Dosarele Revoluției și Mineriadei arată limitele sistemului. Vezi cum poate AI să ajute avocații și justiția română să reducă blocajele și întârzierile cronice.
Justiția română are încă dosare penale deschise pentru crime împotriva umanității comise între decembrie 1989 și iunie 1990. Vorbim de fapte imprescriptibile, confirmate ca atare de CEDO, dar investigate de peste 30 de ani cu întreruperi, restituiri, erori procedurale și amânări succesive.
Acesta nu e doar un reproș moral la adresa sistemului. Este o radiografie a unei infrastructuri judiciare lente, fragmentate informațional, greu de coordonat. Iar aici, inteligența artificială și LegalTech nu sunt un moft, ci o șansă reală de a nu mai repeta aceleași blocaje.
În seria „AI în Sectorul Juridic din România: LegalTech pentru Avocați”, articolul de azi pleacă de la situația Dosarului Mineriadei (13–15 iunie 1990) și de la criticile Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, pentru a discuta foarte concret: unde se rupe lanțul în sistem și cum ar putea ajuta AI-ul exact acolo.
1. Ce ne arată, de fapt, Dosarul Mineriadei despre sistem
Dosarul Mineriadei și dosarele Revoluției sunt oglinda dureroasă a felului în care funcționează (sau nu funcționează) justiția penală când miza este uriașă, iar volumul de informație este copleșitor.
În decembrie 2025, la Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc termenul în Camera preliminară în dosarul 13–15 iunie 1990. Instanța trebuie să decidă dacă trimite dosarul la judecata pe fond sau îl restituie la Parchet pentru „acoperirea unor riscuri”, cu pronunțare programată pentru 28.01.2026.
Problemele ridicate public sunt clare:
- lipsesc din rechizitoriu victime colective de notorietate (Universitatea din București, UAUIM „Ion Mincu”, Liga Studenților, Asociația „21 Decembrie 1989” etc.);
- anumite structuri și organizatori par puși sub o „stranie protecție” în documentele de urmărire penală;
- Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei critică explicit România, la 04.12.2025, pentru modul în care sunt executate hotărârile CEDO în cauzele legate de Revoluție și Mineriadă;
- ÎCCJ a restituit de mai multe ori dosarul Revoluției Parchetului General, pentru nereguli majore de anchetă.
Asta nu mai e doar „durata excesivă a anchetelor penale”. Este un sistem care nu reușește să gestioneze corect cazuri complexe, cu sute sau mii de părți, volume uriașe de probe, decizii succesive, acte anulate și reluate.
Și aici apare întrebarea practică pentru avocați și juriști: cum poate fi tratat altfel un asemenea volum de date și proceduri, astfel încât să nu mai pierdem decenii între rechizitorii greșite și dosare restituite?
2. Unde se rup fluxurile: durată excesivă, incoerență, lipsă de trasabilitate
Când Comitetul de Miniștri reproșează României că, pentru „a treia oară”, ÎCCJ a returnat în 2024 dosarul Revoluției la Parchet, nu e doar o problemă de imagine, ci de management al cauzei.
În astfel de dosare penale complexe avem simultan:
- sute de volume de dosar, mijloace de probă, expertize, declarații;
- zeci sau sute de persoane vătămate, cu statut juridic diferit (victime directe, urmași, entități colective, ONG-uri, universități);
- acte procesuale succesive, decizii de trimitere în judecată, restituiri, infirmări, conexări;
- obligația de a respecta dreptul la un proces echitabil (art. 6 CEDO) și obligațiile pozitive ale statului privind anchetarea încălcărilor art. 2 și 3 (viață și integritate).
Fără un sistem de management al dosarului cu trasabilitate clară, apar inevitabil:
- persoane vătămate uitate sau încadrate greșit;
- inconsecvențe între acte – ce s-a reținut inițial, ce s-a schimbat, ce s-a anulat;
- termene ratate, prescripții pentru infracțiuni „simple”, deși pentru crime împotriva umanității există imprescriptibilitate;
- imposibilitatea de a vedea imaginea de ansamblu și de a justifica deciziile în mod coerent.
Situația descrisă în articol – lipsa unor victime colective notorie în rechizitoriu, critica CEDO în cauza Mocanu și alții, atenționările repetate ale Comitetului de Miniștri – arată același lucru: procesarea manuală, fragmentată, a unui volum uriaș de date nu mai face față.
Aici nu vorbim de AI ca înlocuitor al procurorului sau judecătorului, ci de AI ca infrastructură de suport, care să reducă drastic riscul de omisiuni, incoerențe și pierderi de timp.
3. Cum poate ajuta AI în cauze complexe: de la „fiat justitia” la „fiat structura”
Pentru dosarele tip Revoluție / Mineriadă, dar și pentru anchete economice mari, corupție, crimă organizată, AI poate fi folosită în câteva direcții foarte concrete.
