Turcia a reglementat clar solarul plutitor. România are apă, soare și AI – dar nu are încă reguli. Ce putem învăța și cum folosim inteligența artificială?
Seriile de iulie au arătat din nou cât de vulnerabil e sistemul nostru energetic la secetă și valuri de căldură. Hidrocentralele scad, consumul crește, iar presiunea pe rețea se simte în fiecare MWh scump cumpărat din piață.
În timp ce noi încă dezbatem unde mai putem pune parcuri solare la sol fără să blocăm teren agricol, Turcia tocmai a publicat un cadru clar pentru parcurile fotovoltaice plutitoare pe lacuri de acumulare și canale. Nu e doar o știre de politici publice, ci un semnal foarte concret: cine își ordonează regulile, își poate extinde rapid capacitatea regenerabilă fără conflicte de utilizare a terenului.
În contextul seriei „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde”, exemplul Turciei e util din două motive:
- arată cum ar trebui să arate un cadru de reglementare modern pentru solar plutitor;
- deschide discuția despre cum inteligența artificială poate face aceste proiecte mai sigure, mai eficiente și mai profitabile în România.
1. Ce a făcut concret Turcia: un cadru clar pentru solarul plutitor
Turcia a publicat în Monitorul Oficial un regulament dedicat utilizării suprafețelor de apă pentru instalații fotovoltaice plutitoare pe lacuri de acumulare și canale.
Elementele esențiale ale cadrului turcesc:
- acoperirea cu panouri nu poate depăși 10% din suprafața lacului la nivel normal al apei;
- la nivel minim al apei, limita urcă la 30%;
- este interzisă instalarea pe:
- lacuri și zone cu regim de protecție legală;
- acumulări pentru controlul inundațiilor;
- bazine cu suprafață sub 0,5 km².
În plus, pentru lacurile de acumulare:
- o matrice fotovoltaică nu poate depăși 10 hectare;
- trebuie păstrată o distanță minimă de 25 m față de conturul de nivel minim al apei;
- între două câmpuri plutitoare trebuie minimum 30 m distanță;
- structurile trebuie proiectate să reziste la vânt, valuri, zăpadă și variații de nivel;
- ancorarea, cablurile și poziția panourilor nu au voie să afecteze operarea barajului.
Pentru canale, regulile sunt și mai stricte: structurile fotovoltaice trebuie să fie pe suprastructuri (nu ating apa), cu lungime maximă de 250 m pe segment și pauze de 25 m între segmente, fără să împiedice curgerea și întreținerea canalului.
Din perspectiva procesului administrativ, orice proiect nou are nevoie de:
- aviz de la agenția de stat pentru ape (DSI);
- aprobare de la autoritatea națională de reglementare în energie;
- verificare finală a lucrărilor de către DSI.
Proiectele deja aprobate înainte de apariția regulamentului trebuie să depună un studiu de fezabilitate actualizat în termen de trei luni.
De ce contează? Pentru că Turcia are deja peste 23 GW fotovoltaic instalați, iar obiectivul este să ajungă la 120 GW solar + eolian până în 2035. Fără reguli clare pentru noi suprafețe (inclusiv lacuri), atingerea acestor ținte ar fi pur teoretică.
2. De ce ar interesa România: apă avem, reguli nu prea
România are zeci de lacuri de acumulare, canale de irigații subutilizate și rețele de distribuție care ar beneficia clar de generare locală. Realitatea? Discutăm mai mult despre exproprieri pentru parcurile solare la sol decât despre soluții inteligente care nu consumă teren.
Solarul plutitor are trei avantaje clare pentru România:
- Nu concurează cu terenul agricol – o problemă tot mai sensibilă în multe județe.
- Reduce evaporarea apei – în ani secetoși, câțiva centimetri economisiți pe luciul apei contează la producția hidro și la irigații.
- Economie de infrastructură – parcurile plutitoare lângă hidrocentrale sau stații de pompare folosesc adesea racordarea existentă la rețea.
