Turcia reglementează solarul plutitor. Iată ce poate învăța România și cum poate folosi AI pentru proiecte hibride hidro-solar integrate sigur în rețea.
Solar plutitor și AI: lecția Turciei pentru România
În 2025, Turcia a trecut de 23 GW de putere fotovoltaică instalată și are ca țintă 120 GW solar + eolian până în 2035. Nu e doar o ambiție frumoasă pe hârtie: statul tocmai a publicat reguli clare pentru parcurile fotovoltaice plutitoare pe lacuri de acumulare și canale.
De ce ar trebui să ne pese în România, în plină „Tranziție Verde” și cu un sistem energetic care se schimbă din temelii? Pentru că exact acum avem nevoie de două lucruri: politici curajoase pentru regenerabile și AI în industria energetică care să țină rețeaua stabilă când apar tehnologii noi, cum e solarul plutitor.
În articolul ăsta vedem ce a făcut Turcia, ce înseamnă concret regulile lor pentru solarul plutitor și, mai ales, ce poate învăța România și cum poate folosi inteligența artificială ca să transforme astfel de proiecte în kilowați reali, siguri și profitabili.
Ce a decis Turcia: reguli clare pentru solarul plutitor
Turcia a introdus un cadru de reglementare complet pentru utilizarea suprafețelor de apă în scop fotovoltaic, publicat în Monitorul Oficial. Nu vorbim de o notă de subsol, ci de reguli detaliate care răspund exact la întrebările pe care le pun investitorii și operatorii de rețea.
Limite de ocupare a suprafeței de apă
Regulile stabilesc cât dintr-un lac poate fi acoperit cu panouri:
- maximum 10% din suprafața lacului la nivelul normal al apei
- maximum 30% la nivelul minim al apei
- interdicție totală pentru:
- ape protejate prin lege
- zone naturale protejate
- lacuri de acumulare pentru controlul inundațiilor
- rezervoare sub 0,5 km²
Mesajul e simplu: dezvoltăm solar plutitor, dar nu cu orice preț. Ecologia și siguranța hidrotehnică rămân prioritare.
Reguli tehnice pentru lacuri de acumulare
Pentru parcurile plutitoare de pe lacuri de acumulare, Turcia cere:
- dimensiune maximă de 10 hectare per „insulă” fotovoltaică
- distanță minimă de 25 m față de limita de nivel minim al apei
- spațiu de cel puțin 30 m între insule
- rezistență la:
- vânt puternic
- valuri
- zăpadă
- variații de nivel ale apei
- ancorele, cablurile și poziționarea panourilor nu au voie să afecteze operarea barajului
Asta înseamnă, tradus pe limba proiectelor românești, că regulamentul nu se rezumă la „da” sau „nu” pentru solar plutitor. El intră în detalii de inginerie și operare, exact ce lipsește de multe ori din legislația noastră.
Reguli pentru canale: panouri deasupra apei
Pe canale, Turcia merge și mai prudent:
- panourile trebuie instalate pe o structură deasupra apei, fără să atingă apa
- lungime maximă a unei structuri: 250 m
- între două structuri: pauză de 25 m
- fără impact asupra debitului de apă sau al mentenanței canalului
E o abordare interesantă pentru România, unde avem sute de kilometri de canale de irigații subfolosite. Un astfel de model ar permite:
- producție de energie + reducerea evaporării apei
- utilizarea unei infrastructuri existente
- proiecte modulare, ușor de etapizat
Cine aprobă proiectele
Turcia a introdus un traseu clar de avizare:
- aprobarea proiectelor de către autoritatea de apă (Devlet Su İşleri – DSI)
- aprobarea de către regulatorul național de energie
- verificare finală de către DSI la punerea în funcțiune
Proiectele deja aprobate sau contractate înainte de noul regulament trebuie să vină cu un studiu de fezabilitate actualizat în 3 luni. Practic, nu se blochează ce e în derulare, dar nici nu se lasă „găuri” în reglementare.
De ce contează solarul plutitor pentru România
Solarul plutitor nu e doar „încă un tip de parc fotovoltaic”. Pentru România, poate fi un instrument strategic în tranziția energetică.
