologie cognitivă. Nu e „încă o trimitere medicală” în raportul de expertiză, ci un instrument de raționament: explică de ce o persoană a acționat într-un anumit fel, raportându-se la funcționarea creierului și a minții.
În practică, pentru un avocat, neuroargumentele sunt utile în cel puțin patru direcții:
- vinovăție penală și grad de culpă (a existat control executiv real? era persoana în plin control cognitiv?);
- discernământ și capacitate juridică (civil, familie, protecția persoanelor vulnerabile);
- periculozitate și risc de recidivă (în faza de individualizare, liberare condiționată, măsuri de siguranță);
- calitatea raționamentului organelor judiciare (identificarea și demonstrarea biasurilor cognitive).
Un mod util de a le privi este următoarea clasificare (extrem de practică în redactarea concluziilor):
- Neuroargumente descriptive – explică cum funcționează creierul: rolul cortexului prefrontal, mecanismele de inhibare a impulsurilor etc.
- Neuroargumente explicative – leagă disfuncții sau stări tranzitorii (leziuni, oboseală extremă, stres acut) de comportament.
- Neuroprobe (neuroargumente probatorii) – se bazează pe probe obiective: RMN, EEG, fMRI, teste neuropsihologice.
- Neuroargumente predictive – sprijinite pe modele (uneori AI) care estimează risc de recidivă sau de comportament violent.
- Neuroargumente normative – folosite în discuții de politică penală, imputabilitate, capacitate juridică.
Pentru un avocat care vrea să rămână relevant în următorii 5–10 ani, înțelegerea acestor instrumente e la fel de importantă ca familiaritatea cu motoarele de căutare juridică bazate pe AI.
Speța ICCJ 2025: când instanța „diagnostichează” biasul cognitiv al acuzării
În 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție – completul de drepturi și libertăți – analizează contestația la o măsură preventivă într-o cauză de delapidare. Procurorul calificase drept delapidare o serie de cheltuieli de imagine ale unei companii private: zboruri, mașini, protocol.
ICCJ respinge construcția acuzării ca neîntemeiată. Interesant nu e doar rezultatul, ci cum ajunge instanța acolo.
Cum apare neuroargumentul în motivare
Instanța trimite explicit la lucrarea lui Daniel Kahneman, Gândire lentă, gândire rapidă, și explică două fenomene psihocognitive:
- efectul halo – tendința de a extrapola o impresie pozitivă sau negativă asupra întregii persoane/entități;
- biasul de confirmare – tendința minții de a căuta și interpreta doar probele care confirmă convingerea inițială.
Pe românește, ICCJ spune: acuzarea a gândit „în modul rapid”, intuitiv și emoțional, nu în modul analitic, critic. Neuroargumentul are aici două funcții clare:
- epistemică – explică științific de ce raționamentul procurorului e viciat;
- critică – oferă temei pentru a invalida construcția juridică bazată pe acel raționament.
Este, probabil, unul dintre cele mai clare momente în care o instanță supremă din România recunoaște: și actorii justiției au un creier, cu biasuri, erori de percepție și filtre emoționale. Iar acestea pot fi analizate, numite și sancționate juridic.
Ce poate face un avocat cu asta, foarte concret
Un cabinet care lucrează cu LegalTech și AI poate transforma acest tip de neuroargument într-un atu strategic:
- în rechizitorii sau acte de urmărire penală, identifică pasaje unde se vede clar biasul de confirmare (selectarea unui tip de probă, ignorarea altuia);
- folosește un model AI de analiză textuală pentru a marca expresii emoționale, generalizări, etichetări („lux exagerat”, „mod de viață ostentativ”) care trădează raționamentul intuitiv;
- ancorează criticile în literatura de psihologie cognitivă – nu ca „ornament”, ci ca schemă logică: premisă – bias – efect asupra concluziei.
Rezultatul: pledoarii mai precise, concluzii scrise care nu atacă persoana procurorului, ci calitatea raționamentului său. Asta cântărește puternic în fața unui judecător familiarizat deja cu astfel de concepte, cum vedem în speța ICCJ.
Accidentul rutier și „fereastra cognitivă”: cum se poate recalibra culpa penală
A doua speță din materialul de referință este ipotetică, dar perfect plauzibilă și, sincer, foarte frecventă în dosarele de ucidere din culpă din ultimii ani.
Contextul: șofer pe autostradă, drum lung și monoton. Își dă seama brusc că a ratat ieșirea. Reduce viteza improvizat, încă în zona de intersecție. Este acroșat din spate, un pasager moare. Urmează acuzație de ucidere din culpă.
Ce spune neuroștiința, nu doar Codul penal
Conducerea pe distanțe lungi e un comportament predominant automatizat. Creierul funcționează „pe pilot automat”, cu rețele neuronale implicite, iar controlul conștient e redus. Când apare stimulul-surpriză („am ratat ieșirea!”), intră în joc rețeaua salienței, care face comutarea de la automat la conștient.
Problema: comutarea asta nu e instantanee. Există o fereastră cognitivă de tranziție (de la sute de milisecunde la câteva secunde) în care persoana:
- nu are încă o decizie rațională complet formată;
- reacționează parțial reflex, parțial conștient;
- este „între lumi”: nici complet automat, nici complet deliberativ.
Dacă fapta se petrece exact în acea fereastră – iar expertiza poate arăta asta, coroborând date tehnice, timpi de reacție, declarații –, nivelul de control executiv este realmente diminuat.
