Scandalul programei de română arată limitele deciziilor „de la centru”. Vezi cum poate AI să susțină programe flexibile și învățare cu adevărat personalizată.
Programă „dictată de la centru” și elevi care nu mai încap în ea
Când peste 200 de profesori, cercetători și scriitori se pronunță public împotriva noii programe de Limba și literatura română pentru liceu, nu mai vorbim doar de o dispută tehnică. Vorbim despre cum se iau deciziile în educație, cine are voce și, mai ales, cât de mult contează elevul real din clasă.
Cazul programei de română pentru clasa a IX-a – cu acuzații de „programă dictată de la centru”, drafturi făcute la București și trimise „la pachet” profesorilor, suprapuneri între cei care scriu și cei care avizează – arată un tipar vechi în sistem: putere concentrată sus, responsabilitate împinsă jos, la catedră.
În seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, episodul acesta e important dintr-un motiv simplu: exact blocajele pe care le vedem acum la programă sunt cele pe care o educație sprijinită de inteligență artificială le poate sparge – dacă e gândită corect.
Ce ne arată scandalul programei de română, dincolo de emoție
Esentialul în povestea programei de Limba și literatura română pentru liceu e acesta: deciziile cheie au fost percepute ca fiind luate „de la centru”, iar profesorii din grupurile de lucru au simțit că au fost consultați mai mult formal decât real.
Din mărturiile citate apar câteva probleme clare:
- Lipsă de procedură transparentă – nu există minute, nu e clar dacă ședințele au fost înregistrate, nu se știe cum s-au luat deciziile.
- Consultare mimată – chestionare completate de profesori, dar fără feedback clar sau prezentarea rezultatelor.
- Draft gata făcut „de la București” – document pentru clasa a IX-a, deja scris, bazat aproape exclusiv pe istorie literară, pus în fața grupului ca „model”.
- Presiune și non-obediență sancționată informal – profesori care au îndrăznit să critice direcția au povestit despre reproșuri, mesaje de tipul „membrii nu au voie să se retragă” și sugestii de sancțiuni.
- Suprapunere între autori și avizatori – cel puțin 15 profesori apar și în grupul de elaborare, și în comisia de avizare, iar coordonatoarea grupului e și președinta comisiei.
Aproape tot ce se descrie aici e despre centralizare excesivă și lipsă de date reale din școli. Programa se decide în birouri, cu accent pe tradiție și istorie literară, nu pe ce știu și ce pot elevii de astăzi.
Realitatea? E foarte greu să proiectezi curriculum „de sus în jos” pentru sute de mii de elevi, într-o țară cu decalaje uriașe între urban și rural, fără să ai un minim de informație granulară și mecanisme de feedback continuu.
Aici intră în scenă AI, dar nu ca modă, ci ca infrastructură de bun-simț.
Cum ar arăta o programă națională dacă ar porni de la date, nu doar de la opinii
O mare parte din tensiunile actuale apar pentru că nu vedem aceleași lucruri: profesorii văd elevi concreți, ministerul vede principii generale. AI poate face legătura între cele două niveluri.
1. Date reale din clase, agregate inteligent
Un sistem național de învățare digitală, cu componente de inteligență artificială, poate colecta în timp real date anonimizate despre:
- nivelul de înțelegere pe tipuri de texte (narativ, argumentativ, media);
- timpul mediu până când elevii înțeleg un concept;
- ce tip de activități îi angajează (scriere, dezbatere, proiecte media);
- diferențe între medii: rural/urban, școli teoretice/vocaționale/tehnologice.
Astfel, în loc să ghicim dacă e realist să bagi în clasa a IX-a un bloc de literatură veche foarte densă, ai probe:
„Elevii din 70% dintre clase au dificultăți mari la texte premoderne peste 2 pagini, dacă nu sunt antrenati treptat cu contexte relevante.”
Din acest punct, discuția despre programă nu mai e pur ideologică („tradiție vs. modernitate”), ci ancorată în ce funcționează efectiv pentru învățare.
2. Scenarii de programă validate prin simulări
Un alt rol clar pentru AI în proiectarea programei: simularea impactului.