Terenul bun e deja ocupat
În multe zone, terenurile ideale pentru fotovoltaic la sol:
- sunt deja rezervate pentru alte proiecte
- sunt scumpe sau fragmentate
- intră în conflict cu agricultura sau cu dezvoltarea urbană
Lacurile de acumulare și canalele, în schimb, sunt spații mari, controlate de stat, care pot găzdui proiecte energetice fără să „mănânce” teren agricol. În plus, România are:
- zeci de lacuri de acumulare hidro
- o rețea lungă de canale de irigații și navigație
Dacă Turcia poate lansa o primă licitație de 35 MW solar plutitor la o hidrocentrală existentă, România poate gândi lejer proiecte hibride hidro + solar + AI pe lacuri ca Vidraru, Iron Gate (partea română), Tarnița sau Oașa – bineînțeles, cu evaluări de mediu serioase.
Solar + hidro + AI = mix stabil
Cea mai mare problemă cu regenerabilele nu e că sunt „verzi”, ci că sunt variabile. Aici intră în scenă atât hidrocentralele, cât și inteligența artificială:
- hidrocentralele au flexibilitate mare – pot porni și opri rapid
- solarul plutitor „călătorește” pe aceeași infrastructură de evacuare a puterii
- AI poate optimiza în timp real când produce hidro și când produce solar, astfel încât:
- se reduce riscul de suprasarcină pe linii
- se scad costurile de echilibrare
- se maximizează producția totală fără a afecta siguranța sistemului
Realitatea? E mai simplă decât pare: dacă ai date bune și algoritmi decenți, poți programa un sistem energetic local aproape ca pe un orar de trenuri. Știi ce „trenuri” (resurse) vin, cât „bagaj” (energie) aduc și pe ce „șine” (linii) le trimiți.
Rolul AI: de la proiectare la operare pentru solarul plutitor
AI nu e un „gadget” pe care îl pui la finalul proiectului. În proiecte complexe, cum e solarul plutitor, inteligența artificială poate face diferența între un business sigur și unul care trăiește din noroc.
1. Modelare și selecție de amplasament
Pentru România, prima etapă este să înțelegem unde are sens solarul plutitor. Aici AI poate să ajute prin:
- analiză automată a imaginilor satelitare și a datelor topografice pentru toate lacurile de acumulare și canalele
- calcul rapid al suprafețelor disponibile, ținând cont de:
- niveluri minime și maxime ale apei
- zone de protecție
- restricții de navigație sau mediu
- generarea de scenarii cu limite de ocupare similare cu cele din Turcia (de exemplu, simularea impactului pentru 5%, 10%, 20% acoperire)
În loc să stai cu hărți pe masă luni de zile, poți avea hărți de oportunitate generate în câteva ore.
2. Predicția producției și integrarea în rețea
Un parc solar plutitor se comportă diferit de unul la sol. Temperatura apei, reflexia luminii, umiditatea – toate influențează producția. Modelele AI pot:
- învăța din date istorice de radiație solară și producție hidro
- estima producția oră cu oră, pentru diferite scenarii meteo
- simula cum se combină producția solară plutitoare cu cea hidro
Aici intervine optimizarea rețelelor electrice:
- dispecerul poate vedea în avans unde apar vârfuri de producție
- algoritmii AI pot recomanda limitări temporare, repoziționarea fluxurilor de putere sau pornirea/oprirea agregată a mai multor surse
3. Mentenanță predictivă pe apă
Mentenanța pe ape interioare e mai scumpă decât mentenanța pe câmp. A trimite o barcă sau o echipă de scafandri nu e chiar ieftin. De aceea, AI devine un aliat serios:
- analiza datelor de la senzori montanți pe pontoane, ancore și cabluri
- detectarea modelelor care anunță:
- coroziune accelerată
- relaxarea ancorelor
- îmbătrânirea prematură a modulelor
- programarea intervențiilor înainte de apariția defectelor majore
La fel, pentru panourile de deasupra canalelor, AI poate corela:
- vibrațiile structurale
- temperaturile
- încărcările de vânt
... cu riscul de microfisuri sau deformații structurale.
