Programa de română 2025 rămâne stabilă, dar nu înseamnă blocaj. Vezi cum poate AI să ajute profesorii să o aplice flexibil, cu învățare personalizată reală.
Programa de română 2025: stabilitate, nu blocaj. Rolul AI în tranziție
Când președinta comisiei naționale pentru programa de Limba și literatura română, profesoara Oana Fotache Dubălaru, spune în ultima zi de dezbatere publică „asupra constructului nu se poate reveni”, mulți profesori simt că ușa tocmai s‑a închis. De fapt, ușa importantă abia acum se deschide: ușa implementării inteligente.
Programa pentru liceu nu mai este un document teoretic, ci un contract didactic pe care sistemul trebuie să îl ducă în practică. Iar aici, în 2025, inteligența artificială nu mai e un moft tehnologic, ci un instrument care poate face diferența între haos și tranziție controlată.
În seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, această discuție despre programa de română e esențială: arată cum putem îmbina stabilitatea curriculară cu flexibilitatea la nivel de clasă, folosind AI ca suport real pentru profesori și elevi.
1. Ce înseamnă „constructul curricular nu se va modifica” – și de ce nu e sfârșitul lumii
Mesajul transmis de Oana Fotache Dubălaru e clar:
structura de bază a programei de română pentru liceu rămâne, dar vor exista modificări pe text.
Pe scurt:
- Obiectivele majore și logica generală a programei rămân.
- Formulările, exemplele, poate unele conținuturi punctuale se pot ajusta după dezbaterea publică.
Asta înseamnă două lucruri importante pentru liceu:
- Stabilitate pe termen mediu – profesorii pot să‑și construiască planificările, manualele și resursele în jurul unei structuri care nu se va schimba la fiecare val de comentarii pe Facebook.
- Spațiu de rafinare – feedbackul din consultare publică nu e ignorat, dar influențează mai ales modul în care programa este formulată și exemplificată.
Realitatea e că majoritatea sistemelor educaționale performante (Finlanda, Estonia, Polonia) nu își rescriu programele din temelii în fiecare an. Schimbă accentul, clarifică competențe, actualizează exemplele, dar păstrează un trunchi stabil. România începe abia acum să învețe lecția asta.
Problema nu e neapărat „constructul curricular”, ci cum ajunge el în clasă. Aici se joacă meciul, iar fără suport tehnologic profesorii sunt lăsați singuri într‑un teren foarte complicat.
2. De ce stabilitatea curriculară contează în era învățării adaptive
Stabilitatea programei nu e un moft birocratic, ci o condiție ca învățarea personalizată să funcționeze serios, mai ales când folosim AI.
Fără o țintă clară, nici AI nu ajută prea mult
Platformele de învățare adaptivă și sistemele de recomandare bazate pe AI au nevoie de:
- un set clar de competențe (ce trebuie să știe și să poată face elevul);
- o structură logică a conținuturilor (ce vine înainte și ce după);
- criterii de evaluare relativ stabile.
Dacă programa se schimbă radical la fiecare doi ani:
- dezvoltatorii de platforme educaționale nu pot construi algoritmi serioși;
- datele despre progresul elevilor devin greu de comparat între generații;
- profesorii nu pot investi în resurse digitale pe termen lung.
Când comisia de română spune „nu schimbăm constructul, doar ajustăm textul”, din perspectiva AI e chiar o veste bună. Avem:
- o coloană vertebrală curriculară stabilă;
- loc de adaptare fină la nivel de resurse, itemi, exemple contemporane.
Stabilitate sus, flexibilitate jos – combinația sănătoasă
Modelul ideal pentru România, mai ales la română, arată cam așa:
- la nivel național: construct curricular stabil, clar orientat pe competențe;
- la nivel de școală/clasă: foarte multă libertate în a alege texte, tipuri de sarcini, proiecte, ritm de parcurgere;
- la nivel de elev: parcurs personalizat, sprijinit de AI – mai multe exerciții acolo unde are lacune, provocări suplimentare acolo unde merge mai repede.
Stabilitatea programei nu blochează personalizarea. O face, de fapt, mai riguroasă.
