Când bursele dispar: cum poate AI susține excelența

În anul școlar 2025–2026, aproape 3.000 de elevi olimpici au rămas fără niciun fel de sprijin financiar. Statul „economisește” peste 2,5 milioane de lei pe lună, dar pierde ceva mult mai valoros: încrederea și motivația celor mai buni elevi.

Această ruptură între discursul oficial („susținem excelența educațională”) și realitate nu ține doar de bani. Ține de felul în care gândim performanța, motivația și viitorul educației în România. Și aici intervine tema acestei serii: AI în educația din România și învățarea personalizată.

Pentru că, indiferent ce decide Guvernul Bolojan despre burse, există tehnologii care pot identifica, susține și „hrăni” excelența, chiar și atunci când finanțarea clasică se subțiază. Nu sunt o scuză pentru lipsa burselor, dar pot deveni o plasă de siguranță și un accelerator de performanță.

În articolul acesta vorbesc despre trei lucruri:

• ce înseamnă, de fapt, abolirea burselor de excelență pentru elevi și profesori;
• de ce doar sancționarea politică nu e suficientă, dacă nu schimbăm și instrumentele din școli;
• cum poate inteligența artificială să identifice, să personalizeze și să susțină elevii de vârf, chiar și în lipsa unui sprijin financiar consistent.

1. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bursele de excelență olimpică

Bursele de excelență olimpică au dispărut complet din sistemul de burse în anul școlar 2025–2026, în urma aplicării Legii Bolojan și a noii metodologii a Ministerului Educației.

Până în octombrie 2024, situația arăta așa:

• Bursa de excelență olimpică I: 224 de elevi, ~683.000 lei/lună
• Bursa de excelență olimpică II: 2.704 elevi, ~1.895.000 lei/lună
• Total: 2.928 de elevi olimpici, 2.578.296 lei/lună

Din 2025–2026, aceste burse nu mai apar deloc în plățile lunare. Din punct de vedere bugetar, statul economisește peste 2,5 milioane lei în fiecare lună. Din punct de vedere educațional, costul real este imposibil de cuantificat acum, dar îl vom simți peste 5–10 ani, când o parte din acești copii talentați vor decide să performeze pentru alte țări.

Mai grav este că tranziția a fost făcută inechitabil:

• Olimpici de clasa a XII-a au primit, conform vechii metodologii, un premiu echivalent cu valoarea burselor pe un an școlar întreg.
• Olimpici din clasele V–XI, cu rezultate similare sau chiar mai bune, nu mai primesc nimic. Singura „vină”: nu sunt în an terminal.

Aceeași performanță, tratament complet diferit. Asta transmite un mesaj foarte clar elevilor: nu meritul contează, ci momentul în care ai avut ghinionul să se schimbe legea.

2. Contradicția cu discursul oficial și efectul psihologic asupra elevilor

Programul de guvernare al Guvernului Bolojan vorbește explicit despre:

„suportul pentru condiții socioeconomice dificile și/sau pentru excelență educațională prin burse”.

Realitatea concretă:

• partea de excelență educațională este practic tăiată din sistemul de burse;
• profesorii care pregătesc elevi pentru performanță în centrele de excelență ajung să primească în jur de 115 lei pe lună pentru ore suplimentare, dacă au grad I și vechime mare; ceilalți, și mai puțin.

Mesajul implicit către elevii de top este de tipul: „Ne bucurăm că ne reprezinți țara, dar descurcă-te singur”. Iar către profesori: „Fă performanță din vocație, nu pentru că te respectăm profesional”.

Efectele psihologice la nivel de elevi sunt ușor de observat dacă stai de vorbă cu ei:

• scade motivația de a merge la olimpiade, mai ales în orașe mici și medii, unde drumul, cazarea și materialele chiar contează financiar;
• părinții încep să facă un calcul rece: „Merită atâta efort, dacă sprijinul e zero?”;
• se accentuează inegalitățile: rămân în cursă cei cu familii care își permit să finanțeze singuri performanța.

Dincolo de partea morală, problema este extrem de practică:

Un stat care nu are nici măcar un mecanism coerent de identificare și susținere a excelenței își toacă singur potențialul pe termen lung.

Aici intervine rolul noilor instrumente de tip AI în educație: nu ca înlocuitor pentru burse, ci ca o infrastructură paralelă de descoperire și cultivare a talentului.

