De la scandalul programei de Română la AI în educație

De fiecare dată când se schimbă programa de limba română, apar sute de pagini de memorii, acuzații de „interese oculte”, tabere, tabere în tabere și foarte puține date. În tot acest zgomot, elevul de 14–15 ani, pentru care se scrie de fapt programa, dispare din cadru.

Disputa din jurul noii programe de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, în care intervine și profesorul și criticul literar Alex Goldiș, e doar cel mai recent episod. Dar e un semnal clar: fără un mod mai obiectiv și mai personalizat de a gândi curriculumul, vom repeta aceeași piesă, cu alți actori, la fiecare 5–10 ani.

În seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, textul de față folosește acest scandal foarte uman ca punct de plecare pentru o întrebare mult mai practică: cum ne poate ajuta inteligența artificială să mutăm discuția de la agitatorism și ideologie la elev, date și învățare reală?

1. Ce ne arată, de fapt, disputa pe programa de Română

Esentialul conflictului din jurul programei nu este „cronologic vs tematic”, nici „clasicii vs contemporanii”. Problema reală este ruptura dintre document și elevul real.

Profesorul Alex Goldiș remarcă foarte clar câteva lucruri:

• programa „ignoră elevul, realitatea și achizițiile disciplinei din ultimele decenii”
• memoriul care o apără operează cu formule de tip „energii suspecte” și „interese oculte”, în loc de argumente științifice
• criticii programei sunt caricaturizați (li se atribuie lucruri pe care nu le-au spus, de la „interzicerea cronicilor” până la „feminism grotesc”)

Asta ne spune ceva incomod despre cum facem politici educaționale în România:

1. Deciziile de curriculum sunt profund ideologizate. Discutăm „identitate națională”, „rădăcini”, „canonic”, mult mai mult decât discutăm ce poate înțelege un elev de clasa a IX-a dintr-un text în alfabet chirilic.
2. Elevul apare doar declarativ. În realitate, nu avem aproape niciodată la masă date solide despre cum citesc acești copii, ce înțeleg, unde se blochează, ce îi motivează.
3. Profesorii sunt prinși la mijloc. Ei vor fi cei care, din septembrie, trebuie să „traducă” la clasă o programă discutată în termeni politici, nu pedagogici.

Aici intră în joc AI, nu ca „ministru-paralel al educației”, ci ca instrument rece, care nu se ceartă pe Facebook și nu scrie memorii, dar poate aduce în discuție exact ce lipsește: date, modele de învățare, simulări, scenarii personalizate.

2. Cum poate AI să mute discuția de la ideologie la elev

Inteligența artificială nu va decide ce autori rămân în programă. Asta ține de opțiuni culturale și politice, care trebuie asumate public. Dar AI poate schimba radical felul în care justificăm aceste opțiuni.

2.1. Modele de dificultate și parcursuri reale, nu imaginare

În loc să presupunem că „elevul de clasa a IX-a trebuie să știe cronicari”, putem pune o întrebare mai sănătoasă: ce poate citi, efectiv, un elev tipic de 14–15 ani, în funcție de nivelul său de alfabetizare funcțională?

Un sistem de învățare adaptivă bazat pe AI poate:

• analiza zeci de mii de răspunsuri ale elevilor la texte de diferite tipuri (clasic, contemporan, vechi, non-literar)
• măsura nivelul de dificultate al unui text (lungime, vocabular arhaic, structuri sintactice, densitate de informație istorică)
• estima probabilitatea ca un elev cu un anumit profil să înțeleagă acel text fără ajutor masiv

Rezultatul? Când se discută în comisie dacă să intre un anumit cronicar în clasa a IX-a, discuția nu mai e „neapărat trebuie, că e rădăcină”, ci devine:

Pentru elevii cu profil X, textul are un nivel de comprehensiune estimat de 35%. Dacă îl păstrăm, trebuie să prevedem 5–6 ore de construire a contextului, nu „2–3 ore” idealizate.

Aceasta e o dezbatere bazată pe evidență, nu pe impresii. Și aici AI ajută enorm, pentru că oamenii nu pot procesa de unii singuri volume atât de mari de date.

2.2. Simularea scenariilor de programă

Un alt avantaj: AI poate simula efectul diferitelor versiuni de programă asupra învățării.

De exemplu, Ministerul sau o echipă de cercetare poate defini mai multe scenarii:

• Scenariul A: cronologie strictă începând cu cronicarii la clasa a IX-a
• Scenariul B: combinat – clasa a IX-a cu teme apropiate de interesele elevilor și inserții de texte vechi
• Scenariul C: tematic în primii 2 ani, cronologic mai târziu

Un model AI, antrenat pe date reale despre progresul elevilor, poate estima pentru fiecare scenariu:

• riscul de abandon al lecturii
• nivelul de competențe de înțelegere a textului la final de ciclu
• ce tipuri de elevi sunt avantajați sau dezavantajați de fiecare variantă

Decidenții nu mai aleg „după instinct” sau „după tradiție”, ci având în față proiecții de impact. Alegerea rămâne politică, dar este mult mai transparentă.

3. AI ca sprijin pentru profesori, nu ca înlocuitor

Una dintre marile teme în seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” este aceasta: AI nu este rivalul profesorului, ci exoscheletul lui pedagogic.

