Cum îi învățăm pe copii să aibă voce, cu ajutorul AI

Curajul moral al unui singur om schimbă conversații naționale. În decembrie 2025, intervenția publică a Ralucăi Moroșanu, amplificată de un reportaj Recorder, a făcut exact asta: a pus pe masă tema curajului, a tăcerii și a responsabilității. Profesorii au recunoscut imediat subiectul – pentru că exact între aceste tensiuni cresc copiii din școlile noastre.

În seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, merită să ne uităm atent la un lucru: cum folosim tehnologia ca să formăm elevi cu voce, nu doar cu note bune. Iar op-ed-ul profesoarei Ana-Sorana Scutelnicu e un bun punct de plecare.

În rândurile de mai jos vei găsi o discuție foarte concretă despre:

• de ce „a avea o voce” e o competență de secol XXI la fel de importantă ca matematica sau programarea;
• cum poate fi folosită inteligența artificială pentru educație personalizată care sprijină curajul moral, nu îl tocește;
• ce pot face profesorii, părinții și școlile, practic, începând de mâine.

1. De ce vocea elevilor contează mai mult ca oricând

Formarea elevilor „ca Raluca” – cum spune Ana-Sorana Scutelnicu – înseamnă formarea unor oameni care spun adevărul când e incomod. Asta nu se învață dintr-o prezentare PowerPoint despre „valori”, ci din:

• modele reale de adulți care vorbesc;
• exercițiu repetat de dialog și dezbatere;
• siguranța că nu vor fi umiliți când își exprimă o opinie.

Educația românească, însă, încă răsplătește prea des:

• conformismul („nu ridica probleme, ia-ți 10-ul și taci”);
• tăcerea („nu te băga, nu e treaba ta”);
• obediența față de „funcție”, nu față de autoritate morală.

Asta lovește direct în democrație. O societate sănătoasă nu se sprijină pe oameni cuminți, ci pe cetățeni care știu să gândească critic și să spună când ceva e greșit – în școală, în comunitate, în viața publică.

Iar aici intră în scenă inteligența artificială: nu ca jucărie cool, ci ca infrastructură care eliberează timp și energie pentru ce e cu adevărat uman – formarea caracterului.

2. Profesorul ca mentor, AI ca asistent: o împărțire sănătoasă a rolurilor

Realitatea e simplă: un profesor cu 28–32 de elevi în clasă nu are cum să fie, în același timp, și evaluator constant, și creator de materiale, și consilier, și mentor moral, și expert digital. Nu pe bune.

Aici AI-ul educațional poate fi un partener, dacă e folosit cu cap.

Ce poate prelua AI, astfel încât profesorul să aibă timp de „vocea elevului”

AI-ul în educație personalizată poate să se ocupe de:

• exerciții adaptive la matematică, științe, limbi străine – fiecare elev primește itemi potriviți nivelului lui;
• feedback instant pe exerciții de bază, fără să mai aștepte cu zilele până la corectarea profesorului;
• analiză de progres: cine se blochează des, la ce tip de sarcini, unde apar lacune persistente;
• teste formative rapide, care nu pun presiune emoțională, ci doar clarifică unde e nevoie de ajutor.

Când toate acestea sunt susținute de un sistem AI bine proiectat, profesorului îi rămân lucrurile pe care niciun algoritm nu le poate face autentic:

• să discute cu elevii despre corect și incorect, nu doar despre „corect și greșit” la test;
• să creeze situații de învățare în care elevul trebuie să ia poziție, nu doar să bifeze variante;
• să fie model viu de curaj, nu doar furnizor de conținut.

Asta înseamnă un rol nou: profesorul nu e înlocuit de AI, ci e degrevat de rutină ca să devină, cu adevărat, mentor.

3. Cum sprijină AI dezvoltarea curajului și a vocii interioare

Pare paradoxal: cum să te ajute o tehnologie să formezi caracterul, care e profund uman? Există câteva mecanisme concrete prin care AI poate să susțină curajul și vocea elevilor, dacă e gândit intențional în acest sens.

