Ce învață România din cei 710 MW solari ai Italiei

Italia aprobă 710 MW solari: semnal puternic pentru tranziția verde

În Puglia, guvernul italian a dat undă verde pentru aproximativ 710 MW de proiecte fotovoltaice la scară mare, majoritatea agrivoltaice. În același timp, Roma atacă în instanță o lege regională care limitează amplasarea parcurilor solare.

De ce ar trebui să ne intereseze în România? Pentru că exact aici se joacă viitorul integrării regenerabilelor și rolul AI în industria energetică: cum accelerezi proiecte mari de energie solară într-un hățiș de reguli, avize și interese locale – fără să pierzi controlul asupra rețelei și a peisajului.

În seria „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde”, episodul de azi folosește cazul Italiei ca oglindă:

• cum arată conflictul dintre guvern central și regiuni pe tema energiei regenerabile;
• ce înseamnă 710 MW solari agrivoltaici în termeni de producție și impact;
• cum poate inteligența artificială să facă diferența în România – de la planificare, la operare și acceptanță socială.

---

Ce se întâmplă în Italia: Puglia înainte, Umbria înapoi

Guvernul italian accelerează proiectele solare mari. Consiliul de Miniștri a acordat recent aviz de mediu pentru 11 proiecte în Puglia, însumând circa 710 MW. Dezvoltatorii sunt un mix de companii italiene și internaționale, iar grosul proiectelor este agrivoltaic – combinație între producția agricolă și fotovoltaic.

În paralel, același guvern contestă în instanță o lege regională din Umbria (Legea 7/2025), care introduce reguli pentru „zonele adecvate” și „zonele nepotrivite” pentru proiecte regenerabile. Roma argumentează că anumite articole intră în conflict cu legislația națională privind producția și transportul de energie.

Pe scurt:

• la sud, Puglia primește o infuzie masivă de proiecte solare;
• în centru, Umbria riscă să fie practic blocată pentru proiecte mari, prin reguli restrictive privind terenurile.

Conflictul nu e izolat. În ultimul an:

• Curtea Constituțională a anulat moratoriul Sardiniei asupra proiectelor regenerabile;
• un tribunal administrativ a suspendat un decret guvernamental privind „zonele adecvate” pentru parcuri solare și eoliene la sol.

Mesajul real: Italia știe că are nevoie de regenerabile pentru a-și atinge țintele climatice, dar se luptă încă să găsească echilibrul între protecția peisajului, agricultura tradițională și securitatea energetică.

---

De ce contează pentru România: aceleași fricțiuni, altă hartă

România nu e foarte departe de scenariul italian. Avem deja:

• presiune pentru proiecte mari: zeci de GW de proiecte fotovoltaice și eoliene în diverse stadii de avizare;
• tensiuni locale: temeri privind ocuparea terenurilor agricole, impactul vizual, valoarea terenurilor;
• un cadru legislativ în mișcare: modificări succesive la legile energiei, la reglementările ANRE, discuții privind „zone sensibile” și rețele suprasolicitate.

Most companies get this wrong: tratează problema strict ca pe una de avize și hârtii. De fapt, este o problemă de date și încredere.

Aici intră în scenă AI în sectorul energetic:

• ajută autoritățile să evalueze rapid impactul unui proiect asupra rețelei și a mediului;
• oferă scenarii clare de dezvoltare pe 5–10 ani, nu doar aprobări punctuale;
• pune pe masă argumente cuantificate când discuți cu comunitățile locale sau cu consiliile județene.

Când Italia aprobă 710 MW dintr-un foc, o face pe baza unor Analize de Impact de Mediu. România poate merge mai departe: modele AI care rulează zeci de scenarii în câteva ore, nu luni, și le traduc în hărți, indicatori economici și de mediu ușor de înțeles.

---

Ce înseamnă 710 MW agrivoltaici în termeni practici

Pentru a înțelege dimensiunea deciziei Italiei, merită să punem cifrele în context.

• 710 MW fotovoltaic la scară utilitară pot produce, în sudul Italiei, aproximativ 1–1,2 TWh/an.
• Asta înseamnă consumul anual de electricitate al peste 350.000–400.000 de gospodării.

Faptul că majoritatea proiectelor sunt agrivoltaice e esențial. În loc de opoziție „panouri vs agricultură”, ai:

• culturi rezistente la umbrire (ex: legume, fructe, viță de vie) cultivate sub structuri fotovoltaice ridicate;
• protecție parțială împotriva secetei și a fenomenelor meteo extreme;
• venit suplimentar pentru fermier din chirie sau partajarea veniturilor din energie.

Pentru România, care are suprafețe agricole vaste și presiune tot mai mare din partea secetei, agrivoltaicul nu mai e un moft tehnologic, ci o strategie de adaptare climatică. Iar aici AI poate face ceva ce oamenii, sincer, nu reușesc bine:

• să găsească configurația optimă între producția agricolă și cea de energie (înălțime structuri, distanță între rânduri, orientare);
• să simuleze randamentul culturilor sub diverse scenarii de umbrire;
• să estimeze veniturile combinate pentru fermier pe 20–25 de ani.

Realitatea? E mai simplă decât pare:

AI poate transforma agrivoltaicul din experiment exotic în model de business bancabil pentru fermieri și dezvoltatori.

---

Cum ajută AI să navigăm un mediu de reglementare complicat

În Italia vedem cum un decret privind „zonele adecvate” este anulat, iar o lege regională este contestată. Exact tipul de instabilitate care sperie investitorii.

În România, oricine dezvoltă proiecte fotovoltaice mari știe deja:

• criteriile de amplasare se schimbă;
• rețelele de distribuție au constrângeri greu de anticipat;
• timpul de obținere a avizelor diferă radical de la un județ la altul.

