Dezbaterea despre noua programă de Română are rost doar dacă punem la masă canonul, literatura contemporană și AI-ul care poate personaliza învățarea.
Când „ne întoarcem cu zeci de ani în urmă” și elevii trăiesc pe TikTok
Dezbaterea despre noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a reușit ceva rar: să enerveze, în același timp, profesori, scriitori, părinți și elevi. Pe de o parte, voci precum Liviu Papadima spun că ne întoarcem la o programă de acum 50 de ani. Pe de altă parte, Varujan Vosganian întreabă: „Oare o fi rău?”.
Asta se întâmplă în 12.2025, în timp ce elevii învață de pe telefon, algoritmii știu mai bine decât profesorii ce îi interesează, iar AI intră tot mai mult în sălile de clasă. Conflictul nu e doar între „tematic” și „diacronic”, ci între o școală gândită pentru anii ’80 și elevi care trăiesc într-o lume filtrată de platforme digitale și inteligență artificială.
În articolul de mai jos, pornesc de la intervenția lui Varujan Vosganian și arăt:
- de ce disputa „vechi vs. nou” ratează problema reală;
- cum poate arăta în practică o combinație între abordarea istorică și cea tematică;
- unde intră AI-ul în toată povestea și cum putem folosi învățarea personalizată ca să facem literatura română relevantă pentru un licean din 2025.
Ce spune, de fapt, Varujan Vosganian despre noua programă
Esența poziției lui Varujan Vosganian e clară: vrea o programă de Română la liceu care să aibă viziune diacronică (istorică, dar cu accent pe memorie și valori), un canon clar și o integrare a tuturor claselor, nu doar o intervenție punctuală la clasa a IX-a.
Cele mai importante idei din intervenția lui:
- programa de clasa a IX-a ar trebui oprită și readusă în dezbatere împreună cu celelalte clase;
- literatura veche a fost „vulnerabilizată” fiind adusă singură, fără restul succesiunii istorice;
- Uniunea Scriitorilor susține viziunea diacronică, nu doar cronologică: trecut + memorie + valoare;
- există o nemulțumire legată de lipsa literaturii contemporane din manuale – „ai impresia că din 1980 nu s-a mai scris aproape nimic”;
- simte nevoia unui canon, critică apariția unor autori necunoscuți chiar și pentru Uniunea Scriitorilor;
- avertizează asupra „elementelor extraliterare”: political correctness, cancel culture, transnaționalizarea forțată a literaturilor.
Cea mai interesantă propunere e însă asta:
„Putem să facem o variantă între tematic și diacronic.”
Aici se deschide poarta spre ceva cu adevărat util pentru elevi – mai ales dacă adăugăm în ecuație și instrumentele de AI educațional care apar deja în școlile din România.
Tematic vs. diacronic: conflict fals. Elevii au nevoie de amândouă
Abordarea istorică (diacronică) a literaturii române a dominat liceul românesc decenii la rând: cronologie, curente, epoci, „de la cronicari la postmodernism”. Criticii noii programe spun că repetăm aceeași schemă, doar ușor cosmetizată.
Dar Vosganian pune pe masă o idee interesantă: să legăm temele mari de istoria literaturii.
Cum ar arăta o astfel de combinație, concret
Exemplul său, cu psaltirea, e foarte bun didactic:
- pornești de la literatura veche – psaltirea, text religios fundamental;
- adaugi ecourile ei în modernitate: Arghezi, Ioan Alexandru, Daniel Turcea, Vasile Voiculescu;
- construiești un fir tematic: sacru, rugăciune, relația cu divinitatea, din secolul XVII până în secolul XX.
Elevul nu mai vede literatura veche ca un muzeu prăfuit, ci ca un început de conversație care continuă până azi. Aici, AI-ul poate face diferența între „frumos în teorie” și „funcționează în clasă”.
Cum poate ajuta AI-ul să facem literatura română relevantă în 2025
Învățarea personalizată cu ajutorul AI nu înlocuiește programa, dar poate face suportabil și chiar interesant aproape orice curriculum, inclusiv unul mai tradițional. Cheia este adaptarea la ritmul, nivelul și interesele elevului.
1. Recomandări personalizate de texte, în interiorul temelor și epocilor
Un sistem de AI educațional poate porni de la programa oficială (canon, epoci, autori) și să ofere fiecărui elev variante adaptate:
- elevul care se descurcă greu la lectură primește texte mai scurte, fragmente atent alese, cu explicații integrate;
- elevul pasionat de poezie primește lecturi suplimentare la Arghezi sau Voiculescu, recomandate automat;
- elevul interesat de teme religioase sau filosofice primește paralele cu texte similare din alte literaturi sau cu eseuri contemporane.
