Teme pentru acasă inteligente: de la conflict la învățare personalizată cu AI

De la clasa I până la Bac, tema pentru acasă a fost unitatea de măsură a „seriozității” școlii românești. În 2025, avem încă elevi de 9-10 ani care petrec 2-3 ore pe zi la teme. Zilnic. Iar apoi ne mirăm că urăsc școala.

Ordinul de ministru apărut pe 06.12.2025 încearcă să limiteze excesul. Predictibil, o parte dintre profesori au reacționat: „e utopic”, „nu avem timp”, „se strică relațiile în cancelarie”. Dacian Dolean numește multe dintre aceste reacții non-probleme și propune soluții de bun-simț.

Aici intervine un lucru pe care dezbaterea îl ratează: nu doar câtă temă dăm contează, ci și cum o proiectăm și cum o personalizăm. Iar aici, inteligența artificială (AI) poate fi aliatul pe care sistemul românesc îl ignoră încă.

În seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, articolul de azi face legătura dintre:

• ordinul privind temele pentru acasă,
• argumentele lui Dacian Dolean despre „non-probleme”,
• și câteva soluții concrete în care AI poate transforma tema din corvoadă în instrument de învățare adaptivă.

1. Temele pentru acasă: problema reală nu e ordinul, ci felul în care lucrăm

Temele pentru acasă nu sunt dușmanul elevilor. Dolean arată clar, din cercetare, că un volum moderat de teme, bine gândite, poate crește performanța școlară și poate dezvolta responsabilitatea și gestionarea timpului – abilități esențiale la liceu și mai ales la facultate.

Problema reală în România este combinația toxică:

• volum exagerat de teme,
• sarcini prost proiectate (repetitive, decontextualizate),
• feedback puțin sau deloc,
• lipsă de coordonare între profesori.

Consecințele le vede orice părinte onest:

• copii de clase primare care lucrează 2-3 ore pe zi,
• elevi de gimnaziu complet epuizați,
• liceeni care asociază învățarea cu stresul și nu cu progresul.

Ordinul de ministru vine să protejeze starea de bine a elevului. Nu îți ia dreptul de a da teme. Îți cere să:

• respecți un timp total zilnic,
• coordonezi temele în echipa clasei,
• oferi feedback, nu doar să „dai de lucru”.

Aici apare prima punte spre AI: problema nu e că „nu se poate”, ci că în formatul actual, totul se face manual, pe hârtie, din memorie. Un profesor de azi, fără un minim suport digital, chiar simte că se sufocă printre orar, teme, ședințe și hârtii.

AI nu rezolvă lipsa de etică sau de bun-simț, dar poate rezolva ceva foarte concret: organizarea și personalizarea.

2. Cinci „non-probleme” și cum ar arăta soluțiile cu ajutorul AI

Dolean desființează cinci obiecții foarte prezente în spațiul public. Hai să le trecem pe rând și să vedem, pragmatic, cum pot fi susținute de instrumente de AI educațională.

2.1. „Nu avem cum să ne coordonăm pe teme, e utopic”

Realitatea: nu are sens să te vezi în fiecare pauză să negociezi numărul de exerciții. Dar o planificare anuală și un canal de comunicare al clasei sunt absolut fezabile.

Cum ajută AI aici:

• o platformă de management al clasei, cu componentă AI, poate propune automat o repartizare estimativă a timpului pe discipline, pe zile, în funcție de:
  • orar,
  • număr de ore la fiecare materie,
  • nivelul clasei (date istorice, rezultate la teste),
  • perioade aglomerate (simulări, teze).
• profesorul introduce tipul de sarcină (de ex. „5 probleme standard la matematică de dificultate medie”) iar sistemul estimează: „aprox. 20-25 de minute pentru majoritatea elevilor din această clasă”.

Rezultatul:

• dirigintele nu mai „ține minte” totul,
• profesorul nu mai ghicește din burtă,
• elevii nu mai sunt „victime colaterale” ale lipsei de coordonare.

2.2. „Se vor certa profesorii între ei din cauza ordinului”

Da, tensiuni există oricum. Ordinul doar le scoate la suprafață. Aici Dolean are dreptate: nu ordinul e problema, ci lipsa de leadership și de cultură a colaborării.

Cum poate ajuta AI, indirect:

• un dashboard de școală care arată pe fiecare clasă:
  • timpul mediu de lucru raportat de elevi,
  • distribuția pe materii,
  • momentele de vârf (săptămâni cu depășiri frecvente).

