Ce poate învăța România din revenirea solară a Bangladesh

Bangladesh repornește 918 MW solari: un scenariu familiar și pentru România

În 2025, Bangladesh a renegociat tarifele și a readus în joc 11 centrale solare, cu o putere totală de 918 MW, economisind anual circa 96,2 milioane de dolari la costurile de achiziție a energiei. Nu e doar o știre exotică din Asia – este un manual de instrucțiuni pentru orice stat care vrea tranziție verde cu buget limitat.

Pentru România, aflată între presiunea creșterii consumului, valul de proiecte fotovoltaice și nevoia de stabilitate în rețea, povestea Bangladeshului e relevantă din două motive clare:

• arată cum politica de tarif poate ucide sau resuscita proiecte solare;
• sugerează cât de mult se poate câștiga când combini optimizarea economică cu tehnologii smart, inclusiv AI în industria energetică.

În această postare din seria „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde”, folosesc cazul Bangladesh ca studiu de caz: cum repoziționezi proiectele fotovoltaice și cum poate AI să facă diferența între un portofoliu scump și unul sustenabil.

Ce a făcut concret Bangladesh – pe scurt

Bangladesh a anulat inițial aprobările pentru 34 de centrale, considerând tarifele prea mari și procedurile netransparente. Printre acestea se aflau și 11 proiecte solare, acum reinstalate după renegocierea tarifelor.

Datele cheie:

• 11 centrale fotovoltaice, capacitate totală: 918 MW
• tarif mediu inițial: ~0,11 USD/kWh
• reducere obținută: ~0,03 USD/kWh
• economie estimată: 11,69 miliarde BDT/an (≈ 96,2 milioane USD/an)
• contracte de tip PPA pe 20 de ani cu Board-ul de Dezvoltare a Energiei

Proiectele sunt răspândite în mai multe districte și implică atât companii locale, cât și consorții internaționale. Un detaliu important: guvernul a declarat explicit că energia pe bază de LNG este prea scumpă, astfel încât focusul se mută spre solar.

Mesajul din spate e simplu: „Renunțăm la proiectele prea scumpe, dar păstrăm ce e viabil dacă ajustăm corect tarifele”.

Lecția de politică energetică: tariful corect salvează proiectul, nu îl omoară

Decizia Bangladeshului arată ceva ce multe guverne, inclusiv cel de la București, încă tratează ezitant: regimul de tarifare nu e doar un detaliu tehnic, ci un instrument strategic.

De ce tariful solar contează atât de mult

Tariful unui proiect solar influențează trei lucruri critice:

1. Rentabilitatea investiției – dacă tariful e prea mic, proiectul nu se finanțează; dacă e prea mare, consumatorii și bugetul public plătesc nota.
2. Bancabilitatea – băncile se uită la tariful din PPA, la durata contractului și la riscul de piață.
3. Ritmul de instalare – tarifele clare și predictibile atrag portofolii de proiecte, nu doar câteva inițiative izolate.

Bangladesh a recunoscut că tarifele inițiale de 0,11 USD/kWh erau prea mari pentru contextul lor. În loc să abandoneze total proiectele, au folosit renegocierea ca filtru:

„Cine acceptă tarife noi, mai mici, rămâne în joc; cine nu, iese din portofoliu.”

La noi, discuția seamănă foarte mult cu modul în care sunt gândite contractele pentru diferență (CfD), schemele de sprijin și regimul de PPA-uri bilaterale. Dacă prețul-țintă e prost setat, fie împovărezi consumatorul, fie nu se mai construiește nimic.

Paralela cu România: unde suntem

România are câteva provocări similare, chiar dacă contextul economic e diferit:

• val mare de proiecte anunțate (GW de fotovoltaic în pipeline), dar nu toate ajung la construcție;
• discuții tensionate despre tarife de rețea, taxe, suprataxări de profit;
• incertitudine legislativă, care lovește direct în apetitul de investiții.

Ce face Bangladesh bine, iar noi încă învățăm:

• tratează renegocierea ca instrument legitim, nu doar ca eșec de planificare;
• își aliniază strategia la costul real al alternativelor fosile (LNG scump);
• păstrează proiectele care pot deveni eficiente, nu aruncă tot portofoliul la coș.

Aici apare foarte clar rolul AI: să știe, la nivel de portofoliu național, ce proiecte merită să fie sprijinite, ce tarife au sens și unde se pierde bani.

Cum arată o „renegociere inteligentă”: unde intervine AI

Renegocierea făcută de Bangladesh a fost, în esență, un exercițiu de optimizare economică. În România, același tip de exercițiu se poate face mai bine cu algoritmi de inteligență artificială care lucrează pe date reale, nu pe intenții.

1. Evaluarea portofoliului: ce proiecte solare sunt viabile?

Un model AI poate procesa simultan:

• costuri de investiție (CAPEX), costuri operaționale (OPEX);
• date meteo istorice și prognoze pentru resursa solară;
• costuri de racordare la rețea, congestii potențiale;
• prețuri de piață, scenarii de evoluție a pieței de energie.

