De la gaz rusesc la AI: noua strategie energetică a Europei

Europa se rupe de gazul rusesc – și deschide ușa pentru AI

În 2021, aproape jumătate din gazul importat de Uniunea Europeană venea din Rusia. Astăzi, ponderea e în jur de 11%. Importurile de cărbune rusesc au ajuns la zero, iar produsele petroliere rafinate din Rusia au coborât sub 1% din totalul UE, după ce în 2021 erau peste 40%. Schimbarea este brutală, costisitoare – și ireversibilă.

Această repoziționare nu e doar o poveste geopolitică. Pentru România și restul Europei, ea rescrie regulile jocului în energie: mai mult GNL, mai multe regenerabile, mai puțini combustibili fosili și, inevitabil, mult mai multă complexitate în operarea sistemului energetic. Iar acolo unde complexitatea explodează, inteligența artificială devine din opțiune, necesitate.

În seria „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde”, articolul de azi leagă firul dintre: renunțarea la gazul rusesc, explozia regenerabilelor, nevoia de competitivitate industrială și rolul foarte concret pe care AI îl poate avea în mixul energetic românesc și european.

De ce renunțarea la gazul rusesc e o corecție economică, nu doar geopolitică

Renunțarea la gazul rusesc pare, la prima vedere, o decizie pur politică. De fapt, e o corecție a unei vulnerabilități economice uriașe.

• Înainte de criză, 45-50% din importurile de gaz ale UE veneau din Rusia.
• Cărbune: 52% din importurile UE erau din Rusia, acum sunt 0.
• Produse petroliere rafinate: de la peste 42% la sub 1%.

Povara anuală: 2-4% din PIB „arzând” în importuri

UE plătește între 200 și 600 miliarde euro pe an pentru importuri de energie – aproximativ 2-4% din PIB. Banii aceștia nu doar că ies definitiv din economie, dar:

• hrănesc volatilitatea globală a prețurilor;
• alimentează inflația (până la 4 puncte procentuale din inflația zonei euro în 2022 au venit din energie);
• forțează bănci centrale să strângă politica monetară;
• taie din investiții și creștere economică.

Dacă ai o economie care crește potențial cu 1-2% pe an și pierzi constant 2-4% din PIB pe importuri volatile de combustibili fosili, ai o problemă structurală, nu un accident de conjunctură.

GNL vs. gaz rusesc prin conducte: riscuri diferite

Gazul rusesc prin conducte combina două lucruri toxice: rigiditatea fizică și presiunea politică. Când se oprea robinetul, nu existau rute alternative pentru aceleași molecule.

GNL-ul funcționează altfel:

• e tranzacționat pe o piață globală lichidă;
• volumele pot fi redirecționate, revândute, schimbate;
• nu dispare gazul din sistem, ci se redistribuie între regiuni;
• șantajul devine mai dificil, chiar dacă prețurile pot rămâne volatile.

Pe scurt, Europa nu a schimbat o dependență cu alta, ci a trecut de la o dependență rigidă și șantajabilă, la un risc mai degrabă de piață, gestionabil prin contracte, capacități și… algoritmi.

Tranziția energetică: din șoc de preț la oportunitate digitală

Criza din 2022 a fost partea dureroasă. Gazul rusesc a fost înlocuit în plină panică, la prețuri umflate de frică. Acum, contextul arată diferit.

• Cererea de gaze în UE a scăzut de la ~408 miliarde mc (2021) la ~330-335 miliarde mc.
• Până în 2027, se mai pot pierde încă 40-50 miliarde mc din cerere, pe măsură ce cresc regenerabilele, eficiența și electrificarea.
• Până în 2030, capacitatea globală de lichefiere GNL ar urma să crească cu 200-250 miliarde mc.
• UE are deja 130-150 miliarde mc/an capacitate de regazificare.

Direcția este clară: mai multă flexibilitate și presiune pe scăderea prețurilor, chiar dacă GNL-ul are un preț minim mai ridicat decât vechiul gaz prin conducte.

