Cum răspundem întrebării lui Răzvan Voncu – „Cum va învăța ce nu-i place?” – folosind AI pentru a personaliza învățarea, fără să renunțăm la conținuturi solide.
„Cum va învăța ce nu-i place?” – întrebarea care ar trebui să ne bântuie pe toți
Profesorul Răzvan Voncu pune pe masă o întrebare foarte incomodă pentru școala românească:
„Cum va învăța ce nu-i place, dacă nu știe nici ce-i place? Dacă nu-i dai nimic, de fapt?”
Discuția despre noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost prezentată mai ales ca o bătălie între „cronicarilor” și „literatura apropiată de elev”. De fapt, în spate stă o temă mult mai mare, care atinge direct seria noastră „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”: raportul dintre competențe și conținuturi și felul în care elevii ajung, concret, să învețe – inclusiv ceea ce nu le place.
Aici intră în scenă inteligența artificială. Nu ca înlocuitor de profesor, nu ca „vrăjitor” tehnologic, ci ca instrument care poate repara ceva ce sistemul clasic nu mai reușește să facă singur: să adapteze ritm, nivel și stil de învățare la fiecare elev în parte.
În articolul de azi:
- pun în context declarațiile lui Răzvan Voncu și dezbaterea despre programa de clasa a IX-a;
- arăt unde se rupe legătura dintre conținut, competențe și plăcerea lecturii;
- explic concret cum poate AI să ajute elevul să învețe chiar și ceea ce nu-l atrage, fără să sacrificăm rigoarea academică;
- discut rolurile reale: profesor + AI, nu profesor vs. AI.
1. De ce nu putem vorbi de competențe fără conținuturi
Afirmația centrală a lui Răzvan Voncu e foarte clară:
„Cum dăm competențe fără conținuturi, pe ce?”
Are dreptate. Gândirea critică, lectura inteligentă, argumentarea nu se formează în vid. Ai nevoie de texte, de contexte, de comparații istorice, de repere de valoare. Fără ele, „competențele” devin simple lozinci din powerpoint.
În practica de clasă, asta se vede în câteva feluri:
- elevi care știu pe de rost formule de comentariu, dar nu pot spune cu cuvintele lor de ce un text e bun sau prost;
- lucrări pline de „mesajul textului liric este…” învățat mecanic;
- rezumate de proză contemporană fără discuție reală despre limbă, stil, context, istorie.
Voncu pune degetul pe rană și când spune că gândirea critică se antrenează și prin capacitatea de a nu-ți plăcea ceva, nu doar prin a admira:
„Elevul trebuie să învețe să se desprindă, să nu-i placă, să deteste ceva.”
Asta înseamnă:
- să aibă suficientă cultură literară încât să compare;
- să recunoască kitsch-ul, clișeul, impostura;
- să simtă diferența dintre un text de cronicar și un text facil de manual.
Aici intră în scenă AI-ul, dar nu ca substitut pentru conținut. Dimpotrivă: AI-ul are sens doar dacă pornim de la conținut bogat (cronicar, iluminism, secol XIX, modernism, postmodernism) și îl aducem în zona de înțelegere a fiecărui elev.
2. Profesorul rămâne decisiv. AI doar îi extinde raza de acțiune
Voncu spune direct:
„Plăcerea lecturii nu depinde în foarte mare măsură de programă, ci depinde în mult mai mare măsură de profesori.”
Aici nu contrazice nimeni. Un profesor bun poate face elevul să iubească și cronicarii, și Nichita Stănescu, și un roman contemporan. Un profesor slab poate ucide literatura chiar și cu cele mai cool texte din programă.
Problema reală în România, în 2025:
- nu avem destui profesori foarte buni în fiecare școală, în fiecare clasă;
- o parte dintre profesori, cum spune Voncu, nu mai sunt formați solid pe literatura veche, iluminism, secolul XIX;
- clasele sunt eterogene, cu niveluri extrem de diferite în aceeași bancă.
Aici, AI-ul poate funcționa ca „multiplicator de profesor bun”. Concret:
Cum arată acest lucru, la română, în practică
-
Explicații adaptate diferit pentru același text
Un elev de nivel modest primește o explicație mai simplă despre un fragment din Grigore Ureche, cu glosar pentru cuvinte arhaice, exemple paralele din limbaj actual. Un elev foarte bun primește, în aceeași platformă, întrebări mai dificile: legături cu contextul politic, cu istoria limbii, cu stilul narativ. -
Antrenament suplimentar acolo unde profesorul nu are timp
Profesorul nu poate sta câte 20 de minute cu fiecare elev. Un asistent AI poate:
- pune întrebări de înțelegere a textului;
- corecta răspunsuri deschise și oferi feedback instant;
- propune noi exerciții dacă vede că elevul se blochează.
