Criza programei de română: șansă pentru AI și transparență

Criza programei de română: ce ne spune, de fapt, despre sistem

Când afli că 15 profesori care au scris noua programă de Limba și literatura română pentru liceu sunt și în comisia care o avizează, nu e doar o știre de luni, 15.12.2025. E un simptom. Al unui mod de a face politici educaționale în spatele ușilor închise, cu proceduri opace și conflicte de interese normalizate.

Și aici apare întrebarea serioasă: dacă nu reușim să facem transparent nici măcar procesul de scriere a unei programe școlare, cum vrem să discutăm la modul serios despre AI în educație, învățare personalizată și școli care iau decizii pe bază de date, nu de „pixuri”?

Articolul de față pornește de la cazul programei de română pentru clasa a IX-a și îl folosește ca studiu de caz:

• ce nu funcționează în felul în care se fac acum programele,
• de ce se ajunge la suspiciuni de „viciu de procedură”,
• cum pot fi folosite instrumente de inteligență artificială pentru a reduce subiectivismul, a crește transparența și a apropia școala de elevi – nu de rețele de influență.

Pe scurt, ce s-a întâmplat cu programa de română

Esențialul cazului, fără zgomot:

• Noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, care ar urma să intre în vigoare din anul școlar 2026–2027, este în dezbatere publică.
• Scriitorul și profesorul universitar Radu Vancu semnalează un posibil viciu de procedură: coordonatoarea grupului care a scris programa este și președinta comisiei naționale de specialitate care o avizează.
• Din 24 de membri ai comisiei de avizare, cel puțin 15 au lucrat și la elaborarea programei.
• Ministrul Educației, Daniel David, spune că „nu știa de suprapuneri” și recunoaște că situația „ar fi trebuit evitată”, promițând să o reglementeze.
• În paralel, sute de profesori, cercetători ai Academiei Române, scriitori și artiști cer retragerea documentului și reluarea procesului.

Asta nu înseamnă automat că programa e „proastă” sau „bună”. Dar înseamnă că procedura e șubredă. Iar când procedura e șubredă, orice decizie – oricât de solidă ar fi academic – va fi contestată.

Unde se rupe filmul: proceduri, nu doar conținut

Problema de fond nu e doar „cine a scris programa”, ci cum a fost gândit întregul proces.

1. Conflict de roluri

Când aceeași oameni:

• elaborează documentul,
• conduc comisia care îl analizează,
• dau și aviz (chiar consultativ),

nu mai poți vorbi serios despre o evaluare independentă. E ca și cum ai fi, simultan, și elevul, și profesorul, și comisia de Bac.

2. Dezbatere publică formală

Mulți profesori au simțit că dezbaterea publică este „mimată”:

• consultări tardive,
• document greu de parcurs,
• lipsa unor sinteze clare ale feedback-ului,
• mesaje dinspre comisia de avizare de tipul „constructul curricular nu va fi modificat”.

Când spui din start că „structura nu se modifică”, transmiți clar că feedback-ul e tolerat, nu integrat.

3. Lipsa datelor și a criteriilor clare

În majoritatea proceselor de elaborare de programe din România lipsesc:

• criterii cuantificabile (ce înseamnă „programă echilibrată”?),
• indicatori de impact (cum știm peste 3 ani dacă a funcționat?),
• simulări pe profiluri reale de elevi.

Totul se rezumă, de obicei, la expertiză și influență. Expertiza e necesară, influența nu.

Ce poate face AI-ul diferit în elaborarea programei

Nu AI-ul trebuie să decidă ce autori canonici studiază elevii sau ce texte moderne intră în manual. Asta ține de opțiuni culturale și pedagogice. Dar AI-ul poate schimba radical cum ajungem la acele decizii.

1. Detectarea conflictelor de interese și a suprapunerilor

Un sistem simplu, bazat pe AI, integrat cu bazele de date ale Ministerului, poate:

• genera automat hărți de roluri pentru profesori, inspectori, experți;
• semnala suprapuneri de tip „autor = avizator” sau „coordonator = președinte de comisie”;
• sugera componențe de comisii cu diversitate reală de opinii (geografică, instituțională, de experiență).

Aici nu vorbim de science fiction. Un algoritm de tip graf (rețea de noduri și conexiuni) poate arăta în câteva secunde ceea ce acum iese la iveală doar prin anchete jurnalistice.

