Disputa despre noua programă de română ascunde miza reală: cum reducem analfabetismul funcțional folosind o curriculă modernă și instrumente de AI personalizat.
Când 42% dintre elevi nu înțeleg ce citesc, nu mai e „doar o programă”
În România, aproape jumătate dintre elevii de 15 ani sunt la sau sub pragul de analfabetism funcțional la citire, potrivit ultimelor rezultate PISA. Asta nu mai e o discuție academică despre „cronologie vs teme”, ci o urgență națională.
Disputa din jurul noii programe de Limba și literatura română de la clasa a IX-a – în care profesorul și scriitorul Radu Vancu spune direct „ori o refacem de la zero, ori corectăm urgent periodizarea și aducem literatura până în prezent” – atinge exact această rană: elevii nu citesc, nu înțeleg, nu se conectează la textele pe care școala le propune.
Aici apare întrebarea incomodă, dar sănătoasă: poate o programă nouă, susținută de instrumente de AI educațional, să facă diferența reală în felul în care copiii citesc și gândesc?
În această parte a seriei „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” pun cap la cap: criticile lui Radu Vancu, datele despre analfabetism funcțional și ce poate aduce concret inteligența artificială într-o programă de română care chiar funcționează pentru elevi.
Ce spune Radu Vancu despre noua programă de română
Mesajul lui Radu Vancu este clar: așa cum arată acum, programa riscă să îndepărteze și mai mult elevii de lectură.
Principalele probleme pe care le semnalează:
-
Istorism rigid și decalat de prezent
Liceenii încep clasa a IX-a, după un an de stres cu Evaluarea Națională, direct cu cronicari și literatură veche, fără nicio punte către lumea lor. -
Periodizare arbitrară
Literatura este tăiată „din 50 în 50 de ani”, fără legătură cu marile evenimente istorice sau culturale care chiar au schimbat modul de a scrie. Rezultatul: elevii „nu mai înțeleg nimic din mersul literaturii”. -
Prezentul aproape inexistent
Fără o inserție consistentă de literatură contemporană, elevii rămân cu impresia că literatura română trăiește într-o limbă stranie, departe de ei. Adică exact invers decât ar trebui. -
Risc de identitate națională „înghețată”
Vancu avertizează și asupra unei perspective etnocentrice, triumfaliste, care transformă literatura într-o poveste despre măreția națiunii, nu într-un dialog viu cu literaturile europene.
Nu e singurul care ridică semne de întrebare. Peste 200 de profesori, scriitori și cercetători ai Academiei Române vorbesc despre o „concepție confuză, anacronică și autosuficientă” și cer regândirea integrală a programei.
Vancu merge însă mai departe: fără o programă coerentă, analfabetismul funcțional se va accentua și mai groaznic. Aici discuția devine interesantă pentru cei care dezvoltă sau implementează soluții de AI în educație.
Programa nu e singură în ecuație: unde intră AI în poveste
Programa nu poate, singură, să rezolve problema lecturii. La fel cum nici AI, de unul singur, nu va „salva școala românească”. Dar puse laolaltă, pot schimba regulile jocului.
1. De la „toți aceeași autori” la parcursuri personalizate
Unul dintre marile blocaje ale oricărei programe naționale este uniformitatea: aceeași listă de autori, același ritm, aceeași abordare, într-o țară în care elevii au niveluri de citire complet diferite.
Cum poate ajuta AI aici:
-
Platforme de învățare adaptivă la română pot propune texte diferite pentru același obiectiv de învățare, în funcție de nivelul real al elevului:
- unui elev cu dificultăți i se dă un text accesibil, dar relevant tematic;
- unui elev avansat i se propune un text mai complex, eventual un eseu critic sau un poem dificil.
-
Profesorul poate păstra aceeași competență vizată în programă (de ex. „identificarea temei”) dar o lucrează pe texte calibrate de AI la nivelul de înțelegere al fiecărui elev.
Asta nu înseamnă să renunțăm la cronicari sau la Eminescu, ci să folosim AI pentru a pregăti terenul: elevul ajunge la textul „greu” după ce a trecut printr-un traseu de texte intermediare, selectate algoritmic.
2. Citire asistată: feedback imediat, nu doar note la teză
Un alt punct slab al predării actuale: elevul citește, greșește, nu înțelege, dar află asta târziu, la test sau la teza de la final de semestru.