3.1. Management inteligent al părților și persoanelor vătămate
Unul dintre reproșurile dure din articol este absența, în rechizitoriu, a unor victime colective evidente (universități, asociații, partide istorice). Asta arată o carență de cartografiere a părților.
Un sistem AI de management al dosarelor penale ar putea:
- centraliza toate entitățile menționate în plângeri, declarații, înscrisuri;
- semnala automat entitățile colective de notorietate (universități, ONG-uri mari, partide) care apar în documente dar nu au statut clar în dosar;
- alerta procurorii și echipa de caz când există discrepanțe între ceea ce apare în probe și ceea ce figurează ca persoană vătămată în sistem;
- genera rapoarte periodice pentru verificarea completitudinii listei de victime.
Pentru avocați, un astfel de sistem ar fi aur curat:
- pot verifica rapid dacă toți clienții lor apar corect în dosar;
- pot documenta omisiunile și formularea cererilor de includere ca persoane vătămate sau părți civile cu un efort mult mai mic;
- pot construi strategii de litigii CEDO sau interne bazate pe date precise, nu pe intuiții.
3.2. Analiză automată a rechizitoriilor și a actelor procedurale
Rechizitoriul din Mineriadă este criticat pentru:
- lipsa unor anumite persoane vătămate;
- protejarea implicită a unor structuri (FSN, organizatorii represiunii);
- incoerențe cu dosarele anterioare din perioada decembrie 1989 – iunie 1990.
Un modul de analiză AI a documentelor juridice poate:
- compara automat mai multe versiuni de rechizitorii și acte de urmărire penală;
- evidenția ce s-a adăugat, ce a dispărut, ce a fost modificat în încadrările juridice;
- realiza un „map” cronologic al deciziilor procurorului și ale instanțelor;
- semnala potențiale contradicții interne (de exemplu, în două acte diferite aceeași faptă e descrisă diferit sau e reținut alt autor).
În practică, un avocat de penal care se trezește cu un dosar de câteva zeci de volume ar putea, cu ajutorul AI:
- să identifice în câteva ore, nu în săptămâni, toate pasaje relevante pe un anumit aspect (de ex. ordine militare, intervenții ale unor structuri paramilitare);
- să verifice coerența între rechizitoriu, ordonanțe anterioare și decizii CEDO în cauze conexe;
- să construiască mai ușor excepții în camera preliminară, bazate pe inconsistențe reale ale dosarului.
3.3. Trasabilitate și „audit trail” pentru a evita restituirile repetate
Faptul că ÎCCJ a restituit de mai multe ori dosare complexe la Parchet e un semnal clar că nu există o vedere globală asupra fluxului procedural.
Un sistem AI de case tracking bine integrat ar putea:
- arăta în timp real ce probleme procedurale au mai apărut în dosare similare;
- sugera checklist-uri dinamice pentru procurori și grefieri (verificarea tuturor părților, claritatea încadrărilor, comunicarea actelor, competența etc.);
- estima riscul de restituire a unui dosar, bazat pe istoricul altor cauze de același tip;
- trimite alerte interne când anumite termene sau obligații CEDO (cum ar fi finalizarea unei anchete până la o dată anume) sunt în pericol de a fi depășite.
Nu vorbim de magie, ci de analiză predictivă bazată pe date istorice. Sistemul nu înlocuiește decizia umană, dar avertizează: „Dosarele cu acest profil, cu aceste lipsuri, au fost restituite în procent de 70%. Verifică A, B, C.”
4. AI ca instrument de transparență și responsabilizare în dosarele privind drepturile omului
Articolul citat vorbește apăsat despre crime împotriva umanității, rețele de crimă organizată și corupție „țesute la umbra” dosarelor 1989–1990. Dincolo de limbaj, fondul e clar: societatea vrea adevăr, iar sistemul judiciar e perceput ca lent și opac.
Aici, AI poate susține transparența, nu o poate înlocui. Dar o poate face verificabilă.
4.1. Acces structurabil la jurisprudență CEDO și la decizii interne
În cauzele legate de Revoluție și Mineriadă, România a fost condamnată pentru:
- încălcări procedurale ale articolelor 2 și 3 CEDO (investigații ineficiente);
- încălcarea art. 6 privind durata excesivă a procedurilor;
- neexecutarea corespunzătoare a hotărârilor CEDO (inclusiv Mocanu și alții contra României, 17.09.2014).
Un sistem AI de cercetare juridică automatizată specializat pe drepturile omului ar putea:
- furniza rapid procurorilor și judecătorilor toate cerințele procedurale rezultate din jurisprudența CEDO pentru cazuri similare;
- genera rezumate clare: ce a cerut Curtea, ce a criticat, ce trebuie evitat la nivel național;
- ajuta avocații să formuleze argumente solide, perfect aliniate cu practica CEDO și cu deciziile Comitetului de Miniștri.