Programa rămâne aceeași, dar traseul prin programă devine personalizat.
2. Explicații la nivelul fiecărui elev, nu „o dată, de la catedră”
Una dintre marile drame la limba și literatura română: explicațiile de la clasă sunt aceleași pentru 30 de elevi complet diferiți.
Cu un asistent AI pentru Română:
- elevul poate cere: „explică-mi versul acesta pe înțelesul meu”, de 10 ori, fără rușine;
- poate primi reformulări succesive: întâi simplu, apoi mai tehnic, până prinde conceptele;
- poate testa imediat dacă a înțeles, prin micro-teste generate automat: două-trei întrebări rapide, cu feedback instant.
Asta atacă direct analfabetismul funcțional: să ai posibilitatea să revii, să reformulezi, să lucrezi în ritmul tău, nu în ritmul clasei.
3. Învățare „în spirală”: de la cronologie la teme și înapoi
AI-ul poate face ceea ce noua programă, singură, nu reușește: să conecteze automat diacronia cu temele.
Un exemplu de parcurs generat de o platformă inteligentă:
- Înveți despre cronicari – context istoric, fragmente, idei de bază.
- Platforma îți generează apoi o sesiune pe tema „identitate și memorie colectivă”, folosind fragmente din texte moderne.
- Vezi cum tema aceea se transformă la pașoptiști, apoi la interbelici.
- Primești la final o hartă vizuală: aceeași temă, 4 epoci, 6 autori, 3 tipuri de discurs.
Elevul nu mai memorează doar „când a trăit X” și „ce curent literar e Y”, ci vede cum circulă ideile în timp.
Tensiunea reală: canon fix vs. realitatea elevilor și a literaturii contemporane
Vosganian insistă: „simt nevoia să avem totuși un canon”. Are dreptate – fără un nucleu comun de referințe, școala se pulverizează. Dar la fel de adevărate sunt și criticile legate de:
- subreprezentarea literaturii contemporane;
- repetarea unei viziuni de liceu din anii ’70–’80;
- neadaptarea la un public care trăiește într-o cultură digitală.
Ce poate face AI-ul aici, fără să dinamiteze canonul
-
Canon de bază + strat dinamic
Programa definește 30–40 de autori „obligatorii”, clar justificați. Peste acest nucleu, o platformă de învățare cu AI poate propune:- autori contemporani asemănători tematic cu cei canonici;
- texte noi, publicate recent, dar alese după criterii de valoare și relevanță;
- selecții diferite pentru filologie, real, tehnologic, dual.
-
Vizibilitate pentru literatura post-1980
AI-ul poate parcurge baze mari de texte, poate identifica temele, stilurile, frecvența anumitor subiecte și poate propune profesorilor:- liste de lecturi contemporane pe teme: identitate, migrație, tehnologie, familie;
- texte scurte din autori actuali, ușor de integrat într-o oră de curs;
- conexiuni între autori canonici și voci noi (de pildă, de la Rebreanu la proză post-2000 despre satul românesc).
-
Control didactic, nu haos algoritmic
AI-ul nu decide singur ce se predă. Profesorul rămâne filtrul critic: aprobă, refuză, adaptează. Platforma devine un asistent foarte rapid, nu „ministerul paralel al educației”.
Transparență, dezbatere și date: cum poate AI-ul să ajute chiar la scrierea programei
Vosganian ridică o problemă serioasă: lipsa de transparență în comisia care a făcut proiectul de programă. Un grup restrâns ar fi decis forma finală, fără o reală dezbatere cu toți membrii.
Aici tehnologia poate schimba regulile jocului, dacă o folosim cu cap.
1. Feedback real, nu doar „în consultare publică pe hârtie”
Cu platforme digitale și analiză AI se poate vedea, în timp real:
- câți profesori au citit proiectul de programă;
- ce părți provoacă cele mai multe întrebări sau critici;
- ce teme sunt considerate prea grele sau prea ușoare pentru clasa a IX-a.
Un asistent AI poate sintetiza mii de comentarii într-un raport coerent, în loc să rămână îngropate în e-mailuri sau formulare ignorate.