Nu mai discutăm „la nivel de impresii”, ci pe date. Discuția din consiliul profesoral se schimbă de la:

„Tu dai prea multe teme”
la „Uite, în ultimele 4 săptămâni, clasa a 6-a B a depășit limita în 60% din zile, în special din cauza combinației mate-fizică. Cum ajustăm împreună?”

Când datele sunt clare, discuțiile devin mai puțin personale și mai mult profesionale.

2.3. „Dirigintele și directorul nu pot monitoriza realist temele”

Dolean propune un mecanism simplu, aproape „low-tech”: câteva întrebări la oră de dirigenție, verificarea temelor, raportare punctuală la director când apare o problemă repetată.

Cu AI și instrumente digitale, monitorizarea devine mult mai ușoară:

• elevii bifează zilnic, în mai puțin de 30 de secunde, cât timp au petrecut la teme (pe materii) în aplicația școlii;
• algoritmul detectează automat abaterile mari (de ex. mai mult de 150 de minute/zi, repetat);
• dirigintele primește un raport săptămânal generat automat:
  • medie timp teme/zi,
  • zile în care limita a fost depășită,
  • disciplinele cu încărcare mare.

Timp efectiv de lucru al dirigintelui? 2-3 minute pe săptămână pentru a citi un raport clar, nu 30 de minute de „anchetă” orală.

2.4. „Dacă temele din vacanță sunt opționale, nu le mai face nimeni”

Aici intervine una dintre cele mai sănătoase idei din articol: motivația prin recompensă, nu prin frică. Dolean dă exemplul unei petreceri pentru elevii care chiar au lucrat peste vară.

AI poate amplifica ideea de motivație pozitivă prin:

• platforme de exerciții unde elevul vede progresul său vizual (bare, insigne, obiective atinse);
• recomandări personalizate de teme de vacanță:
  • elevul care stă slab la fracții primește mai multe exerciții exact pe acea zonă;
  • elevul pasionat de lectură primește recomandări de cărți + quiz-uri interactive.

Profesorul poate folosi apoi datele din vară:

• „Elevii care au rezolvat minimum 60% din temele recomandate primesc acces la un proiect special/atelier/ieșire educativă.”

Nu trebuie să organizăm discoteci, dar putem construi experiențe școlare plăcute, iar AI ajută la:

• personalizarea sarcinilor;
• urmărirea progresului fără birocrație.

2.5. „Nu putem estima obiectiv cât timp ia o temă, deci nu are rost să încercăm”

Da, nu putem fi preciși la minut. Dolean recunoaște: diferențele între elevi sunt mari. Dar asta nu scuză volume aberante de tip „3 ore pe zi”.

Aici AI poate face ceva ce profesorul, singur, abia dacă reușește:

• învață în timp profilul fiecărui elev:
  • cât timp îi ia să rezolve tipul X de sarcină,
  • unde greșește des,
  • când obosește (pe baza ritmului de lucru).
• pe baza acestor date, sistemul poate:
  • estima mai precis timpul necesar unei teme;
  • ajusta automat volumul pentru fiecare elev (învățare adaptivă);
  • semnala profesorului: „Pentru 30% dintre elevi, tema de azi la fizică estimează 50+ minute – depășește nivelul recomandat. Vreți să reduceți numărul de itemi?”

Nu e magie. E doar folosirea datelor pe care, altfel, le risipim în caiete și în capul fiecărui profesor.

3. Cum poate AI transforma tema din corvoadă în învățare personalizată

Dacă scoatem zgomotul politic, discuția despre teme atinge un punct critic pentru școala românească: nu avem cultură a personalizării învățării. Mulți profesori gândesc încă în logica „toți fac aceeași fișă, același număr de exerciții, în același timp”.

AI schimbă regulile jocului prin câteva funcționalități cheie.

3.1. Platforme adaptive pentru teme

Un sistem de AI educațională poate:

• să ofere seturi de exerciții adaptate nivelului fiecărui elev;
• să crească sau să scadă dificultatea în timp real, în funcție de răspunsuri;
• să ofere explicații pas cu pas acolo unde elevul se blochează.

Profesorul nu mai dă „10 probleme pentru toată clasa”, ci dă:

„Temă: antrenament 20 de minute la fracții. Fiecare dintre voi va avea exerciții diferite, în funcție de cum lucrați.”

Elevul bun nu se plictisește, elevul care are decalaje nu se sufocă.

3.2. Feedback imediat, nu peste două săptămâni

Dolean subliniază un adevăr dureros: să dai multe teme fără feedback e aproape inutil. Elevul muncește, greșește, dar nu învață corect.