Până în 2040:

• importurile nete de energie ale UE pot scădea la jumătate;
• dependența de importuri ar coborî de la ~50% la ~26% (și spre 15% în 2050);
• regenerabilele ar putea acoperi ~75% din consumul final de energie.

Această traiectorie nu e doar verde. E economică: mai puține importuri volatile, mai multă energie produsă local, mai bun control asupra costului.

Unde intră AI în această poveste: 3 fronturi majore

Pe măsură ce crește ponderea energiei regenerabile și scade rolul gazului, sistemul energetic devine mai greu de condus „din pix” și Excel. Aici intră în scenă inteligența artificială. În mod concret.

1. Integrarea regenerabilelor și stabilitatea rețelei

Pe termen scurt, creșterea regenerabilelor în România și în UE complică operarea rețelelor electrice:

• producție variabilă (soare, vânt);
• dezechilibre între prognoză și realizat;
• congestii locale în rețea;
• nevoia de rezerve rapide și flexibile.

AI poate ajuta exact acolo unde omul nu face față volumului de date și vitezei de reacție:

• Prognoză de producție eoliană și solară la nivel de parc, nod de rețea sau întreg sistem – cu modele de machine learning care folosesc date meteo de înaltă rezoluție și istorice operaționale.
• Optimizarea fluxurilor de energie în rețea, prin algoritmi care anticipează congestiile și propun măsuri preventive (redispecerizare, pornire/oprire flexibilă, management de tensiune).
• Managementul flexibilității: AI poate decide, aproape în timp real, ce consumatori flexibili, baterii sau resurse distribuite e mai eficient să fie activați pentru echilibrare.

Pentru România, cu un val de proiecte fotovoltaice și eoliene în pregătire, integrarea acestor capacități fără AI în Dispecerat și în rețelele de distribuție e, sincer, o iluzie.

2. Optimizarea aprovizionării cu GNL și a portofoliilor de gaze

Chiar dacă rolul gazului scade, el nu dispare. Pe termen de tranziție, gazul (inclusiv GNL) rămâne important pentru vârfuri de consum, industrie și echilibrare.

Aici, AI poate interveni în câteva zone critice pentru furnizori, traderi și mari consumatori:

• Optimizarea portofoliului de achiziție: algoritmi care simulează scenarii de preț, rute de aprovizionare, riscuri geopolitice, utilizare de depozite subterane și propun structuri optime de contracte (spot vs. pe termen lung).
• Trading algoritmic pe piețele de gaze și energie: modele care analizează în timp real prețuri, lichiditate, știri, date meteo și generază strategii de tranzacționare cu management de risc integrat.
• Managementul stocurilor: decizii automate (sau asistate) privind injecția și extracția din depozite, în funcție de prețurile anticipate și de curba cererii.

Pentru companiile românești care vor să rămână competitive într-o piață europeană de gaze mai lichidă și mai digitalizată, a nu folosi AI în deciziile de portofoliu începe să fie un dezavantaj clar.

3. Competitivitate industrială prin electrificare inteligentă

Astăzi, energia electrică pentru industrie în UE e aproape dublă ca preț față de China și mai mult decât dublă față de SUA. Gazul pentru industrie e de 3-5 ori mai scump decât în SUA.

Pentru sectoare mari consumatoare de energie (oțel, chimie, ciment, siderurgie), asta nu e doar o linie în Excel. E diferența dintre a investi în Europa sau în altă parte.

Singura cale credibilă de ieșire, pe termen lung, este electrificarea bazată pe energii regenerabile, cu:

• costuri marginale aproape zero după instalare;
• prețuri mai stabile, dominate de CAPEX, nu de combustibili;
• decuplarea competitivității de importurile de combustibili fosili.

AI are aici trei roluri cheie:

• Optimizarea consumului industrial: sisteme AI care ajustează automat consumul în funcție de prețul orar al energiei, de producția internă (ex. fotovoltaic pe acoperiș) și de constrângerile de producție.
• Mentenanță predictivă pentru echipamente mari consumatoare (cuptoare, motoare, compresoare) și pentru active de producție (turbine eoliene, panouri solare), reducând opririle neplanificate și pierderile.
• Planificarea investițiilor în electrificare: modele care compară scenarii de electrificare (pompe de căldură industriale, electrificarea cuptoarelor, hidrogen verde) cu costuri de gaz și CO₂, pe termen mediu-lung.

