Programa de Română, între „a ști despre” și „a ști să”

AI în Educația din România: Învățare Personalizată••By 3L3C

Programa de Română se blochează între „a ști despre” și „a ști să”. Cum mutăm accentul pe competențe reale și cum poate ajuta AI la învățarea personalizată.

programa limba românăLiviu Papadimaanalfabetism funcționalAI în educațieînvățare personalizatăliceu România
Share:

Programa de Română, între „a ști despre” și „a ști să” – și ce poate schimba AI în toată discuția

În testările internaționale, peste 40% dintre elevii români de gimnaziu sunt în zona de analfabetism funcțional: citesc, dar nu înțeleg suficient textul ca să îl folosească în viața de zi cu zi. Asta, în 2025, când școala se bate pe programe încă gândite ca în 1995.

Disputa aprinsă din jurul noii programe de Limba și literatura română pentru liceu arată o ruptură clară: unii vor ca elevii să „știe despre cronicari și curente literare”, alții – printre ei și profesorul Liviu Papadima – spun limpede: miza reală e să formăm cititori competenți, capabili să înțeleagă texte variate și sofisticate.

Articolul de azi pornește de la această polemică și merge mai departe:

  • ce înseamnă, de fapt, o programă centrată pe „livrarea de informații” vs. una centrată pe competențe?
  • cum se leagă discuția de analfabetismul funcțional?
  • și, foarte concret, cum poate fi folosită inteligența artificială (AI) pentru a personaliza învățarea la Limba română, astfel încât să nu rămânem doar la teorie și memoriu public?

Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” e despre exact asta: cum trecem de la programe scrise pe hârtie la practică inteligentă în clasă, susținută de tehnologii care chiar ajută elevii și profesorii.

1. Două școli de gândire: „să știe despre” vs. „să știe să”

Profesorul Liviu Papadima rezumă perfect conflictul din jurul noii programe de română:

„Pentru unii, esențială este, în instruirea școlară, livrarea de informații pe care elevii ar trebui să le asimileze. (…) Pentru ceilalți, lucrul cel mai important, în studiul literaturii, este de a forma elevi capabili (și doritori) să citească și să înțeleagă scrieri literare cât mai variate și, pe cât posibil, cât mai sofisticate.”

Asta nu e doar o diferență de gust. E o diferență de filozofie educațională.

Modelul „manualului gros”: programe pentru studenți, nu pentru adolescenți

Actualul proiect de programă de română pentru clasa a IX-a merge agresiv pe cronologie și istorie literară.

  • liste lungi de autori „obligatorii” (unii pe care nici mulți profesori nu i-au studiat serios)
  • „epoci” și periodizări discutabile, criticate ca „decupaje fantasmagorice” de peste 200 de profesori, scriitori și cercetători
  • accent constant pe „a ști despre”: curente, școli, etichete, date

În logica asta, liceul arată ca un an pregătitor de Litere. Problema e simplă:

  • sub 5% dintre absolvenții de liceu ajung la Facultatea de Litere;
  • 100% dintre ei au nevoie să înțeleagă texte, să scrie coerent, să argumenteze, să citească un contract, o fișă de post, o știre, un eseu, un email profesional.

Modelul „competențelor”: literatura ca antrenament de înțelegere

Cealaltă tabără – din care fac parte Papadima, Radu Vancu, mulți profesori de liceu – spune altceva:

  • scopul nu e să bifăm toată istoria literaturii române;
  • scopul e ca elevul să știe să citească, să înțeleagă, să interpreteze și să scrie.

Asta înseamnă, concret:

  • mai puține nume obligatorii, mai multe texte relevante pentru vârsta și lumea elevilor;
  • texte literare variate (clasic, modern, contemporan, inclusiv autori străini în paralelă);
  • combinarea textelor literare cu texte nonliterare (articole, interviuri, instrucțiuni, texte media);
  • activități centrate pe competențe: înțelegere, argumentare, rescriere, sinteză, comparare de perspective.

Realitatea e că România are nevoie de absolvenți care știu să lucreze cu informația, nu doar să o reproducă. Iar aici intră în scenă și AI-ul educațional, care poate muta accentul foarte concret de pe „toceală” pe antrenament personalizat de competențe.

2. Analfabetismul funcțional: problema reală pe care o ignoră programa

Papadima mai pune degetul pe o rană: programa invocă analfabetismul funcțional, dar propune ca soluție exact ce nu funcționează – încă un strat de informații de memorat.

Ce este, de fapt, analfabetismul funcțional

Nu e vorba că elevii nu știu cine a fost Eminescu. Analfabetismul funcțional înseamnă că:

  • elevul citește un text scurt și nu poate spune cu cuvintele lui ce a înțeles;
  • nu poate să extragă ideea principală;
  • nu poate să compare două opinii sau să identifice un argument slab;
  • nu poate să folosească informația pentru a lua o decizie (ex: un text cu instrucțiuni sau reguli).