3. AI ca „traducător” între noua programă și practica de la clasă
Profesorul nu are timp să citească programa ca pe un tratat de teorie didactică, să o compare cu vechea variantă, să își rescrie toate planificările și să creeze materiale de la zero. Aici AI‑ul educațional poate fi cel mai util.
a) De la competențe la activități concrete
Un asistent AI educațional poate ajuta un profesor de română să traducă programa în activități practice:
- generează planificări anuale aliniate la noul construct, cu spații pentru adaptări;
- propune tipuri de sarcini pentru fiecare competență (analiză de text, dezbatere, eseu argumentativ, proiect media);
- sugerează variante de texte – clasice, contemporane, non‑literare – potrivite pentru fiecare unitate de învățare.
Profesorul nu trebuie să accepte orbește propunerile. Dar pornește de la un „schelet” generat rapid, pe care îl poate ajusta în funcție de profilul clasei.
b) Adaptare pentru niveluri diferite în aceeași clasă
Orice profesor de liceu știe cum arată realitatea:
- în aceeași clasă ai elevi care citesc 2 cărți pe lună;
- și elevi pentru care o pagină de text argumentativ e un maraton.
AI‑ul permite:
- seturi de exerciții diferențiate pe același text sau pe texte similare;
- feedback instant pe răspunsurile elevilor, cu explicații adaptate nivelului lor;
- urmărirea progresului pe fiecare competență (de exemplu: argumentare, analiză de imagine, interpretare simbolică).
Programa rămâne aceeași pentru toți. Drumul până la atingerea ei poate fi însă diferit, iar aici AI‑ul e partener, nu adversar.
c) Conectarea programei la lumea reală
Un reproș frecvent la adresa programelor de română este că par rupte de realitatea elevilor. Un instrument AI bine calibrat poate sugera:
- articole de presă, eseuri de opinie, fragmente de podcast transcris;
- texte contemporane românești mai puțin cunoscute, dar accesibile liceenilor;
- teme de dezbatere actuale, legate de valori, identitate, media, fake news.
Profesorul rămâne curatorul final. Dar nu mai pornește singur în căutare printr‑un ocean de conținut.
4. Consultare publică, date și cum ar trebui să învățăm din ele
Faza de consultare publică pentru noile programe de liceu a arătat ceva clar: societatea românească vrea să fie parte la decizie. Comentariile profesorilor, părinților, elevilor, ONG‑urilor – toate reprezintă o bază de date extrem de valoroasă.
Astăzi aceste date sunt folosite mai degrabă intuitiv. Cu AI, se poate mult mai mult.
Ce ar putea face Ministerul cu AI (dar încă nu face serios)
Un sistem de analiză bazat pe AI ar putea:
- clasifica automat tipurile de nemulțumiri (conținut, volum, formulări prea teoretice, lipsă de claritate a competențelor);
- identifica zonele de consens (unde toată lumea e de acord că schimbarea era necesară);
- evidenția puncte de tensiune (texte controversate, cerințe considerate nerealiste la un anumit nivel de vârstă);
- propune formulări alternative pentru competențele contestate frecvent.
Asta ar transforma consultarea publică dintr‑un ritual formal într‑un proces bazat pe date, în care fiecare feedback contează, nu doar vocile care țipă mai tare în spațiul public.
Cum se leagă asta de personalizarea învățării
Aceeași logică se aplică la nivel de clasă:
- feedbackul elevilor (răspunsuri, rezultate, dificultăți) devine material de antrenament pentru platformele de învățare asistate de AI;
- sistemul adaptează ulterior tipurile de sarcini la profilul clasei sau al elevului;
- profesorul vede tabloul de ansamblu: pe ce competențe clasa stă prost, ce tip de text creează cele mai mari dificultăți.
Consultarea publică la nivel macro și feedbackul elevilor la nivel micro sunt două fețe ale aceleiași monede. AI poate face această monedă cu adevărat circulantă, nu doar simbolică.