Cum se traduce asta juridic
Din perspectivă penală, culpa presupune o conduită rațională care ar fi putut fi evitată prin minimă diligență. Neuroargumentul nu spune „nu există culpă”, ci altceva, mai nuanțat:
- actul psihic a fost parțial automat, parțial conștient;
- timpul disponibil pentru o decizie optimă a fost sub pragul rezonabil;
- capacitatea reală de autocontrol a fost diminuată de mecanisme normale ale creierului, nu de indiferență sau dispreț față de regulă.
Consecința firească: discutăm despre o culpă redusă, cu funcție atenuantă clară în individualizarea pedepsei. Exact aici neuroargumentul devine un instrument de justiție mai echilibrată, nu o „scuză științifică” pentru orice comportament imprudent.
Unde poate ajuta AI în astfel de dosare
Un cabinet orientat spre LegalTech poate folosi AI în mai multe straturi ale acestei abordări:
- simulări și reconstrucții (date de viteză, distanță, timpi de reacție, condiții meteo), pentru a ancora neuroargumentul într-un scenariu fizic coerent;
- căutare automată în jurisprudență după concepte precum „automatism”, „reacție reflexă”, „stare de surpriză”, „capacitare cognitivă redusă”;
- generarea primelor drafturi de concluzii care articulează partea descriptivă (cum funcționează mintea în astfel de momente) cu partea juridică (articole, criterii de individualizare, practică relevantă).
Nu AI-ul „face apărarea”, dar scurtează enorm timpul de pregătire și permite avocatului să se concentreze pe strategie și pe modul de prezentare în fața instanței.
Cum integrezi NeuroDreptul în practica zilnică a unui cabinet de avocatură
Mulți avocați văd neuroștiințele ca pe o zonă exotică, utilă doar în cazuri extreme (insanitate, tulburări grave). Realitatea e că 99% din dosare implică, direct sau indirect, procese mentale: decizie, intenție, percepție, memorie, bias.
Iată o abordare pragmatică pentru următoarele 6–12 luni, dacă vrei ca firma ta să fie printre cele care vor conta în România anului 2030.
1. Alfabetizare minimă în neuroștiințe și biasuri pentru întreaga echipă
Nu ai nevoie să devii neurolog. Dar este realist, pentru un cabinet mediu, să aibă:
- un mini-ghid intern (10–15 pagini) cu cele mai uzuale concepte: cortex prefrontal, funcții executive, bias de confirmare, efect halo, euristici;
- 1–2 traininguri interne pe an, eventual cu un psiholog sau neurocercetător;
- o bibliotecă digitală (organizată cu ajutorul unui sistem AI de management al cunoașterii) cu articole de bază pe teme de NeuroDrept.
2. Integrarea neuroargumentelor în șabloanele de documente
La fel cum ai șabloane pentru contracte sau pentru apeluri, poți avea șabloane pentru:
- analiză de vinovăție care include o secțiune standard despre nivelul de control executiv;
- note de concluzii cu subcapitole dedicate „Contextului neurocognitiv al faptei”;
- memorii critice față de rechizitoriu, în care există mereu un punct despre biasurile posibile ale acuzării.
AI te ajută să:
- propui automat formulări adaptate speței;
- verifici consistența termenilor de la un document la altul;
- recunoști patternuri (de exemplu: aceasta seamănă cu speța X, unde s-a reținut fereastra cognitivă).
3. Colaborare structurată cu experți și folosirea neuroprobelor
Neuroprobe (RMN, EEG, fMRI, teste neuropsihologice) au nevoie de două lucruri pentru a fi utile în instanță:
- întrebări de expertiză bine formulate (juridic + neuroștiințific);
- traducere clară în limbaj juridic: ce înseamnă, pentru imputabilitate sau pentru grad de culpă, o anumită disfuncție.
Un cabinet care lucrează cu AI poate crea baze de date interne cu:
- modele de întrebări către experți;
- explicații standardizate ale rezultatelor uzuale;
- sinteze de jurisprudență unde au fost admise sau respinse astfel de probe.
Rezultatul este o expertiză folosită strategic, nu „aruncată” la dosar în speranța că va impresiona instanța prin termeni tehnici.
De ce NeuroDrept + AI este următorul pas logic pentru avocații din România
Dacă te uiți la tendințele din SUA, Marea Britanie, Germania, direcția e clară:
- AI în analiza juridică – motoare care citesc mii de hotărâri și contracte în câteva minute;
- AI în evaluarea riscului – modele de recidivă, scoring pentru decizii administrative;
- Neuroștiințe în justiție – de la fMRI în procese penale, până la psihologie cognitivă în motivări.
România nu va rămâne în afara acestui curent. Deja avem:
- hotărâri ale ICCJ care folosesc explicit concepte de bias cognitiv;
- doctrină de NeuroDrept tot mai prezentă în zona de penal și epistemologie juridică;
- un interes crescut al instanțelor pentru probe științifice (inclusiv informatice și neuro-psihologice).
Combinația NeuroDrept + LegalTech + AI nu este moft intelectual, ci un avantaj competitiv foarte concret:
- redactezi mai bine, mai rapid, mai coerent;
- vezi slăbiciuni de raționament în actele procedurale ale adversarului;
- construiești strategii de apărare sau de acuzare care reflectă realitatea minții umane, nu doar schema clasică „faptă – normă – sancțiune”.
Dacă ai ajuns până aici, merită să îți pui o întrebare incomodă: câte dintre dosarele tale recente ar fi arătat altfel dacă ai fi avut curajul să pui în centrul analizei nu doar ce s-a întâmplat, ci și cum funcționa mintea în acel moment?
Următorul pas logic, în 08.12.2025, este să începi să pui întrebările astea sistematic și să îți construiești, cu ajutorul AI-ului, propriul set de instrumente de NeuroDrept în firmă. Cei care fac asta acum vor fi, peste câțiva ani, cei la care restul profesiei va veni să ceară consultanță.