Dacă ne uităm la ce face Turcia, ideile aplicabile la noi sunt destul de clare:
- stabilirea unui procent maxim de acoperire a luciului de apă (10–15% e un punct de pornire rezonabil);
- excluderea clară a ariei protejate, lacurilor de agrement intens și acumulărilor pentru controlul inundațiilor;
- cerințe ferme privind distanțele de siguranță față de maluri și construcții;
- procedură simplă, dar riguroasă, de avizare comună Apele Române + ANRE.
Fără aceste clarificări, discuția despre solar plutitor în România rămâne în zona de prezentări PowerPoint și „ar fi interesant cândva”. Iar în ritmul actual al tranziției verzi, „cândva” e deja prea târziu.
3. Unde intră AI în toată povestea: de la proiectare la operare
Solarul plutitor nu e doar „un parc solar pus pe apă”. Din punct de vedere ingineresc și operațional, complexitatea e semnificativ mai mare. Aici inteligența artificială nu e un moft, ci o unealtă practică.
3.1. Proiectare optimă a configurației
Un sistem fotovoltaic plutitor trebuie să țină cont de:
- direcția și viteza dominantă a vântului;
- variațiile sezoniere ale nivelului apei;
- curenți, unde există;
- umbrire de la versanți, poduri, construcții;
- impactul asupra ecosistemului acvatic.
Modelele AI (de la algoritmi de optimizare la rețele neuronale) pot să combine date istorice meteo, batimetrie, imagini satelitare și restricții de mediu pentru a propune configurații de layout care:
- maximizează producția de energie per hectar de apă;
- reduc solicitările mecanice pe ancore și pontoane;
- limitează zonele de acoperire pentru a proteja biodiversitatea.
În loc de 20–30 de scenarii simulate manual, un algoritm poate genera mii de variante și o poate alege pe cea optimă în funcție de obiectivele investitorului (CAPEX minim, LCOE minim, impact de mediu minim etc.).
3.2. Integrarea în rețea și predicția producției
În seria „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde” am revenit des la două teme: predicția producției și optimizarea rețelelor electrice. Solarul plutitor doar amplifică nevoia acestor instrumente.
De ce? Pentru că multe lacuri de acumulare sunt deja conectate la rețea prin hidrocentrale. Combinarea fotovoltaicului cu hidro creează un hibrid extrem de interesant: soarele acoperă producția ziua, iar hidro compensează variațiile sau produce mai mult seara.
Cu modele AI bine antrenate pe date locale (radiație, temperatură, nivel de apă, prognoze meteo), operatorul poate:
- estima cu o eroare mult mai mică producția solară pe următoarele 24–72 ore;
- ajusta programul hidrocentralelor pentru a menține un profil de livrare stabil în piață;
- reduce costurile cu dezechilibrele și penalitățile la operatorul de transport.
Pe scurt: AI transformă un parc solar plutitor dintr-o sursă imprevizibilă într-un element integrat într-o strategie de „asset management” energetic.
3.3. Mentenanță predictivă în mediu dificil
Panourile și echipamentele montate pe apă sunt expuse la:
- umiditate crescută și coroziune;
- mișcări permanente ale platformei;
- depuneri organice și minerale accelerate.
Asta înseamnă mai multe riscuri de defecțiuni la:
- conectori și cabluri;
- structuri de ancorare;
- invertoare și tablouri.
Un sistem de monitorizare cu AI poate analiza în timp real datele SCADA, imagini termografice (de la drone sau camere fixe) și curbele de producție pentru a detecta:
- panouri sau stringuri care încep să degradeze accelerat;
- anomalii termice (puncte fierbinți, conectori cu contact slab);
- modele de vibrații anormale la ancoraje.
Rezultatul e simplu și foarte concret: mai puține opriri neplanificate, intervenții programate la timp și o durată de viață efectivă mai mare a investiției.
4. Lecții pentru România: politică publică + tehnologie, nu una fără alta
Dacă ne uităm la exemplul Turciei prin prisma României, apar câteva lecții directe.