Aici se joacă competitivitatea industrială a României: nu doar în cât de repede construim regenerabile, ci în cât de inteligent – cu AI – le folosim în industrie.

România în noua arhitectură energetică: riscuri, dar mai ales ferestre de oportunitate

Pentru România, decuplarea Europei de gazul rusesc și creșterea regenerabilelor înseamnă trei lucruri esențiale.

1. Fereastră unică de investiții în regenerabile + AI

Pe termen 2025-2030, vom vedea:

• mii de MW noi de fotovoltaic și eolian în proiecte sau construcție;
• presiune puternică pe rețelele de transport și distribuție;
• noi modele de business (PPA-uri, agregatori, prosumatori industriali).

Investiția „doar” în panouri și turbine, fără investiție și în stratul digital și de AI, e ca și cum ai cumpăra o mașină sport și ai rula doar în treapta a doua. Ce funcționează pentru dezvoltatorii și operatorii români:

• platforme de forecasting și trading asistat de AI pentru energie regenerabilă;
• sisteme de optimizare în timp real a producției și a portofoliilor;
• soluții AI de grid analytics pentru distribuitori și Transelectrica.

2. De la „costul tranziției” la „costul non-tranziției”

Multă lume întreabă cât „ne costă” tranziția energetică. O întrebare mai onestă este: cât ne costă să rămânem în urmă?

Când UE plătește 2-4% din PIB anual pentru importuri de combustibili fosili, iar România importă gaze și produse petroliere și pierde competitivitate industrială, întrebarea reală nu este dacă să investim în regenerabile și AI, ci cât de repede.

Pentru companiile mari consumatoare de energie din România, opțiunile sunt destul de clare:

• ori rămân conectate la un sistem bazat pe combustibili fosili scumpi și volatili;
• ori intră agresiv în electrificare + AI + regenerabile (proprii sau prin contracte).

A doua variantă are un cost inițial mai mare, dar e singura care oferă o traiectorie credibilă de stabilitate a costurilor.

3. AI ca diferențiator de competitivitate, nu doar „jucărie tech”

În multe discuții din industrie, AI e tratată ca un proiect pilot simpatic. Realitatea dură e că, într-un sistem energetic european mai electrificat, interconectat și volatil, firmele care nu folosesc AI vor plăti, în timp, energie mai scumpă.

Câteva zone unde companiile românești pot acționa imediat:

• analize AI pe date istorice de consum și preț pentru a redesena profilurile contractelor de energie;
• implementarea de sisteme de control automat al consumului în funcție de prețul orar (DR – demand response);
• folosirea modelelor predictive pentru dimensionarea optimă a proiectelor fotovoltaice on-site și a bateriilor.

Nu e vorba de futurism, ci de marje de profit, cost de producție și decizia dacă site-ul din România rămâne sau nu competitiv în grupul din care face parte.

Ce urmează și de unde începi, practic

Tranziția de la gaz rusesc și combustibili fosili importați către un sistem european bazat pe regenerabile, GNL flexibil și electrificare nu este un moft de mediu. Este o repoziționare strategică economică, iar AI este una dintre piesele esențiale de infrastructură invizibilă care o face posibilă.

Pentru România, miza este clară:

• să valorifice valul de investiții în regenerabile;
• să reducă expunerea la importuri volatile de combustibili fosili;
• să folosească inteligența artificială pentru a transforma această tranziție dintr-un cost într-un avantaj competitiv.

Dacă ești în sectorul energetic sau într-o industrie mare consumatoare de energie, următorul pas rezonabil este să te întrebi:

„Ce decizii legate de energie iau azi pe baza intuiției sau a unor Exceluri statice și ar trebui, de fapt, să fie conduse de modele AI?”

Răspunsul la această întrebare marchează, de multe ori, începutul real al tranziției verzi în compania ta – nu doar pe hârtie, ci în P&L.