2. Pilotare reală, măsurată cu date
Înainte să schimbi complet programa de Română pentru o generație întreagă, poți face pilotări controlate în câteva zeci de licee, timp de 1–2 ani. AI-ul ajută la:
- urmărirea rezultatelor elevilor (teste standardizate, dar și indicatori de înțelegere și motivație);
- analiza diferențelor între urbani/rurali, filologie/real, licee bune/licee cu probleme;
- identificarea zonelor din programă care chiar nu funcționează.
Deciziile nu se mai iau doar pe impresii sau nostalgii, ci pe date.
Cum ar putea arăta o oră de Română în 2026, cu programă clasică și AI modern
Ca să nu rămânem în teorie, hai să luăm un scenariu foarte concret, pentru o clasă a IX-a într-un liceu dintr-un oraș mediu.
Tema: literatura veche și ecourile ei
-
Profesorul pornește de la canon
Prezintă un fragment dintr-o psaltire, contextul istoric, rolul textului. -
Platforma AI personalizează lectura
Pe tablete sau telefoane, elevii primesc versiuni adaptate:- unii au comentarii explicative la termeni arhaici;
- alții au întrebări de interpretare mai sofisticate;
- elevii foarte buni primesc provocări suplimentare: comparații cu texte religioase din alte culturi.
-
Conexiunea diacronic-tematică
Profesorul introduce Arghezi. Platforma afişează, pentru fiecare elev, o hartă vizuală cu:- versuri paralele argheziene și din psaltire;
- notițe scurte despre temele comune – rugă, revoltă, îndoială.
-
Discuție ghidată + reflecție personalizată
Elevii răspund la o întrebare pe platformă: „Ce te atinge mai mult – tonul din psaltire sau tonul lui Arghezi? De ce?”. AI-ul sintetizează răspunsurile ca să ajute profesorul să își ajusteze discuția. -
Temă inteligentă, nu doar „comentariul de tip bac”
În loc de o temă unică, toți primesc o sarcină adaptată nivelului lor, generată pe baza performanței din oră. AI-ul ține minte unde s-au blocat și revine, peste câteva săptămâni, cu un scurt „rapel” pe aceeași temă.
Într-o astfel de oră, programa poate să fie clasică. Experiența elevului, însă, e complet diferită.
De ce această dezbatere contează acum, nu „cândva”
România e deja într-o zonă de risc major la analfabetism funcțional, iar generațiile care intră acum în liceu vor fi primele care vor lucra, masiv, alături de AI – în orice domeniu, nu doar în IT.
A discuta azi doar dacă programa „ne duce cu zeci de ani în urmă” sau „apără valorile naționale” e prea puțin. Întrebările grele sunt altele:
- Cum îi învățăm pe liceeni să citească profund într-o lume de scroll infinit?
- Cum facem literatura română să fie și identitate, și competență de lucru cu textele, nu doar istorie de nume și date?
- Cum combinăm tradiția (canon, diacronic) cu modernitatea (teme, AI, platforme adaptive) fără să stricăm nici una, nici alta?
Cred că răspunsul rezonabil e un „da, și”: da, avem nevoie de canon, da, avem nevoie de literatură veche, da, trebuie să învățăm elevii să gândească istoric. Dar fără AI și fără învățare personalizată, riscăm să păstrăm doar forma și să pierdem fondul: elevul nu mai e acolo cu mintea.
Ce poți face chiar acum, ca profesor sau părinte
Nu trebuie să aștepți ca Ministerul să decidă forma finală a programei ca să miști ceva:
- ca profesor, poți începe să folosești unelte de AI educațional ca asistenți: pentru generare de exerciții, explicații alternative, quiz-uri personalizate;
- poți construi secvențe tematic–diacronice chiar în interiorul programei actuale – nu te oprește nimeni să pui Arghezi lângă psaltire sau un poet contemporan lângă un pașoptist;
- ca părinte, poți să îți ajuți copilul să folosească AI responsabil: nu pentru a copia comentarii, ci pentru a clarifica, structura, repeta.
Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” e exact despre asta: nu despre a arunca în aer ce avem, ci despre a pune peste structura existentă un strat inteligent, care să se adapteze copilului tău, nu invers.
La întrebarea „ne duce cu zeci de ani în urmă?” răspunsul meu e acesta:
- da, putem folosi ce a funcționat acum zeci de ani – canon, rigoare, viziune istorică;
- dar fără AI, fără literatură contemporană și fără personalizare, riscăm să ducem elevii nu doar în urmă, ci pur și simplu în afara jocului.
Următoarea mișcare ține de noi: vrem o programă de Română care produce nostalgie sau una care produce cititori autonomi, capabili să gândească critic într-o lume condusă de algoritmi?