Această problemă se măsoară, până acum, la nivel gimnazial. Și totuși, proiectanții programei de liceu o folosesc ca pretext, dar reacția lor e în principal: „să introducem mai multe noțiuni, mai multe epoci, mai mulți autori”.

„Să vrei să combați analfabetismul funcțional prin insistența pe „noțiuni” care ar trebui cunoscute și memorate – despre „înțelegere” nu poate fi vorba! – este, evident, „vânare de vânt”.” – Liviu Papadima

De ce contează asta pentru AI și învățare personalizată

AI-ul nu poate repara o programă prost gândită. Dar, în interiorul oricărei programe, chiar și a uneia anacronice, un profesor poate lucra inteligent dacă are instrumente bune.

Pentru competența de înțelegere a textului, AI-ul poate face exact ce programa nu reușește:

  • rupe textele în niveluri de dificultate adaptate fiecărui elev;
  • generează seturi de întrebări gradate (de la literal la inferențial și interpretativ);
  • oferă feedback imediat pe răspunsurile elevului, nu doar o notă seacă la final;
  • urmărește progresul elevului în timp și anunță profesorul: „scade la îndatoririle de argumentare, e bine la identificare de idei principale”.

Altfel spus, analfabetismul funcțional nu se rezolvă cu noi liste de conținuturi, ci cu mii de micro-exerciții de înțelegere bine calibrate, distribuite în timp. Aici AI-ul chiar poate face o diferență majoră, mai ales în liceele unde un singur profesor are 150–180 de elevi.

3. Cum ar arăta o programă de Română gândită pentru competențe și AI

Dacă luăm în serios mesajul lui Papadima – „formarea de elevi capabili și doritori să citească texte variate și sofisticate” – și îl legăm de potențialul AI, rezultă un model de lucru destul de clar.

3.1. Structură pe competențe, nu pe „epoci” blindate

În loc de „clasa a IX-a = literatura veche până la romantism”, am putea avea:

  • Competență 1: înțelegerea textului scris (orice tip de text);
    Texte propuse: de la cronici la articole contemporane, în funcție de nivelul clasei;

  • Competență 2: analiza și interpretarea textului literar;
    Texte propuse: un mix între texte canonice (da, inclusiv cronicari, dar selectiv) și texte contemporane care „vorbesc” elevilor;

  • Competență 3: exprimare scrisă argumentativă și creativă;
    Activități: eseuri, recenzii, scris creativ, jurnal reflexiv, mesaje funcționale;

  • Competență 4: gândire critică în raport cu textele media;
    Texte: știri, postări de social media, reclame, opinii.

AI-ul devine aici motorul care umple aceste cadre cu activități și feedback personalizat, nu cu obligativitatea de a parcurge o cronologie rigidă.

3.2. Exemple concrete de utilizare a AI în ora de Română

  1. Tutor AI pentru înțelegerea textului
    Elevul încarcă un text (sau primește unul dintr-o bibliotecă digitală). Sistemul AI:

    • pune întrebări de înțelegere, adaptate nivelului elevului;
    • explică expresii, structuri, contexte istorice pe înțelesul lui;
    • îl provoacă să reformuleze cu propriile cuvinte.

  2. Ateliere de scriere cu feedback imediat
    La compuneri sau eseuri, un asistent AI poate să îi arate elevului:

    • unde fraza e prea lungă sau neclară;
    • unde lipsește un argument sau un exemplu;
    • cum poate rescrie un paragraf pentru claritate.
      Profesorul devine astfel editor și curator, nu „corector de virgulă” pentru 150 de lucrări.

  3. Lectură personalizată
    Un sistem AI poate recomanda fiecărui elev:

    • texte literare și nonliterare potrivite intereselor lui (sport, gaming, istorie, activism, artă);
    • nivel de dificultate ajustat (mai accesibil la început, apoi mai complex);
    • provocări: „ai citit 3 texte scurte, încearcă acum unul mai lung, cu 2 personaje în conflict”.

  4. Analiză de discurs și fake news
    Aplicat pe texte de actualitate, AI-ul poate genera întrebări de tip:

    • „Care este opinia autorului? Ce argumente aduce?”;
    • „Unde apar generalizări sau atac la persoană?”;
    • „Cum ai verifica dacă afirmațiile din text sunt reale?”.

Asta mută ora de Română din zona de recitare de comentarii în zona de atelier de gândire, antrenat cu ajutorul AI.

4. Tensiunea etică: presiunea editurilor, „pseudo-dezbateri” și discurs public

Papadima amintește și altă problemă serioasă: felul în care se iau deciziile și se poartă discuțiile despre programă.