3. Cum poate AI identifica elevii de înalt potențial, chiar când sistemul nu o face

În momentul de față, în România, excelența este „măsurată” în principal prin:

• note la clasă (foarte diferite ca nivel de exigență între școli);
• rezultate la olimpiade și concursuri oficiale;
• recomandări informale ale profesorilor.

Este un model foarte îngust. Sunt mulți copii cu potențial de top care:

• vin din zone rurale fără tradiție olimpică;
• nu au profesori antrenați pentru performanță;
• se exprimă mai bine în proiecte, programare, creație digitală, decât în olimpiade clasice.

Sistemele de învățare bazate pe AI pot schimba radical modul în care identificăm acești elevi. Cum?

3.1. Analiza fină a progresului, nu doar a notei finale

Platformele adaptive de învățare urmăresc:

• timpul de răspuns;
• tipurile de greșeli;
• ritmul cu care elevul progresează de la un nivel la altul;
• cum se descurcă la itemi de tip problem-solving, nu doar la exerciții mecanice.

Cu astfel de date, AI poate semnala:

• elevi care învață extrem de repede, dar poate au o notă „doar” de 9, pentru că fac mici neatenții;
• elevi din medii dezavantajate care, cu puțin sprijin, cresc mai repede decât media;
• talente specifice (de exemplu, logică matematică, gândire algoritmică, creativitate verbală).

În loc să aștepți o olimpiadă pe an ca să descoperi un copil foarte bun, poți să-l vezi cum „clipește în date” încă din clasa a V-a, bazat pe sute de itemi rezolvați pe o platformă educațională.

3.2. Identificarea elevilor „invizibili” pentru sistem

Un elev dintr-un sat mic poate să nu ajungă niciodată la o olimpiadă națională. Dar pe o platformă digitală națională, cu algoritmi bine gândiți, el poate fi comparat cu mii de colegi de vârstă din toată țara, nu doar cu cei din clasa lui.

AI poate genera liste de elevi care:

• depășesc constant media națională la itemi de dificultate ridicată;
• ar beneficia de acces la centre de excelență online, mentorat sau cursuri avansate;
• merită incluși în programe speciale (tabere, hackathoane educaționale, cluburi de știință).

Asta înseamnă democratizarea accesului la performanță: nu mai depinzi doar de faptul că te-ai născut în Cluj, București sau Iași, unde există tradiție olimpică.

4. AI ca sprijin non-financiar pentru elevii de vârf

Banii contează, dar nu sunt singurul tip de sprijin. Mulți elevi olimpici și profesori spun același lucru: cea mai mare nevoie, pe lângă bani, este accesul la resurse de calitate și la feedback individualizat.

Aici, AI poate acoperi o bună parte din golul lăsat de burse:

4.1. Învățare personalizată la un nivel imposibil pentru un profesor singur

Un profesor are, realistic, 25–30 de elevi în clasă și timp limitat. Un sistem AI bine construit poate să:

• propună fiecărui elev un traseu personalizat de învățare la matematică, informatică, limbi străine etc.;
• adapteze dificultatea în timp real, în funcție de răspunsuri;
• explice un concept în mai multe feluri, până când elevul chiar înțelege.

Pentru elevii foarte buni, asta înseamnă accelerare controlată: nu mai sunt ținuți „captivi” în ritmul clasei, ci pot avansa spre conținuturi de nivel olimpic, cu probleme complexe, simulări, proiecte.

4.2. Mentor virtual pentru pregătirea de performanță

Gândește-te la:

• un sistem AI de tip tutore, antrenat pe mii de probleme de olimpiadă, care poate discuta pas cu pas soluțiile cu elevul;
• feedback instant pe eseuri, traduceri, probleme de fizică sau chimie;
• recomandări de resurse personalizate (cărți, fișe, clipuri explicative) în funcție de stilul de învățare al elevului.

Nu înlocuiești profesorul de performanță, ci îi oferi un instrument:

• elevul lucrează acasă cu „mentorul virtual”;
• la clasă, profesorul se concentrează pe discuții de finețe, strategii, motivație, nu pe corectat exerciții repetitive.

4.3. Recunoaștere și micro-certificări, acolo unde bursele lipsesc

Dacă statul nu mai oferă burse de excelență, școlile și comunitățile pot crea alte forme de recunoaștere, bazate pe date generate de AI:

• insigne digitale (badges) pentru niveluri atinse la matematică, informatică, limbi străine;
• portofolii automate cu proiectele și rezultatele elevului, utile la admitere la liceu/facultate;
• topuri și clasamente locale/naționale, actualizate permanent, nu doar după o singură olimpiadă.