5. AI în ora de română: exemple concrete pentru 2025–2026
Ca să nu rămânem la nivel de teorie, hai să vedem cum poate arăta, foarte concret, un an școlar 2025–2026, cu noua programă și cu AI ca instrument de lucru.
Exemplar: clasa a XI‑a, competență de argumentare
Programa cere, între altele, ca elevii să poată:
- formuleze un punct de vedere;
- argumenteze coerent, folosind exemple relevante;
- respecte normele limbii literare.
Un flux de lucru posibil, folosind AI:
- Profesorul introduce în platformă tema și nivelul clasei.
- AI generează 3 variante de cerințe (de la mai simple la mai complexe) și propune texte‑suport.
- Elevii scriu eseul direct în platformă.
- AI oferă feedback imediat pe structură, coerență, gramatică, dar NU notează lucrarea. Profesorul păstrează decizia finală.
- Sistemul marchează pentru profesor tiparele de greșeli (de exemplu: argumente vagi, repetiții, paragrafe prea lungi) și sugerează exerciții remediale personalizate.
Rezultatul:
- profesorul își păstrează rolul de evaluator calificat;
- timpul de corectare scade semnificativ;
- elevul primește feedback detaliat, nu doar o notă seacă.
Exemplar: învățare diferențiată pe text literar
Pentru un text literar cerut de programă, AI poate oferi:
- pentru elevii cu dificultăți: explicații de vocabular, întrebări ghidate, scheme vizuale ale personajelor;
- pentru elevii avansați: provocări suplimentare (compararea cu un alt text, interpretări critice, legături culturale mai fine);
- pentru profesor: un raport de clasă – câți au înțeles tema centrală, câți se pierd în detalii, câți nu reușesc să identifice corect perspectiva narativă.
Astfel, aceeași programă, același text devin materiale diferite pentru elevi diferiți. Asta e învățare personalizată aplicată, nu slogan.
6. Ce poate face fiecare actor, de mâine, ca tranziția să fie suportabilă
Schimbarea de programă nu poate fi împinsă doar pe umerii profesorilor de română.
Profesorii
- Să folosească măcar un instrument AI în mod constant (pentru generarea de exerciții, feedback pe scris, resurse adaptate).
- Să ceară explicit formare pe AI educațional la nivel de școală/județ.
- Să colaboreze în comunități online pentru a împărtăși resurse aliniate la noua programă.
Școlile și inspectoratele
- Să aleagă 1–2 platforme de învățare adaptivă pe care să le susțină instituțional.
- Să organizeze ateliere practice, nu doar conferințe teoretice, pe tema AI la clasă.
- Să includă în planurile manageriale indicatori clari pentru utilizarea tehnologiei în predare.
Ministerul și comisiile de specialitate
- Să publice programele în format „citibil de mașină” (structuri de competențe, descriptori), pentru a putea fi integrate direct în platforme AI.
- Să folosească AI pentru analiza feedbackului din consultare publică și pentru monitorizarea implementării.
- Să finanțeze proiecte pilot de învățare personalizată asistată de AI în licee cu profiluri diferite (tehnologic, teoretic, rural, urban).
Concluzie: programa rămâne, modul de a o preda trebuie să se schimbe
Da, declarația Oanei Fotache Dubălaru despre programa de română 2025 e clară: structura nu se schimbă radical. Dar adevărata bătălie nu se dă în fișierul PDF al programei, ci în fiecare oră de română din țară.
Stabilitatea curriculară e utilă. Ne permite să construim sisteme de învățare adaptivă, să folosim AI pentru a personaliza învățarea, să comparăm rezultatele elevilor de la o generație la alta. Blocajul apare doar dacă păstrăm programa stabilă, dar refuzăm să schimbăm instrumentele și modul de lucru.
Dacă ești profesor, părinte, elev sau decident, întrebarea reală pentru 2025 nu mai este „E bună sau nu noua programă de română?”, ci:
Cum folosim AI ca să facem această programă cu adevărat vie, relevantă și suportabilă pentru toți?
Răspunsul nu va veni într‑un ordin de ministru, ci din modul în care fiecare școală decide să îmbine stabilitatea programei cu flexibilitatea învățării personalizate.