AI nu rescrie legile, dar poate să reducă fricțiunea dintre reglementare și realitate în câteva moduri concrete.

1. Hărți dinamice de „zone adecvate” pentru regenerabile

Cu suficiente date, un model AI poate genera hărți actualizate care combină:

• restricții legale (arii protejate, zone Natura 2000, situri arheologice);
• date despre rețea (stații de transformare, linii existente, capacitate disponibilă);
• date de mediu (calitatea solului, riscul de inundații, ariditate);
• informații socio-economice (densitate populație, utilizarea actuală a terenului).

Rezultatul este o viziune clară asupra locurilor unde:

• poți dezvolta fără conflicte majore;
• ai nevoie de investiții în rețea pentru a debloca proiectele;
• ar fi mai înțelept să eviți investițiile, pentru a nu tensiona relația cu comunitatea.

2. Simulări juridico-tehnice pentru decidenți

Un alt rol subestimat al AI:

poate arăta, cu cifre, cum o anumită regulă locală blochează, de fapt, atingerea țintelor naționale de energie regenerabilă.

Exemplu practic pentru România:

• Ministerul Energiei vrea X GW de fotovoltaic până în 2030;
• un județ adoptă un regulament local extrem de restrictiv pentru terenuri agricole;
• un model AI simulează impactul: câți MW mai pot fi instalați realist, ce investiții migrează către alte județe, cât CO₂ în plus înseamnă pentru mixul energetic.

Asta schimbă tonul discuției: nu mai vorbim în abstract despre „protecția peisajului”, ci despre costuri și beneficii concrete pe care le înțelege orice consilier județean.

3. Optimizarea procesului de avizare

AI poate fi integrat în platformele de e-guvernare și la ANRE pentru a:

• clasifica automat dosarele de proiect după complexitate și risc;
• verifica completitudinea documentelor și a datelor tehnice;
• estima timpul necesar pentru analiză, pe baza istoricului cazurilor similare.

Asta reduce blocajele și, foarte important, crește predictibilitatea pentru investitori. Nu e magie, e doar folosirea inteligentă a datelor pe care instituțiile deja le au, dar nu le valorifică.

---

Cum ar putea arăta un proiect fotovoltaic „AI-ready” în România

Dacă mâine un dezvoltator vrea să construiască un parc agrivoltaic de 100 MW în sudul României, modul clasic de lucru ar arăta cam așa:

1. identifici un teren „liber” pe hartă;
2. vorbești cu proprietarii, faci contracte de arendă;
3. depui cereri la rețea, la mediu, la primărie;
4. ajustezi proiectul de 10 ori după feedback și blocaje.

Există un mod mai inteligent, în linie cu ce discutăm în seria „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde”:

Pasul 1: pre-selecția terenului cu AI

• rulezi un model AI antrenat pe date geospațiale, de rețea și de mediu;
• obții un set de 5–10 locații cu scor optim pentru acces la rețea, radiație solară, risc redus de opoziție locală;
• filtrezi din start terenurile cu probabilitate mare de litigii sau respingere la mediu.

Pasul 2: scenarii de business agrivoltaic

• introduci în model tipurile de culturi posibile, randamente istorice, prețuri medii;
• AI simulează variante: 60% suprafață cu culturi / 40% circulație și infrastructură, diferite înălțimi ale panourilor etc.;
• obții scenariul optim de venit combinat energie + agricultură pe 25 de ani.

Pasul 3: dialog cu autoritățile și comunitatea

• prezinți nu doar un studiu de impact static, ci simulări dinamice: cum scade consumul local de energie din rețea, cum cresc veniturile fermierilor, ce investiții în infrastructură locală se pot finanța din taxe;
• răspunzi la întrebări cu grafice și cifre, nu cu promisiuni vagi.

Așa se reduc tensiunile de tipul celor văzute în Italia între Umbria și guvernul central. Și, foarte important, așa se transformă proiectul din „invazie de panouri” în platformă de dezvoltare locală.

---

Ce ar trebui să facă România în 2026 dacă vrem să nu repetăm greșelile Italiei

Din povestea cu cei 710 MW din Puglia și disputa din Umbria, România poate extrage câteva lecții clare:

1. Claritate națională asupra „zonelor adecvate” – dar bazată pe date, nu pe hărți desenate politic. Aici, AI și analizele geospațiale trebuie să fie instrumente standard în ministere.
2. Reguli unitare pentru proiectele mari – cu spațiu de adaptare locală, dar fără ca un județ sau o regiune să poată bloca, printr-o singură decizie, atingerea țintelor naționale.
3. Promovarea explicită a agrivoltaicului – inclusiv prin scheme de sprijin dedicate și prin recunoașterea lui în politica agricolă. Fără un cadru clar, proiectele rămân nefinanțabile.
4. Digitalizarea proceselor de avizare – conectate la module AI de analiză, astfel încât timpul de la idee la autorizare să scadă de la ani la luni.
5. Construirea de capacitate în instituții – funcționari și reglementatori care înțeleg ce poate face AI și cer astfel de soluții, în loc să le blocheze prin inerție.

Personal, cred că țara care va reuși să îmbine reguli clare cu decizii bazate pe date va atrage cele mai multe investiții în regenerabile în următorii 5 ani. Italia încearcă, cu pași uneori haotici. România are ocazia să învețe din timp.

Dacă lucrați în energie, administrație locală sau agribusiness, merită să vă puneți o întrebare directă:

Cum poate AI să mă ajute, concret, să iau decizii mai bune despre proiecte solare, azi, nu peste 10 ani?

Răspunsul la această întrebare va separa actorii care doar „bifează tranziția verde” de cei care chiar o transformă într-un avantaj competitiv.