4. Monitorizarea ecologică inteligentă
Un subiect sensibil: impactul asupra ecosistemelor acvatice. Dacă România va merge spre solar plutitor, autoritățile de mediu vor cere, pe bună dreptate, monitorizare serioasă. AI poate automatiza mare parte din muncă:
- analiza imaginilor video și sonar pentru a observa schimbări în vegetația acvatică
- detectarea modificărilor de turbiditate sau temperatură a apei pe bază de senzori
- generarea de alerte atunci când se depășesc anumite praguri
Asta poate transforma discuția „e periculos” vs „nu e periculos” într-una bazată pe date continue, transparente, nu doar pe studii statice făcute la începutul proiectului.
Ce poate învăța România din modelul Turciei
Modelul Turciei nu trebuie copiat 1:1, dar oferă un șablon util. Pentru România, aș vedea câteva direcții clare.
1. Reguli simple, dar ferme pentru suprafețele de apă
România ar avea nevoie de un cadru național pentru solar plutitor care să răspundă la câteva idei de bază:
- procente maxime de acoperire a suprafeței lacurilor
- criterii clare pentru excluderea unor ape (ex. situri Natura 2000, lacuri de agrement cu regim special etc.)
- reguli minime pentru:
- distanțe față de baraje
- dimensiunea maximă a unei „insule” de panouri
- rezistență mecanică la vânt, zăpadă și valuri
Fără astfel de limite, fie nu se aprobă nimic de frică, fie se aprobă haotic, cu riscuri tehnice și reputaționale.
2. Procedură unică de avizare cu „creier” digital
Turcia a pus la masă autoritatea de apă și regulatorul de energie. România ar putea merge și mai departe:
- o platformă digitală unică unde dezvoltatorii încarcă proiectele de solar plutitor
- un modul AI care:
- verifică automat conformarea cu limitele tehnice și de mediu
- estimează impactul asupra rețelei locale
- identifică potențiale conflicte (navigație, irigații, protecție civilă)
- autoritățile (ANRE, Apele Române, operatorii de rețea) primesc un raport standardizat generat de AI și iau decizia finală pe baza lui
Asta reduce birocrația și crește încrederea în calitatea analizei.
3. Proiecte-pilot hibride cu AI „la pachet”
Înainte să pornim la scară mare, România are nevoie de câteva proiecte-pilot inteligente:
- 1–2 lacuri de acumulare unde se instalează câteva MW de solar plutitor, integrați cu hidro și cu un sistem AI de management
- 1–2 canale de irigații cu structuri fotovoltaice deasupra apei, monitorizate cu AI pentru impact asupra apei și structurii
Condiția-cheie: AI nu e un „add-on”, ci parte din proiectul de la început:
- arhitectura de date proiectată corect
- senzori incluși în buget
- algoritmi de predicție și optimizare definiți în caietul de sarcini
Așa se construiește un ecosistem de AI în industria energetică din România, nu doar câteva proiecte frumoase pentru prezentări.
De ce contează asta pentru „Tranziția Verde” din România
Seria „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde” nu e doar un titlu. E un fir logic: cum ieșim din paradigma unui sistem energetic rigid, cu câteva centrale mari, și ajungem la un sistem flexibil, distribuit, dominat de surse regenerabile, fără să pierdem controlul.
Solarul plutitor, așa cum îl face acum Turcia, e un exemplu concret de politică publică inteligentă care deschide o nouă resursă – apa – pentru producție de energie. Dar această deschidere vine la pachet cu nevoie de:
- planificare mai sofisticată
- monitorizare mai intensă
- integrare în rețele deja încărcate
Aici AI nu e un moft, ci “sistemul nervos” al tranziției energetice.
Dacă România vrea să profite de lacurile și canalele ei pentru a produce energie curată, următorul pas logic este clar:
- să definim un cadru de reglementare inspirat din exemple ca Turcia
- să construim proiecte-pilot care includ AI de la început
- să folosim aceste proiecte ca școală practică pentru operatori, autorități și dezvoltatori
Perspectiva următoarelor 5–10 ani e simplă: țările care îmbină reguli clare cu tehnologie inteligentă vor integra mult mai multă energie regenerabilă, mai repede și cu mai puține șocuri în sistem.
România are avantajul resurselor hidrografice și al unei comunități IT puternice. Întrebarea reală nu e „dacă putem”, ci cât de repede vrem să începem.