Dacă un astfel de sistem ar fi fost folosit, suprapunerea celor 15 profesori ar fi apărut ca semnal roșu încă din faza de numire a comisiei.

2. Analiză de conținut și echilibru curricular

AI-ul poate evalua rapid o propunere de programă din unghiuri pe care un om le-ar parcurge în săptămâni:

• distribuția tipurilor de texte (clasic / contemporan, autori români / străini);
• nivelul de dificultate estimat pe fiecare unitate de învățare (în funcție de lungime, vocabular, concepte);
• alinierea cu competențele-cheie europene (gândire critică, comunicare, competențe digitale etc.).

Rezultatul? Comisia de specialitate nu mai lucrează „pe impresii”, ci are rapoarte clare:

• unitățile X și Y sunt prea dense pentru un elev mediu de clasa a IX-a,
• zona de literatură contemporană e subreprezentată,
• sarcinile de exprimare orală sunt insuficiente față de scris.

3. Simulări pe profiluri reale de elevi

În logica „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, un pas esențial este să legăm programa de elevi, nu doar de tradiție.

Cu date anonimizate din evaluări naționale și teste digitale, AI-ul poate:

• construi profiluri tipice de elevi (urban mare, rural, liceu teoretic, tehnologic etc.);
• simula timpul real necesar pentru parcurgerea conținuturilor din programă;
• estima zonele de risc (unde majoritatea elevilor ar rămâne în urmă).

Asta nu înlocuiește judecata profesorilor, ci o susține: comisia va vedea negru pe alb că, pentru un elev cu nivel B1 de lectură, volumul propus pentru clasa a IX-a este rezonabil sau, dimpotrivă, nerealist.

4. Colectarea și sintetizarea feedback-ului public

Dezbaterea publică pentru programa de română a arătat ca o avalanșă de poziții, scrisori deschise, petiții. Fără un instrument digital serios, e aproape imposibil să:

• citești tot,
• clasifici argumentele,
• vezi unde se formează consens real.

Un sistem AI de procesare a limbajului poate:

• grupa automat observațiile pe teme (canon, evaluare, sarcini de lucru, volum);
• extrage propuneri concrete recurente (de ex.: „introducerea mai multor texte nonliterare”);
• genera sinteze clare pentru comisie și pentru public.

Asta înseamnă transparență: poți arăta publicului „din 1200 de contribuții, 68% au cerut X, 22% au criticat Y; în urma lor, am modificat punctele A, B, C”.

AI + experți umani, nu AI în locul lor

Un risc real, mai ales în spațiul românesc, este să ne speriem de AI ori să îl transformăm în noul „om providențial”. Nici una, nici alta nu ajută.

Ce trebuie să rămână exclusiv responsabilitate umană

• Viziunea culturală: ce literatură considerăm esențială într-o societate democratică.
• Opțiunile de valori: ce tip de mesaje vrem să susținem (deschidere, pluralism, gândire critică).
• Judecata pedagogică: cum combinăm textele și activitățile astfel încât să aibă sens în clasă.

Unde AI-ul e un instrument legitim și util

• curățarea conflictelor de interese;
• analiza datelor mari (rezultate la examene, timp real de lucru al elevilor în platforme digitale);
• modelarea scenariilor (dacă mutăm unitatea X în trimestrul al doilea, ce se întâmplă cu încărcarea elevului?);
• traducerea feedback-ului masiv în informație utilizabilă.

Realitatea? E mult mai periculos un proces opac, „controlat” strict uman, decât un proces în care oamenii decid, dar pe baza unor date clare furnizate de sisteme inteligente.

Legătura cu învățarea personalizată: de la programă generală la parcurs individual

Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” vorbește, în general, despre platforme adaptive, evaluare automată și analiza progresului elevilor. Dar toate acestea își au rădăcina în programă.

Dacă programa e:

• dezechilibrată,
• prea încărcată,
• deconectată de la nivelul real al elevilor,

nici cea mai bună platformă de învățare adaptivă nu poate face minuni. Doar va personaliza un parcurs prost gândit.

Cum ar arăta o legătură sănătoasă între programă, AI și elevi?

1. Programă analizată cu AI pentru echilibru, volum și relevanță.
2. Manuale și resurse digitale construite pe baza programei, cu metadate clare (nivel de dificultate, competențe vizate).
3. Platforme de învățare personalizată care folosesc aceste metadate pentru a recomanda:
   • texte mai ușoare sau mai provocatoare,
   • exerciții suplimentare pe competențele slabe,
   • sarcini de proiect adaptate intereselor elevului.
4. Feedback de jos în sus: datele agregate din clase (timp de lucru, rate de reușită, zone de blocaj) se întorc la minister ca argumente concrete pentru revizuirea programei.