Rezultatul e un soi de „hartă de viabilitate” a proiectelor:

• proiecte verzi: pot fi bancabile și la tarife mai mici;
• proiecte galbene: necesită ajustări (durată contract, structura PPA, garanții);
• proiecte roșii: chiar și cu tarife generoase, nu au sens economic.

În loc să negocieze „la sânge” proiect cu proiect, autoritățile sau investitorii pot porni de la o analiză de portofoliu generată de AI, mult mai obiectivă.

2. Optimizarea tarifelor și a duratei PPA

AI nu înseamnă doar predicții, ci și optimizare multi-obiectiv:

• minimizarea costului mediu al energiei pentru sistem;
• maximizarea volumului de capacitate regenerabilă instalată;
• limitarea expunerii bugetare a statului;
• reducerea riscului de volatilitate de preț pentru investitori.

Un algoritm poate genera scenarii de tipul:

• „Dacă tariful mediu pentru PV scade cu 15%, dar durata PPA crește la 20 de ani, ce impact are asupra costului pentru consumator și asupra ratei interne de rentabilitate pentru investitori?”

Exact acest tip de întrebare stă, de fapt, în spatele deciziei Bangladeshului de a reduce cu ~0,03 USD/kWh tariful și de a păstra contracte lungi (20 de ani).

3. Predicția impactului în rețea și rolul bateriilor

O altă zonă în care AI e crucială: integrarea în rețea. 918 MW de fotovoltaic nu sunt doar cifre pe hârtie, ci fluxuri reale de energie, cu vârfuri de producție ziua și căderi seara.

În România, discuția despre stocare de energie și baterii la scară de utilitate e tot mai prezentă. Modelele AI pot:

• simula cum arată curba de încărcare a rețelei cu și fără noile parcuri solare;
• determina unde sunt necesare baterii pentru echilibrare;
• estima câte ore de stocare sunt optime economic.

Bangladesh a mers pe partea de tarif și PPA. România are șansa să facă „pachet complet”: tarif optim + plan inteligent de integrare în rețea, cu baterii și flexibilitate, bazate pe analize AI.

Ce poate lua România, practic, din exemplul Bangladesh

Dacă ești decident, dezvoltator sau furnizor de tehnologie, cazul Bangladesh se poate traduce în câteva direcții concrete de acțiune.

Pentru autorități și reglementatori

1. Curățarea portofoliului de proiecte
   Folosește AI pentru a evalua proiectele anunțate: care sunt doar „pe hârtie” și care pot suporta o reducere a tarifului.

2. Renegociere bazată pe date, nu pe presiune politică
   Propune tarife noi plecând de la modele obiective de cost, nu doar de la dorința de „a ieși bine în poză” la consumator.

3. Alinierea politicii de sprijin la costul real al fosililor
   Bangladesh a spus clar: LNG e prea scump. România poate face același exercițiu cu gazul, cărbunele și importurile de energie.

Pentru dezvoltatori de parcuri fotovoltaice

1. Modelare avansată de scenarii
   Integrează instrumente AI pentru a simula:

   • variații de tarif PPA;
   • scenarii de piață (DAM, intraday);
   • mix optim cu baterii pentru a vinde nu doar energie, ci și servicii de sistem.

2. Transparență în negociere
   Când vii la masa discuțiilor cu un model clar, bazat pe date, ai mult mai multă credibilitate în fața finanțatorilor și autorităților.

Pentru operatorii de rețea și furnizori

• Folosește AI pentru predicția consumului și producției din regenerabile;
• identifică din timp zonele cu risc de congestie;
• construiește modele de tarifare de rețea care stimulează instalarea de capacități acolo unde aduc valoare sistemului, nu probleme.

Aici se leagă direct tema seriei noastre: AI în industria energetică din România nu e un moft tehnologic, ci o condiție pentru ca tranziția verde să fie și ieftină, și sigură.

De ce contează acest caz pentru tranziția verde a României

Cazul Bangladesh arată că nu e suficient să anunți ținte de MW instalați. Trebuie să știi:

• ce tarif plătești pentru acei MW;
• cum îi integrezi în rețea;
• ce cost de oportunitate au față de gaz, cărbune sau importuri.

AI poate deveni „motorul invizibil” care:

• sortează proiectele bune de cele mediocre;
• optimizează tarifele și structura PPA;
• simulează impactul asupra sistemului energetic pe 10–20 de ani.

Dacă Bangladesh poate salva aproape 100 de milioane de dolari pe an doar printr-o renegociere inteligentă, România are, cu resurse mult mai mari și acces la tehnologii avansate, șansa să economisească ordini de mărime mai mari pe termen lung.

Seria „AI în Industria Energetică din România: Tranziția Verde” merge exact în această direcție: cum îmbinăm politicile publice, energia solară și inteligența artificială pentru a avea nu doar mai multe panouri, ci un sistem energetic românesc stabil, accesibil și cu emisii reduse.

Dacă vrei să discuți cum poate fi aplicat acest tip de analiză în portofoliul tău de proiecte – fie că ești dezvoltator, investitor sau parte a unui operator de sistem – acum e momentul să începi. Cine își face temele cu AI în 2025 va fi actorul relevant în piața de energie a României în 2030.