4.1. Fără reguli clare, investitorii serioși stau pe margine
Majoritatea companiilor mari de energie evită proiectele cu risc legislativ ridicat. Dacă România vrea să atragă capital pentru solar plutitor, eolian offshore, baterii și alte tehnologii emergente, trebuie să ofere:
- criterii tehnice clare (limite de acoperire, distanțe, condiții structurale);
- proceduri de avizare transparente și previzibile;
- coordonare între autorități (mediu, ape, energie, local).
Turcia nu a așteptat să apară sute de MW de solar plutitor „în haos”. A definit regulile înainte ca piața să explodeze. Asta reduce conflictele sociale și juridice și scurtează timpul de la idee la punerea în funcțiune.
4.2. AI trebuie tratat ca infrastructură, nu ca „feature” opțional
În contextul tranziției verzi, AI în industria energetică din România nu mai e un lux. Fără analitică avansată, proiectele fotovoltaice și eoliene se lovesc de aceleași limite:
- „rețeaua nu mai permite” – pentru că nu știm suficient de bine cum va varia producția;
- „costurile de echilibrare sunt prea mari” – pentru că nu prezicem corect;
- „banul se face doar din PPA, nu din optimizare” – pentru că nu folosim datele la adevăratul lor potențial.
În proiectele noi – inclusiv eventuale parcuri solare plutitoare pe lacuri românești – ar trebui prevăzute încă din faza de proiect:
- buget pentru platforme de monitorizare și analiză AI;
- integrare nativă cu sistemele operatorilor de rețea;
- politici clare de date (cine colectează, cine are acces, cum se folosesc pentru optimizare).
4.3. De la pilot la scară mare: cum ar putea arăta un „first mover” românesc
Un scenariu realist pentru România în următorii 3–5 ani ar fi:
- Proiect pilot de 5–10 MW solar plutitor pe un lac de acumulare existent, în parteneriat cu un producător hidro.
- Implementare de platformă AI pentru:
- prognoza combinată hidro + solar;
- mentenanță predictivă;
- optimizare a participării în piața de echilibrare.
- Folosirea datelor și rezultatelor pentru:
- ajustarea cadrului de reglementare (dacă e cazul);
- definirea standardelor tehnice naționale;
- pregătirea pentru proiecte de 50–100 MW.
Cine intră primul cu un astfel de proiect – producător, dezvoltator sau consorțiu – va avea un avantaj clar de cunoaștere și poziționare în piață.
5. Unde e oportunitatea acum pentru actorii din România
Dincolo de discuția tehnică, întrebarea pragmatică este: ce poți face concret acum, în 12.2025, în România?
Câteva direcții clare pentru companii energetice, dezvoltatori și autorități:
- Mapare de potențial: folosirea de modele AI și GIS pentru a identifica lacuri și canale cu potențial tehnic și economic pentru solar plutitor.
- Propuneri de reglementare: pornind de la exemplul Turciei, se poate elabora un set de principii pentru un ordin sau ghid tehnic adaptat României.
- Proiecte de cercetare–pilot: consorții între universități, companii de utilități și furnizori de tehnologie AI pentru a testa pe scară mică soluții integrate.
- Dezvoltare de competențe: formare tehnică pentru ingineri și specialiști de date care să știe să lucreze atât cu partea energetică, cât și cu modelele AI.
Realitatea e mai simplă decât pare: politicile publice fără tehnologie rămân pe hârtie, iar tehnologia fără politici clare rămâne în pilot perpetuu. Cine reușește să le pună împreună – așa cum încearcă acum Turcia – are șansa să câștige timp și bani în tranziția verde.
România are apă, are soare și are deja primele inițiative serioase în AI pentru energie. Lipsește doar curajul de a le pune laolaltă într-un plan coerent.
Dacă vă gândiți la proiecte fotovoltaice sau la modernizarea portofoliului de producție cu ajutorul AI, acum e momentul să puneți pe masă și opțiunea solarului plutitor și să cereți explicit un cadru de reglementare modern. Cine se pregătește astăzi cu date, modele și parteneriate, va fi mâine printre puținii care pot muta rapid când regulile vor apărea.