- Simulări de dialog critic
Elevul poate „discuta” cu un asistent AI despre de ce nu-i place un text. AI-ul îl poate provoca:
- „Ok, nu îți place Cantemir. Poți să explici în 3 argumente de ce?”
- „Compară-l cu un text care îți place. Ce e diferit la limbă, la idei?”
Profesorul rămâne coordonatorul, evaluatorul final, modelul uman.
AI-ul nu înlocuiește relația profesor–elev, ci o prelungește în afara orei de curs.
3. Cum poate AI să ajute elevii să învețe ceea ce nu le place
Voncu are o observație foarte sănătoasă, care contrazice mitul „trebuie să le placă tot ce fac la școală”:
„Elevul trebuie să învețe să se desprindă, să nu-i placă. Cum va învăța ce nu-i place, dacă nu știe nici ce-i place?”
Elevii de azi sunt obișnuiți cu:
- conținut scurt, rapid, ușor (rețele sociale, video);
- algoritmi care le dau doar ceea ce deja le place.
Școala, în schimb, are rolul să lărgească orizontul, nu să confirme bulele de confort. AI-ul educațional bine proiectat nu copiază algoritmii de social media. El poate face altceva mult mai valoros:
3.1. „Poduri” între ce-i interesează și ce trebuie să învețe
Exemplu: ai un elev pasionat de gaming și deloc interesat de cronicari.
Un sistem de învățare personalizată cu AI poate:
- porni cu un joc narativ sau un text despre storytelling în jocuri video;
- apoi să-i arate similarități de structură de povestire cu un fragment din „Letopisețul Țării Moldovei”;
- să-l pună să rescrie un pasaj de cronicar în stil de „quest” de joc.
Elevul nu trebuie să „adore” dintr-odată cronicarii, dar va înțelege ce este acolo și va putea formula o opinie argumentată – inclusiv „nu îmi place, din următoarele motive…”. Asta e deja gândire critică.
3.2. Ritm personalizat pentru textele grele
Un alt avantaj clar al AI-ului educațional este ritmul:
- unii elevi pot parcurge mai repede iluminismul și au nevoie de provocări suplimentare;
- alții au nevoie să revină de 3–4 ori pe același concept, cu explicații diferite.
Platformele adaptive cu AI:
- „observă” unde se blochează elevul (la vocabular, la context istoric, la analiză de text);
- reduc sau cresc dificultatea exercițiilor în timp real;
- pot recomanda materiale suplimentare, inclusiv multimedia (audio, video) pentru elevii vizuali sau auditivi.
Asta scade frustrarea tipică: „Nu înțeleg nimic și rămân în urmă, așa că renunț.”
În loc să abdice de la conținuturi complexe, AI-ul îl face accesibil prin trasee diferite.
3.3. Antrenarea „mușchiului” de rezistență cognitivă
În spatele replicii „nu-mi place literatura veche” se ascunde adesea altceva:
- e obositor;
- e greu;
- nu înțeleg repede, ca pe TikTok.
AI-ul poate antrena această rezistență cognitivă în „porții” mai mici:
- 10 minute de lucru ghidat pe zi, cu feedback imediat;
- provocări scurte, de tip „micro-learning”, care totuși respectă textul original;
- recompense de progres (nu neapărat gamificare infantilă, ci indicatori clari de creștere: timp de citire, număr de cuvinte noi stăpânite, tipuri de figuri de stil recunoscute).
Elevul descoperă că poate duce efortul intelectual, chiar și pe texte care nu-l fascinează. Asta contează enorm și în alte discipline.
4. Curriculum fix vs. curriculum adaptiv cu ajutorul AI
Una dintre marile mize ale dezbaterii despre programa de clasa a IX-a este cum ordonăm conținuturile: diacronic (cronologic), tematic, „talmeș-balmeș”, cum spune Voncu.
El pledează pentru:
- o organizare diacronică, care păstrează ideea de evoluție a literaturii;
- introducerea de teme și forme în interiorul acestei structuri;
- trasee diferențiate de tipul modelului francez: mai multe tipuri de bacalaureat, niveluri de competență.