În contextul programei de Română, se văd foarte clar câteva nevoi ale profesorilor:

• să adapteze conținuturi foarte dense la clase extrem de eterogene
• să evalueze rapid nivelul fiecărui elev
• să ofere feedback personalizat, într-un timp foarte limitat

3.1. Evaluare automată și feedback adaptiv

Un sistem de AI bine calibrat poate:

• corecta teme de interpretare de text la nivel de structură și argumentare, nu doar ortografie
• identifica tipare de eroare (de exemplu: „eleva X face constant confuzia între narator și autor”)
• genera recomandări personalizate: exerciții, texte mai simple sau mai complexe, explicații suplimentare

Profesorul nu își „cedează” rolul, ci își recuperează timp:

• mai puțin timp petrecut corectând mecanic
• mai mult timp pentru discuții reale cu elevii, ateliere de scriere, interpretări comparate

Într-o programă încărcată, cum e cea de Română la liceu, asta face diferența între un maraton superficial și o învățare profundă pentru măcar o parte semnificativă din clasă.

3.2. Recomandări de texte personalizate

Un alt avantaj uriaș: AI poate funcționa ca un „curator de lecturi” personalizat.

Pornind de la:

• nivelul de înțelegere al elevului
• interesele declarate (fantasy, istorie, biografii, poezie modernă etc.)
• timpul disponibil

platforma poate sugera:

• texte suplimentare accesibile, dar ușor provocatoare
• conexiuni între opere din curriculum și texte contemporane (de ex. o poezie actuală care reia teme din Văcărescu)

Astfel, conflictul „clasicii vs literatura contemporană” își pierde din ascuțime. Programa stabilește un nucleu comun; AI ajută fiecare elev să-și construiască un traseu de lectură personal, legat de acel nucleu.

4. AI ca „mediator rece” în conflictele educaționale

În textul său, Alex Goldiș arată cum memoriul pro-programă folosește expresii de tip „energii suspecte”, „pericol public”, „meme grotești”, ca formă de delegitimare a criticilor. Nu e o excepție; e un tipar clasic în dezbaterile educaționale din România.

AI nu va opri oamenii să se certe. Dar poate schimba terenul pe care se poartă conflictul.

4.1. Analize obiective ale efectelor programei

În loc să discutăm ani la rând „pe principii”, putem folosi AI pentru:

• analiză longitudinală a rezultatelor elevilor la evaluări standardizate și Bac, pe generații care au prins programe diferite
• corelarea datelor despre rezultate cu profilul școlii, mediul socio-economic, resursele existente
• detectarea inegalităților: ce tip de programă îi lovește cel mai tare pe elevii din licee tehnologice sau din rural

Asta schimbă discursul public. Când ai grafice clare care arată că un anumit tip de încărcare cronologică produce prăbușiri de performanță în liceele tehnologice, e mult mai greu să spui „criticii sunt animați de energii suspecte”.

4.2. Transparență în procesul de decizie

Un alt rol al AI:

• agregă contribuțiile profesorilor din toată țara (feedback la programă, la manuale, la examene)
• extrage teme recurente, probleme frecvente, sugestii constructive

Ministerul poate să vadă, în loc de sute de pagini de mailuri, hărți sintetizate:

• unde apar cele mai multe dificultăți
• ce conținuturi sunt considerate inadecvate vârstei
• ce tip de sarcini de lucru îi ajută pe elevi să progreseze

Asta nu înlocuiește deliberarea umană, dar o face mai ancorată în realitate. Și reduce spațiul de manevră pentru acuzații de tip „se urmăresc interese ascunse”.

5. De ce profesorii ar trebui să fie parte din proiectele de AI educațional

Există o teamă legitimă în rândul profesorilor: că AI va veni „de sus”, ca un nou set de Platforme Obligatorii, fără consultare, exact ca multe reforme de curriculum.

Dacă se întâmplă asta, nu am făcut decât să schimbăm un tip de autoritarism cu altul. Cheia e ca profesorii să fie co-autori, nu simpli utilizatori.

În practică, asta înseamnă:

• profesori de Română implicați în definirea competențelor pe care AI le evaluează
• grupuri pilot în licee teoretice și tehnologice, care testează platforme de învățare adaptivă și dau feedback dur, concret
• modele AI transparente: profesorul trebuie să poată vedea de ce un elev a primit un anumit nivel sau recomandare

Dacă nu li se cere doar să „urce note” într-un sistem, ci să își aducă judecata profesională în designul acestor instrumente, AI devine aliat. Și, indirect, profesorii capătă o voce mai puternică și în discuția despre programe.

---

Concluzie: De la „energii suspecte” la decizii susținute de date

Scandalul din jurul programei de limba română pentru clasa a IX-a arată un lucru clar: fără date și fără elev în centru, orice schimbare de curriculum va fi percepută ca un joc de putere între tabere.

AI nu va scrie în locul nostru programele, nu va decide canonul și nici nu va stinge toate conflictele. Dar poate face ceva ce acum ne lipsește dramatic:

• să ofere analize obiective ale dificultății textelor și ale progresului elevilor
• să permită simularea diferitelor variante de programă înainte să fie impuse generațiilor întregi
• să susțină profesorii cu evaluare automată, feedback adaptiv și recomandări personalizate

Dacă vrem cu adevărat o învățare personalizată în liceele din România, inclusiv la limba și literatura română, următorul pas logic nu este încă un memoriu, oricât de bine scris. Este să conectăm expertiza profesorilor și a cercetătorilor în educație cu puterea analitică a AI.

Întrebarea pentru următorii ani e simplă și directă: vrem să continuăm să ne certăm pe programe „pe orb”, sau acceptăm ca elevii reali, cu date reale despre cum învață, să fie actorul principal în scenă?