  • dezbaterea Academiei Române este descrisă ca „pseudo-dezbatere”, o înșiruire de monologuri;
  • „apărătorii” programei actuale cer „temperarea” polemicilor, dar vorbesc despre „vociferări” și „lipsă de colegialitate” la adresa celor care critică;
  • președintele Academiei vorbește despre presiuni „uriașe” ale editurilor pentru a păstra programele, dar fără să numească firme sau persoane.

„Nu răspândiți în public insinuări lipsite de orice probe. În niciun caz astfel de insinuări nu pot contribui la o „detensionare” a polemicilor actuale.” – Liviu Papadima

De ce contează asta pentru tema noastră, „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”?

Pentru că același tipar riscă să se repete și pe zona digitală și AI:

  • platforme promovate nu pentru că sunt bune, ci pentru că au contracte;
  • „manuale digitale” transformate în PDF-uri frumos colorate, fără personalizare reală;
  • proiecte de AI în educație cumpărate scump, dar folosite puțin sau deloc.

Dacă vrem ca AI-ul să ajute cu adevărat la formarea competențelor de lectură și scriere, avem nevoie de transparență, date și profesioniști reali în jurul mesei, nu doar de sloganuri.

Un lucru concret pe care îl pot cere acum profesorii, părinții, directorii de școli:

  • pilotări reale, cu date publice, pentru orice platformă AI folosită în școli;
  • criterii clare: ce măsoară, cum personalizează, ce progres se vede în 3, 6, 12 luni?;
  • implicarea profesorilor de la clasă în evaluarea acestor instrumente, nu doar a comisiilor centrale.

5. Ce poate face un profesor de Română chiar din semestrul următor

Programa de liceu poate rămâne blocată încă luni sau ani în dezbateri. Dar în clasă, profesorul are în continuare o marjă reală de acțiune. Iar AI-ul, folosit cu cap, poate să ajute imediat.

5 idei practice, fără să aștepți schimbarea programei

  1. Diagnostic de înțelegere a textului, cu ajutor AI

    • Alege 2–3 texte (literare și nonliterare);
    • folosește un asistent AI pentru a genera 10–15 întrebări pe niveluri de dificultate;
    • colectează răspunsurile (chiar și pe hârtie) și vezi unde se rupe firul: vocabular, inferență, structură logică.

  2. Mini-ateliere de rescriere

    • Elevii scriu un text scurt (descriere, opinie, rezumat);
    • AI oferă sugestii de clarificare („poți face fraza asta mai simplă?”);
    • elevii compară varianta inițială cu cea rescrisă și discută în grup ce au îmbunătățit.

  3. Lectură la alegere, cu recomandări personalizate

    • Pornești de la interesele clasei (muzică, gaming, sport, activism, fantasy);
    • folosești AI pentru a găsi texte potrivite ca stil și nivel;
    • fiecare elev își construiește un „portofoliu de lecturi” și scrie scurte reflecții.

  4. Analiză critică de conținut online

    • Alegeți o postare sau un articol viral;
    • cere AI-ului să formuleze întrebări de gândire critică;
    • lucrați în grupuri: care sunt afirmațiile, care sunt dovezile, ce lipsește?

  5. Eseu asistat, notare umană

    • Elevii redactează acasă un eseu;
    • folosesc AI doar pentru feedback de claritate și structură (nu pentru generare totală de text);
    • la clasă, discutați diferența între a primi ajutor și a copia;
    • tu, ca profesor, notezi ideea, coerența, originalitatea.

Așa începe, practic, învățarea personalizată la Limba română: nu cu un mega-proiect național, ci cu mici schimbări zilnice, plus instrumente care amplifică munca profesorului, nu o înlocuiesc.

Ce merită reținut și ce urmează

Disputa despre programa de Limba și literatura română nu e un moft academic. E, de fapt, discuția despre ce vrem de la școală:

  • elevi care știu „despre cronicari și curente”, dar nu pot citi critic un contract sau o știre;
  • sau elevi care poate nu pot recita toate „epocile”, dar pot înțelege și analiza orice text le iese în cale.

Eu sunt de partea a doua. Și cred că AI-ul, folosit responsabil, poate înclina balanța:

  • oferă antrenament personalizat de lectură și scriere;
  • eliberează profesorul de sarcini mecanice, ca să se ocupe de discuțiile care chiar contează;
  • transformă ora de Română într-un spațiu viu, conectat la lumea reală, nu la o cronologie moartă.

Dacă ești profesor, părinte, director sau elev, merită să te întrebi direct:
„Ce ar trebui să știe să facă un absolvent de liceu cu un text, în 2030?”
Răspunsul la întrebarea asta ar trebui să scrie atât programa de Română, cât și modul în care folosim AI în clasă.