Un sistem de AI pentru citire și înțelegere poate face exact opusul:
- urmărește cum răspunde elevul la întrebări de înțelegere (literală, inferențială, interpretativă);
- identifică tiparele de eroare (de pildă, elevul extrage informații explicite, dar nu reușește să facă inferențe);
- propune exerciții suplimentare țintite pe zona unde elevul „se rupe” de text.
Rezultatul? Elevul nu mai trăiește lectura ca „comentariu de învățat”, ci ca serie de interacțiuni scurte, cu feedback imediat, care îi construiesc în timp musculatura de înțelegere.
Aici, programa poate rămâne istoristă, tematică sau mixtă – esențial este ca în spate să existe un mecanism adaptiv care nu-l lasă pe elev să se piardă.
Cum împaci cronicarii cu TikTok: literatură veche + AI + contemporan
Radu Vancu are dreptate într-un punct esențial: dacă elevul percepe literatura doar ca pe un corp de texte vechi, străine, nu va deveni cititor.
Asta nu înseamnă să scoatem literatura veche, ci să schimbăm modul în care o conectăm la prezent, folosind instrumente digitale inteligente.
1. Modelul francez, reinterpretat cu AI
Vancu invocă modelul francez: istorie literară, dar pe genuri (poezie, proză, eseu), din secolul XVII până în secolul XXI, cu accent pe contemporani.
În România, AI ne permite să facem un pas în plus:
- un modul de AI poate propune „perechi de texte”: un fragment de cronicar + o cronică de blog, un text de romantism + un poem contemporan cu aceeași temă;
- elevul vede, în aceeași sesiune de lucru, cum se transformă limba, temele, vocea narativă;
- profesorul scapă de ore pierdute cu „căutări de texte potrivite” – platforma generează, pe baza programei, seturi de texte comparabile.
Astfel, istorismul nu mai devine o plimbare seacă „de la cronicari la postmodernism”, ci un dialog între epoci, asistat de algoritmi care fac rapid asocieri relevante.
2. Gamificarea inteligentă a lecturii
Realitatea e simplă: TikTok concurează manualul. Nu câștigi bătălia ignorând asta.
AI permite o gamificare care nu e doar „puncte și badge-uri”:
- elevul parcurge texte (clasice și contemporane) într-un „traseu de misiuni”;
- fiecare misiune e personalizată: dacă un elev se blochează pe arhaisme, sistemul adaugă explicații contextuale, glosare, exemple audio;
- progresul este vizibil în timp: grafic simplu, clar, atât pentru elev, cât și pentru părinte și profesor.
Când elevul vede că în trei luni a „crescut” de la nivelul 2 la nivelul 4 la înțelegere de text, motivația nu mai vine doar din „nota din catalog”, ci din progresul personal, cuantificat clar.
Analfabetism funcțional: ce poate măsura și corecta AI, dincolo de programă
Vancu avertizează că, fără o programă coerentă, analfabetismul funcțional va exploda. Criticii lui spun că nu există dovezi directe că „epoca textelor” (vechi vs contemporane) determină plăcerea sau neplăcerea lecturii – și au dreptate.
Datele internaționale (PISA, OECD) arată altceva:
- contează diversitatea textelor,
- sprijinul profesorului,
- practicile de lectură la clasă,
- mediul familial,
- și felul în care se construiește motivația pentru citit.
Aici AI este exact instrumentul care poate face vizibile și corectabile aceste straturi invizibile.
1. Diagnostic fin, la timp
Un copil nu devine „analfabet funcțional” brusc în clasa a IX-a. Deficitele se acumulează din primar și gimnaziu.
Un ecosistem de AI educațional, folosit consecvent din clasa I până la a IX-a, poate:
- detecta deviațiile de parcurs la citire încă din clasele mici;
- alerta profesorul și părinții când ritmul de progres scade;
- recomanda „pachete de recuperare” adaptate (texte, exerciții, jocuri de vocabular, exerciții de inferență etc.).
Astfel, când elevul ajunge în liceu, nu mai reparăm o catastrofă de 9 ani, ci ajustăm niște diferențe de nivel.
2. Corelarea datelor cu programa
Ministerul vrea o programă de română nouă pentru ciclul liceal, aplicată din 2026–2027. Dacă tot redesenăm conținuturile, ar merita să le legăm de date reale despre elevi, nu doar de opinii.
AI poate oferi exact asta:
- date agregate pe școli și județe despre ce tipuri de texte sunt cel mai greu de înțeles (narative, argumentativ-explicative, lirice);
- informații clare despre unde se rup elevii: la vocabular, la inferență, la identificarea punctului de vedere al autorului;
- proiecții realiste: dacă păstrăm o anumită structură de programă, ce impact probabil are ea asupra competențelor reale, pe baza datelor istorice.