Cu AI:

• feedback-ul poate fi instant pentru mare parte din sarcini (rezolvări de probleme, itemi închiși, redactări simple);
• profesorul se poate concentra pe:
  • problemele unde elevii greșesc masiv,
  • explicații suplimentare în oră,
  • teme de tip proiect care chiar cer judecată, nu doar corectat de exerciții repetitive.

Mai puțin timp pierdut pe „verificat mecanic”, mai mult timp pe învățare reală.

3.3. Date clare pentru adaptarea predării

O platformă cu AI poate genera automat:

• rapoarte pe elev: ce știe, unde se blochează, cum evoluează;
• rapoarte pe clasă: ce conținut e insuficient înțeles, cât timp iau temele, ce tip de item funcționează mai bine.

Profesorul nu mai lucrează „pe bănuieli”. Are date. Poate decide:

• să reexplice o noțiune la care 60% din clasă greșește;
• să reducă volumul la anumite teme;
• să recomande exerciții suplimentare doar elevilor care chiar au nevoie.

Asta înseamnă învățare personalizată, nu doar în sloganuri, ci în deciziile din fiecare săptămână.

4. Ce au de câștigat profesorii, părinții și elevii

E ușor să privești atât ordinul despre teme, cât și AI-ul, ca pe încă un lucru „pus în cârca profesorului”. De fapt, dacă sunt folosite inteligent, ambele pot să-i ușureze viața.

4.1. Profesorii

Câștigă:

• claritate asupra timpului de lucru al elevilor;
• sprijin în proiectarea temelor (estimare timp, nivel de dificultate, feedback automat);
• argumente în fața părinților și a conducerii (nu mai discută pe impresii, ci pe date);
• mai mult timp pentru ce nu poate face AI: relație, empatie, explicații de profunzime, proiecte creative.

4.2. Părinții

Câștigă:

• transparență: văd cât timp petrece copilul real la teme, pe fiecare materie;
• semne de alarmă timpurii: când copilul începe să se blocheze constant la o arie (de ex. fracții, gramatică);
• mai puține conflicte seara: tema se comprimă în 60-90 de minute de lucru cu sens, nu în 3 ore de frustrare.

4.3. Elevii

Câștigă tot ce contează pe termen lung:

• timp (și pentru sport, și pentru hobby-uri, și pentru odihnă);
• experiență de învățare care nu îi stoarce de energie;
• sentimentul că școala îi ajută, nu îi pedepsește.

Iar aici ajungem la un punct-cheie: fără elevi care învață cu sens și cu plăcere, România nu are nicio șansă la învățare pe tot parcursul vieții. Suntem deja la coada Europei la acest capitol.

5. De unde pornim, practic, în școli din România

Nu ai nevoie de un „proiect pilot de milioane de euro” ca să începi să folosești AI pentru teme mai bune. Poți începe simplu, în 3 pași:

1. Stabilirea unui acord de clasă (diriginte + profesori):

   • definiți o limită de timp realistă pe zi pentru teme;
   • decideți în ce zile încărcarea poate fi puțin mai mare (de ex. înainte de teze);
   • stabiliți cine centralizează și cum comunicați (grup dedicat).

2. Folosirea unei platforme cu elemente AI pentru cel puțin o materie de bază (română/mate):

   • folosiți-o pentru teme scurte, adaptative;
   • urmăriți timp de 4-6 săptămâni datele despre timp de lucru și rezultate.

3. Discuție onestă cu elevii și părinții:

   • explicați logica noului mod de a da teme (timp limitat, personalizat, cu feedback);
   • cereți feedback după prima lună: „Cum vi se pare? Unde ne sufocăm? Unde e prea ușor?”

Schimbarea culturii temelor nu vine dintr-un singur ordin de ministru sau dintr-o singură aplicație. Vine din profesori care decid conștient că nu mai acceptă să formeze generații epuizate și care folosesc instrumentele pe care 2025 le pune pe masă – inclusiv AI – ca să facă meseria mai bine, nu mai greu.

Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” merge pe aceeași linie: tehnologia nu înlocuiește profesorul, dar îl poate ajuta să fie mai aproape de elev, nu de teancul de hârtii. Temele pentru acasă sunt un loc excelent de început.

---

Întrebare de final: dacă tot regândim temele pentru acasă, vrem să păstrăm modelul „toți la fel, oricât ar dura” sau profităm de AI ca să construim, în sfârșit, învățare personalizată, cu sens, pentru fiecare elev?