Aici, AI poate face ceva ce niciun manual tipărit nu poate:
4.1. Un trunchi comun + trasee personalizate
Ne putem imagina un sistem în care:
- există un nucleu comun obligatoriu pentru toți elevii (autorii canonicii, epoci-cheie, competențe de bază);
- peste acest nucleu, AI-ul propune „ramuri” de aprofundare:
- pentru elevii care vor să dea Bacalaureat la română;
- pentru cei interesați de filologie, jurnalism, comunicare;
- pentru cei care abia urmăresc să atingă un nivel minim de competență funcțională.
Profesorul nu mai este singur în a jongla cu trei niveluri în aceeași oră. Are în spate o platformă care știe:
- unde e fiecare elev;
- ce tip de exercițiu i-a folosit;
- ce trebuie întărit și unde se poate merge mai departe.
4.2. Corelarea conținuturilor cu alte discipline
Voncu observă foarte bine un paradox: în clasa a IX-a cerem elevilor matematică de nivel aproape universitar, dar ne temem să le dăm iluminismul sau istoria limbii române.
Un sistem educațional asistat de AI poate:
- corela automat textele de la română cu perioade istorice studiate la istorie;
- sugera profesorilor scenarii integrate (de exemplu: secolul XVIII – la română: Cantemir, la istorie: începuturile modernizării, la filosofie: iluminismul european);
- oferi elevului o viziune coerentă, nu fragmente rupte.
Asta înseamnă cu adevărat curriculum adaptiv, nu să renunți la conținuturi dificile, ci să le așezi mai inteligent și să le explici diferențiat.
5. Profesor + AI: cum ar arăta o oră de română „din 2025, nu din 1980”
Dacă punem cap la cap ideile lui Răzvan Voncu cu posibilitățile actuale ale AI în educație, o oră de română pentru clasa a IX-a ar putea arăta așa:
- Înainte de oră
Elevii parcurg, pe o platformă AI, un fragment de text (de exemplu, Miron Costin). Platforma:
- explică termeni arhaici;
- pune 3–4 întrebări de înțelegere;
- măsoară cât de bine au înțeles.
Profesorul vede un tablou de bord clar: cine a înțeles, cine nu, unde sunt blocajele.
- În timpul orei
Profesorul nu mai pierde 25 de minute să citească textul de la zero. În schimb:
- discută diferențele de stil între cronicar și o narațiune modernă;
- provoacă elevii să spună ce le place și ce nu le place la text, dar argumentat;
- lucrează în profunzime cu exemplele cele mai relevante.
- După oră
Elevii primesc, prin AI:
- teme personalizate (unii mai mult pe vocabular, alții pe interpretare);
- explicații suplimentare dacă răspunsurile arată neînțelegere;
- posibile conexiuni cu alte texte – inclusiv contemporane – pentru a consolida ideile.
Profesorul rămâne arhitectul traseului intelectual. AI-ul e inginerul de infrastructură care asigură că fiecare elev are șoseaua lui practicabilă.
Acesta e tipul de model pe care seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” îl propune: nu renunțăm la conținuturi solide, dimpotrivă. Le facem accesibile, inteligente, conectate la elevii reali din 2025.
Ce urmează: de la dezbatere de programă la decizii concrete
Dezbaterile în jurul programei de română de clasa a IX-a sunt utile, inclusiv atunci când tonul e inflamat. Arată că ne pasă de cum învață copiii noștri să gândească și să citească.
Dar nu e suficient să alegem între „cronicarilor” și „literatură apropiată de elev” și să bifăm consultarea publică până pe 12.12.2025. Dacă rămânem doar la asta, peste 10 ani vom avea aceeași discuție, cu alți miniștri și alte programe.
Direcția mai curajoasă, pe care o văd în multe școli și licee care încep deja să testeze soluții, este aceasta:
- menținem conținuturi consistente, diacronice, cu valoare literară reală;
- investim serios în formarea profesorilor, inclusiv în utilizarea AI la clasă;
- construim treptat platforme de învățare personalizată care să lucreze mână în mână cu profesorii;
- acceptăm că e normal ca elevii să întâlnească și texte care nu le plac, dar e datoria noastră să-i învățăm să le înțeleagă și să și le asume critic.
Dacă ești profesor, director sau părinte și îți pui întrebarea: „Cum pot folosi concret AI-ul ca să-mi ajut elevii să înțeleagă și ce nu le place?”, acum e momentul bun să începi să cauți, să testezi, să pilotezi.
Educația de masă nu poate deveni brusc educație perfect personalizată. Dar cu profesori lucizi, conținut solid și instrumente inteligente, putem ieși din logica „adaptăm totul la nivelul scăzut” și putem, în schimb, ridica elevii până la un nivel mai înalt – pe traseul fiecăruia.