Așa se închide cercul: nu doar minister → școli, ci și școli → minister, prin intermediul datelor și al AI-ului.

Ce ar trebui să facă Ministerul acum

Dincolo de declarații, cazul programei de română poate fi un moment util de reset. Concret, câteva direcții clare:

1. Reguli ferme pentru comisii

• interdicție explicită ca aceeași persoană să fie și coordonator de programă, și președinte al comisiei de avizare;
• limită de suprapunere (de ex. cel mult 25–30% din comisie să fi lucrat la documentul evaluat);
• publicarea anuală a comisiilor naționale de specialitate, într-un format deschis, ușor de analizat și de către oameni, și de către algoritmi.

2. Infrastructură digitală minimă

• registru electronic al tuturor experților implicați în grupuri de lucru și comisii;
• modul AI simplu care verifică automat suprapunerile de roluri;
• platformă unică de consultare publică, unde orice document de politică educațională are:
  • versiune inițială,
  • versiune revizuită,
  • raport de sinteză a feedback-ului.

3. Pilotare pe programele care urmează

Programa de română e deja într-un stadiu avansat, dar pentru următoarele programe (de ex. la matematică, științe, discipline vocaționale) ministerul poate anunța public:

• că va folosi instrumente AI pentru analiză și transparență,
• că rapoartele de analiză vor fi publicate odată cu varianta finală,
• că feedback-ul profesorilor va fi sintetizat și făcut vizibil.

Asta nu rezolvă peste noapte neîncrederea, dar arată o schimbare de paradigmă.

Pentru școli și profesori: cum vă pregătiți pentru această schimbare

Înainte ca ministerul să miște lucrurile, școlile și profesorii pot face deja pași concreți în logica AI + învățare personalizată:

• Folosiți platforme care colectează date reale despre progresul elevilor (timp de lucru, tipuri de greșeli, competențe deficitare).
• Strângeți aceste date la nivel de catedră și discutați: „Conținuturile din programă sunt fezabile pentru elevii noștri?”
• Formulați feedback structurat către inspectorat / minister, nu doar păreri:
  • „X% dintre elevii noștri nu reușesc să finalizeze sarcinile Y în timpul propus”,
  • „unitatea Z cere un volum de lectură nerealist pentru profilul tehnologic”.

Când încep să apară instrumente oficiale bazate pe AI, veți avea deja un mod de lucru orientat pe date, nu doar pe impresii.

De ce contează acest caz pentru viitorul AI în educație

Cazul programei de română nu este doar o controversă punctuală. E un test de maturitate instituțională.

Dacă reacția sistemului este:

• să minimalizeze problema („aviz consultativ, nu contează”),
• să continue procedurile opace,

atunci AI-ul va fi, cel mult, un decor frumos în strategiile naționale.

Dacă, însă, ministerul folosește momentul pentru a:

• regândi regulile,
• construi infrastructură digitală,
• asuma public folosirea AI pentru transparență și analiză,

atunci discuția despre „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” devine credibilă. Nu mai vorbim doar de aplicații simpatice pentru elevi, ci de un mod diferit de a lua decizii la vârf.

Realitatea e mai simplă decât pare: AI-ul nu va salva singur școala românească. Dar, fără date clare și fără proceduri transparente – sprijinite de astfel de instrumente –, orice reformă curriculară va arăta exact ca acest caz: contestată, opacă și ruptă de cei pe care ar trebui să-i servească.

Ce urmează pentru tine

Dacă ești profesor, director, părinte sau elev și te interesează viitorul școlii:

• urmărește evoluția acestui caz ca pe un barometru al capacității noastre de a schimba regulile jocului;
• începe să folosești, la nivel local, instrumente digitale și AI care îți dau date reale despre învățare;
• cere explicit, atunci când apare un nou document de politică educațională, nu doar PDF-ul, ci și datele și analizele din spatele lui.

Adevărata modernizare începe când nu ne mai mulțumim cu „pixul comisiei”, ci cerem un sistem în care orice decizie importantă pentru elevi poate fi explicată clar, cu argumente, date și – da – cu ajutorul inteligenței artificiale.