Nu înlocuiesc banii, dar reconstruiesc ceva foarte important: sentimentul că munca ta contează și este vizibilă.

5. 3 pași concreți pentru școli și părinți care vor să susțină excelența cu ajutorul AI

Nu trebuie să așteptăm următoarea schimbare de lege ca să facem ceva. Sunt deja lucruri concrete pe care le pot face școlile, inspectoratele, profesorii și părinții.

5.1. Alegeți măcar o platformă adaptivă serioasă și folosiți-o constant

Nu contează dacă este pentru matematică, programare sau limbi străine. Contează:

• să aibă algoritmi de adaptare a nivelului;
• să genereze rapoarte detaliate pe elev;
• să poată fi folosită în mod sistematic (nu o dată pe semestru „de probă”).

Folosind aceeași platformă la nivel de școală/gimnaziu, veți vedea rapid:

• cine sunt elevii care ies în evidență la vârf;
• unde există „insule” de talent în clase aparent obișnuite;
• ce tip de itemi diferențiază cel mai bine copiii cu potențial olimpic.

5.2. Creați micro-programe de excelență, chiar fără bani mulți

Cu datele generate de AI, un liceu sau un gimnaziu poate:

• selecta un grup de 10–20 de elevi cu potențial ridicat;
• organiza grupuri de lucru online cu un profesor coordonator;
• folosi un tutore AI pentru exerciții și feedback, iar orele cu profesorul să fie dedicate discuțiilor, strategiei, gândirii critice.

Costul principal devine timpul și organizarea, nu banii de bursă. Iar atunci când, poate, bursele vor fi reintroduse, veți avea deja un mecanism solid de identificare și pregătire a elevilor de top.

5.3. Folosiți datele pentru advocacy, nu doar pentru statistici

Dacă ești director de școală, profesor sau părinte implicat, datele provenite dintr-un sistem AI pot deveni argumente concrete în discuții cu autoritățile locale sau centrale:

• „Avem 35 de elevi care sunt în top 5% la nivel național pe competențe STEM, dar niciun centru de excelență local.”
• „Elevii noștri au progresat de 3 ori mai rapid decât media județeană în ultimul an.”

Politicul reacționează mai greu la principii abstracte, dar reacționează mai repede la cifre clare, comparabile. AI poate produce exact aceste cifre.

6. De ce AI nu este scuză pentru tăierea burselor, dar poate fi o plasă de siguranță

Există un risc real: să apară discursul „nu mai dăm burse, dar le dăm copiilor acces la platforme de AI, deci e bine”. Nu este.

Bursele de excelență sunt, în mod corect, o formă de recunoaștere și compensație pentru munca depusă și un ajutor concret pentru familii.

AI nu poate înlocui asta. Ce poate face, însă:

• să extindă cercul elevilor identificați cu potențial mare, nu doar pe cei validați prin câteva olimpiade;
• să ofere sprijin personalizat, resurse avansate și feedback, indiferent de deciziile politice de moment;
• să creeze un ecosistem de excelență mai rezilient la schimbările de lege.

Dacă mâine Guvernul decide să reintroducă bursele de excelență olimpică, un sistem educațional care folosește deja AI pentru învățare personalizată va putea:

• să identifice mai corect beneficiarii;
• să reducă discriminările între ani terminali și neterminali;
• să susțină performanța nu doar prin bani, ci printr-o infrastructură inteligentă de învățare și recunoaștere.

Asta ar fi, de fapt, o politică onestă față de mesajul din programul de guvernare: sprijin pentru excelență educațională, nu doar la nivel declarativ.

---

Excluderea a aproape 3.000 de elevi olimpici de la sprijin financiar în 2025–2026 este un semnal de alarmă serios. Dar e și un moment în care școlile, profesorii și părinții pot schimba macazul: de la un sistem care se bazează doar pe burse și olimpiade, la unul care folosește AI pentru identificarea timpurie a talentului și învățare personalizată.

Dacă vrem ca elevii noștri de vârf să rămână în România și să performeze aici, nu ne putem baza doar pe o linie de buget care azi există și mâine dispare. Avem nevoie și de o infrastructură inteligentă, care să-i vadă, să-i ajute să crească și să le arate, zi de zi, că munca lor contează.

Întrebarea este simplă: preferăm să ne plângem peste 10 ani că „nu mai avem olimpici”, sau începem chiar de acum să construim, cu ajutorul AI, un ecosistem în care excelența este identificată, susținută și respectată – indiferent de cine e ministru într-un anumit an?