Astfel, discuțiile de tip „e prea multă literatură veche” sau „nu se citește pentru că avem cronici” pot fi completate cu simulări și analize obiective.
Cum ar arăta o programă de română „prietenă” cu AI
Dacă ar fi să pornim de la solicitarea lui Radu Vancu – „ori refacem programa de la zero, ori corectăm urgent periodizarea și aducem literatura până în prezent” – și să o gândim direct compatibilă cu AI, ar trebui să bifeze câteva criterii simple:
-
Structură clară pe competențe, nu pe liste de autori
- competențe de lectură (înțelegere, interpretare, argumentare, empatie);
- competențe de scriere (narațiune, text argumentativ, sinteză);
- competențe digitale (evaluarea surselor, filtrarea informațiilor).
-
Flexibilitate în alegerea textelor
- canon minim (da, cu cronicari și clasici);
- „spațiu deschis” pentru texte contemporane și texte non-literare (articole, bloguri, scenarii, podcasturi transcrise);
- recomandări de „cluster-e de texte” pe teme, pe care o platformă AI le poate combina dinamic.
-
Integrare explicită cu platforme de învățare adaptivă
- programa poate prevedea clar: ce tipuri de activități se lucrează cu suport AI;
- cum se folosesc dashboard-urile de progres la ora de română;
- care sunt indicatorii de progres pe care profesorul îi urmărește lunar.
-
Evaluare continuă, nu doar examene mari
- mini-evaluări frecvente, generate de AI, care testează competențele-cheie;
- portofolii digitale de lectură, în care elevii își urmăresc singuri evoluția.
O astfel de programă nu mai trăiește „pe hârtie”, ci într-un ecosistem digital în care AI nu decide ce trebuie să știe copilul, ci ajută profesorul să-l ducă acolo, ținând cont de cine este și de unde pornește.
Ce poți face acum, chiar înainte de 2026
Până când Ministerul clarifică forma finală a programei, școlile, profesorii și părinții nu sunt neputincioși. AI educațional există deja și poate fi folosit inteligent.
Dacă ești profesor de română
- folosește cel puțin o platformă de lectură asistată de AI pentru texte variate, nu doar pentru „clasicii din programă”;
- construiește „perechi de texte” (vechi + contemporan) și lasă AI să genereze grile și întrebări de înțelegere adaptate nivelului clasei;
- urmărește datele: câți elevi se blochează la inferență, câți la vocabular – și ajustează-ți ora în funcție de asta.
Dacă ești părinte
- încurajează-ți copilul să folosească aplicații de citire cu feedback imediat (nu doar resurse de tip „rezumat gata făcut”);
- cere școlii să îți arate nu doar notele, ci și progresul real la înțelegere de text, acolo unde există platforme digitale.
Dacă ești decident sau lucrezi în edtech
- gândește programe-pilot în care noua programă de română să fie testată împreună cu platforme de învățare adaptivă;
- nu mai trata AI ca „bonus digital”, ci ca parte de infrastructură a reformei de curriculum.
De ce fără AI riscăm să repetăm același film, cu alte manuale
Programa de română se va rescrie, mai devreme sau mai târziu. Disputa dintre „cronologie” și „teme”, dintre „clasic” și „contemporan”, dintre „identitate națională” și „dialog european” va continua.
Dar fără un strat serios de învățare personalizată cu AI, orice nouă programă riscă să fie doar o altă versiune de același film: liste schimbate, rezultate PISA la fel.
Dacă vrem ca avertismentul lui Radu Vancu – „analfabetismul funcțional se va accentua și mai groaznic” – să nu devină profeție auto-împlinită, următorul pas logic e clar:
- o programă echilibrată, adusă până în prezent;
- profesori formați pentru a lucra cu date și instrumente de AI;
- platforme care traduc pe bune sintagma „învățare personalizată” în experiențe zilnice pentru elevi.
Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” nu e despre gadgeturi, ci despre exact acest lucru: cum facem ca fiecare elev să aibă șansa reală să înțeleagă ce citește, indiferent că textul vine de la Grigore Ureche sau de la un autor român contemporan.
Iar întrebarea pentru noi, cei mari, rămâne: vom mai scrie o programă „pe hârtie” sau vom avea curajul să o legăm de date, de AI și de elevii reali din clasele noastre?