În loc să publici direct un draft rigid, poți rula mai întâi simulări pe baze de date reale:
- Ce se întâmplă cu rezultatele la Evaluare Națională și Bacalaureat dacă mutăm accentul spre istoric-literar extrem de devreme?
- Ce pierdem dacă reducem aproape complet conținuturile de educație media și competențe digitale de comunicare?
- Cum îi afectează pe elevii de la filologie vs. cei de la real sau tehnologic?
AI poate construi modele predictive, pe baza datelor istorice și a studiilor internaționale, și poate arăta: „Acest scenariu are risc ridicat de scădere a motivației și de creștere a abandonului la profilurile X și Y”.
Nu decide AI în locul experților, dar oferă un tablou mult mai solid pentru discuții. Deja nu mai vorbești doar în opinii, ci în probabilități, riscuri și beneficii estimate.
Profesorii între programă rigidă și nevoia de autonomie: ce poate schimba AI
Profesorii implicați în scandalul programei de română au descris o experiență clară: „Centrul decidea, noi livram”. Asta lovește direct în autonomia profesională și în motivația de a contribui.
În același timp, ministerul trebuie să asigure un cadru comun. Nu poți avea 40 de versiuni totale de programă pentru același nivel. Echilibrul sănătos e acesta:
- un curriculum-cadru național, clar, transparent, cu obiective și repere mari;
- flexibilitate mare la nivel de clasă, în funcție de contextul și nivelul elevilor.
AI poate susține exact această zonă de flexibilitate, fără să transforme totul în haos.
AI ca „copilot” de planificare pentru profesor
Gândiți-vă la un profesor de română de clasa a IX-a, într-un liceu tehnologic, la început de modul, în 15.02.2026, cu o clasă în care majoritatea elevilor au dificultăți de lectură.
Cu un asistent educațional bazat pe AI, profesorul poate:
- încărca programa-cadru și manualul/ resursele disponibile;
- introduce nivelul clasei (evaluări inițiale) și obiectivele reale (de ex. „creșterea fluenței de lectură”, „scriere coerentă de texte scurte”);
- genera variante de parcurs adaptate:
- textele literare obligatorii păstrate, dar însoțite de texte-suport mai ușoare;
- activități de prelectură, glosare automate, explicații adaptate nivelului;
- teme diferențiate pentru elevii mai buni și cei în dificultate.
Profesorul nu mai e doar executantul unei programe rigide, ci designer de experiențe de învățare, iar AI îl ajută să facă asta mai repede și cu mai multe opțiuni.
Elevi care nu învață toți același lucru în același ritm
În spatele expresiei „învățare personalizată” e o idee simplă: nu are sens să predai tuturor în același mod și în același ritm, când datele îți arată clar că sunt diferențe mari.
Platformele de învățare adaptivă bazate pe AI pot:
- ajusta dificultatea exercițiilor în funcție de răspunsurile fiecărui elev;
- oferi explicații suplimentare acolo unde apar blocaje repetate;
- semnala profesorului elevii care au nevoie de intervenție rapidă;
- recomanda lecturi sau exerciții suplimentare în funcție de interese (de ex. texte non-literare despre tehnologie, sport, gaming, pentru a antrena competențele de înțelegere).
Programa națională rămâne aceeași ca obiective mari, dar drumul fiecărui elev până acolo devine personalizat.
De la centralism opac la decizie distribuită: profesor + AI + minister
Unul dintre cele mai toxice mesaje din acest scandal e: „membrii nu au voie să se retragă”, „Centrul decide”. Asta transmite clar că participarea e decorativă, nu esențială.
Cu AI folosit serios în educație, ai șansa să construiești un model în care:
- ministerul stabilește direcțiile mari și criteriile de calitate;
- AI furnizează date solide și analize din teren;
- profesorii și școlile au spațiu real de adaptare, iar deciziile lor sunt vizibile în date.
Cum ar arăta un proces sănătos de revizuire a programei, cu AI în spate
- Colectare de date din platformele educaționale folosite la nivel național: performanță, angajament, dificultăți tipice.
- Analiză cu AI: identifică unde programa e prea încărcată sau neancorată în nivelul real al elevilor.
- Propuneri de ajustare generate pe baza datelor (ex.: mutarea unor conținuturi într-o altă clasă, introducerea unor module de educație media sau gândire critică acolo unde apar probleme majore).