În loc să caute manual prin zeci de decizii, practicienii ar avea un tablou sintetic, actualizat în timp real, inclusiv cu monitorizarea măsurilor de executare.
4.2. Predicția rezultatelor și a riscurilor de condamnare la CEDO
Nu poți prezice cu 100% ce va face CEDO, dar poți lucra cu probabilități bazate pe:
- durata procedurilor interne;
- numărul de restituiri ale dosarului;
- lipsuri în anchetă (victime neaudiate, probe ignorate, conflicte de competență);
- existența unui „pattern” de cauze similare în care statul a fost deja condamnat.
AI poate să ofere un scor de risc CEDO pentru anumite dosare sensibile. Pentru avocați, asta înseamnă:
- argumente concrete atunci când cer accelerarea procedurilor sau completarea urmăririi penale;
- o planificare realistă a strategiei: ce șanse sunt să obțină satisfacție doar intern și când devine inevitabil sesizarea Curții de la Strasbourg.
Pentru stat (Parchet, ÎCCJ, Ministerul Justiției), un astfel de instrument ar putea preveni:
- repetarea acelorași greșeli de investigație;
- condamnări costisitoare financiare și reputaționale;
- rapoarte negative ale Comitetului de Miniștri, de tipul celor adoptate la 04.12.2025.
5. Ce pot face efectiv avocații români chiar de acum cu LegalTech și AI
Discuția despre dosarele istorice e emoțională, dar lecțiile se aplică direct în practica de zi cu zi din 2025–2026. Orice avocat care se confruntă cu:
- dosare penale voluminoase;
- litigii de drepturile omului;
- cauze multi-parte (asociații, grupuri de reclamanți, clienți instituționali);
- monitorizarea executării hotărârilor CEDO sau a deciziilor ICCJ,
poate începe să folosească instrumente LegalTech bazate pe AI pe câteva direcții clare.
5.1. Cercetare juridică automatizată
- interogare în limbaj natural a jurisprudenței interne și CEDO;
- identificarea rapidă a contradicțiilor între practica internă și standardele europene;
- generarea de „skelete” de argumentare, pe care avocatul le rafinează.
5.2. Management de dosar și cronologii automate
- încărcarea documentelor scanate și crearea unei cronologii automate a cauzei;
- marcarea părților, a persoanelor vătămate, a probelor-cheie;
- regăsirea imediată a tuturor documentelor unde apare un anumit nume, loc, dată sau infracțiune.
5.3. Suport pentru redactare și verificare
- verificarea coerenței între capetele de cerere, probatoriul invocat și temeiurile de drept;
- sugestii de jurisprudență relevantă care întărește poziția clientului;
- verificarea limbajului pentru claritate și structură logică.
În România, deja apar soluții specializate în drept intern și CEDO, integrate cu baze de date locale și ancorate în terminologia noastră juridică. Pentru cabinetele de avocatură care vor să rămână relevante, 2026 nu mai este anul în care se întreabă „dacă” vor folosi AI, ci cum și în ce ritm.
6. „Fiat Justitia” în era AI: nu software-ul face dreptate, dar fără el rămânem blocați
Articolul original încheie cu o idee dură: fără asumarea crimelor împotriva umanității din 1989–1990 și fără o anchetă reală în acele dosare, România rămâne „chinuită” ca stat și ca cetățeni. „Sângele lor strigă asupra noastră”.
Aici nu intră AI să dea verdicte morale. Însă poate face un lucru esențial: să nu mai lase, tehnic și organizațional, sistemul să se ascundă în spatele haosului de dosare, hârtii și restituiri nesfârșite.
Pentru avocați, AI înseamnă:
- mai puțin timp pierdut pe căutări manuale și mai mult timp pe strategie;
- mai puțin risc de a rata termene sau excepții importante;
- argumente mai solide, ancorate în date și jurisprudență completă.
Pentru sistemul judiciar, AI înseamnă:
- trasabilitate – cine a decis ce și când, pe baza căror acte;
- coerență – mai puține dosare mutilate prin omisiuni și contradicții interne;
- respectarea mai fidelă a standardelor CEDO și a obligațiilor asumate în fața Consiliului Europei.
Dacă vrem ca „Fiat Justitia” să nu rămână doar un motto frumos pe frontispiciu, ci o realitate palpabilă inclusiv în dosarele istorice, trecerea la infrastructuri juridice asistate de AI nu mai este un moft tehnologic, ci o datorie profesională.
Dacă ai un cabinet de avocatură în România și lucrezi pe penal, drepturile omului sau litigii complexe, întreabă-te direct: câte ore de muncă repetitivă ai putea muta în AI ca să câștigi timp pentru strategie și pentru clienți? Răspunsul sincer la întrebarea asta e primul pas real spre o justiție mai aproape de ceea ce așteptăm cu toții.