- Consultare autentică a profesorilor, cu:
- variante de programă A/B;
- simulări de impact;
- spațiu pentru comentarii calitative care sunt apoi sumarizate automat de AI.
- Pilotare în școli voluntare, monitorizată prin date și feedback calitativ.
- Ajustare finală și transparență totală: publici nu doar programa, ci și argumentele și datele din spatele ei.
Așa reduci riscul de „programă dictată de la centru” și crești șansele ca elevii să primească ceva care chiar îi ajută.
De ce are legătură acest scandal cu viitorul AI în școlile din România
Cine spune astăzi „AI în educație” și nu vorbește și despre cum se iau deciziile în minister ratează subiectul. Tehnologia nu repară, de una singură, reflexele birocratice.
Dar scandalul programei de română arată foarte clar trei nevoi pe care AI le poate acoperi, dacă există voință:
- Transparență și urme digitale – ședințe înregistrate, minute automate generate de sisteme de transcriere și sinteză, astfel încât să știm cine a propus ce.
- Decizii bazate pe date, nu doar pe autoritate – analiza progresului elevilor, compararea scenariilor curriculare, evaluarea impactului înainte de generalizare.
- Respect pentru autonomia profesorului, sprijinindu-l cu instrumente de personalizare, nu doar încărcându-l cu hârtii.
Dacă vrem ca „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” să fie mai mult decât un slogan, trebuie să-l legăm de astfel de crize reale: programe controversate, profesori ignorați, elevi sufocați de conținuturi nepotrivite.
Ce poți face acum, ca director, profesor sau părinte
Nu trebuie să aștepți următoarea programă „de sus” ca să folosești inteligent AI pentru elevii tăi. Sunt câteva lucruri concrete care se pot face imediat:
Dacă ești profesor
- Folosește un asistent AI pentru a diferenția sarcinile: aceeași competență, trei niveluri de dificultate.
- Construiește fișe de lectură adaptate: glosare, întrebări ghidate, explicații pe înțelesul elevilor tăi.
- Colectează date simple (de ex. chestionare rapide online) și folosește AI pentru a le analiza și a ajusta modulul următor.
Dacă ești director de școală
- Încurajează o platformă comună în școală, care să strângă date despre progresul elevilor.
- Creează spațiu pentru formare internă: profesori care deja folosesc AI să-i ajute pe cei la început.
- Fă-ți o politică clară de utilizare responsabilă a AI în școală, astfel încât părinții să știe ce se întâmplă.
Dacă ești părinte
- Discută cu copilul tău despre cum folosește AI: pentru copiat sau pentru a înțelege mai bine?
- Cere școlii transparență: ce platforme folosesc, ce date se colectează, cum sunt ele folosite.
- Susține profesorii care încearcă să personalizeze, chiar dacă asta înseamnă teme „altfel” și mai puțin centrate pe memorare.
De la „centrul decide” la „sistemul învață din ce se întâmplă în clase”
Scandalul programei de română nu e o paranteză tristă, ci un semnal de alarmă. Un sistem care ia decizii de curriculum în spatele ușilor închise, cu drafturi deja scrise și consultări formale, nu are cum să producă învățare personalizată, oricât ar vorbi frumos în conferințe.
Un sistem sprijinit de AI, în schimb, poate să facă ceva ce acum lipsește complet: să învețe, la rândul lui, din elevi și profesori.
Nu AI va decide ce se predă la română. Asta trebuie să rămână în responsabilitatea experților, a profesorilor, a societății. Dar AI poate să ne arate, cu cifre clare și analize solide, ce funcționează și ce nu, unde supraîncărcăm programa și unde lăsăm goluri periculoase.
Dacă vrem ca următoarele programe – nu doar la română, ci și la matematică, științe, istorie – să fie pentru elevii de mâine, nu pentru manualele de ieri, merită să împingem discuția exact în direcția asta: mai puțin „Centrul decide”, mai mult „sistemul ascultă, analizează și adaptează”.
Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” continuă tocmai cu astfel de exemple concrete. Dacă te interesează cum poți folosi deja inteligența artificială în școala ta, acum e momentul să începi conversația.