3.1. Spațiu sigur pentru experimentat idei

Mulți elevi tac pentru că le e frică să greșească în fața colegilor. Un asistent AI educațional poate fi:

• un prim spațiu de testare a ideilor, unde elevul formulează o opinie și primește întrebări de clarificare;
• un „partener de discuție” care nu râde, nu judecă, ci îl ajută să-și structureze gândurile.

Când vine apoi în clasă, elevul are deja o schemă de argumentare exersată. Curajul nu mai pornește de la zero, ci de la un minim antrenament.

3.2. Învățare personalizată care reduce rușinea și anxietatea

Un copil care rămâne constant în urmă la o disciplină ajunge, inevitabil, să evite orice expunere. Nu mai ridică mâna, nu mai pune întrebări, se „face mic”.

Instrumentele de învățare adaptivă bazată pe AI pot:

• să-i ofere exact nivelul de dificultate de care are nevoie, astfel încât să reușească destul de des încât să capete încredere;
• să nu-l expună public când nu știe, ci să-i ofere sprijin discret până ajunge la un nivel în care îndrăznește să vorbească și în fața clasei.

Curajul moral se construiește pe o auto-încredere cognitivă: știu că pot înțelege, știu că pot argumenta, știu că am ceva de spus.

3.3. Scenarii etice și dezbateri simulate

AI poate genera scenarii realiste de dileme morale:

• un coleg copiază la test, ce faci?
• un profesor greșește și jignește un elev, cum reacționezi?
• vezi dezinformare în social media, te bagi sau taci?

Elevii pot lucra individual sau în grupuri mici, interacționând cu un asistent AI care:

• pune întrebări de tip „De ce crezi asta?”, „Ce consecințe ar avea?”;
• propune perspective alternative;
• ajută la clarificarea conceptelor (justiție, loialitate, responsabilitate civică etc.).

Profesorul vine apoi și lucrează pe aceste discuții, le contextualizează, le leagă de realitățile din România, de exemple ca Raluca Moroșanu. AI-ul oferă materia primă, profesorul face educație morală adevărată.

4. Învățare personalizată și valori: cum evităm capcana „robotizării” elevilor

Teama legitimă a multor profesori este că digitalizarea va transforma copiii în mici executanți de itemi, buni la bife, slabi la gândit. Asta se întâmplă dacă AI este folosit doar pentru drill & practice și pentru „optimizarea” scorurilor la examene.

Modelul sănătos de AI în educație personalizată arată altfel:

4.1. Personalizăm ritmul și conținutul, nu valorile

AI poate ajusta:

• viteza cu care un elev parcurge o unitate de învățare;
• tipul de exerciții prin care exersează o competență;
• formatul (text, audio, video, simulare) în funcție de stilul de învățare.

Dar valorile sunt aceleași pentru toți:

• onestitate;
• respect pentru adevăr și pentru ceilalți;
• curaj civic;
• responsabilitate față de comunitate.

Asta e treaba profesorului, a școlii și a familiei – iar AI poate doar să susțină, prin conținuturi și scenarii bine gândite, nu să decidă ce „e bine” în locul nostru.

4.2. De la note la profil de învățare și de caracter

Un sistem AI educațional matur nu ar trebui să producă doar rapoarte de tipul „X a luat 8,75 la matematică”. Ar trebui să poată contura:

• tiparele de perseverență (renunță repede sau revine asupra problemei?);
• modul în care își corectează greșelile (caută singur resurse, întreabă, trișează?);
• disponibilitatea de a-și asuma greșeala („am greșit aici, nu am înțeles”, vs. „testul a fost prost”).

Aceste date, interpretate cu grijă de profesor, devin un suport excelent pentru discuții individuale de consiliere:

„Am observat că renunți repede când devine greu. Ce crezi că te oprește să întrebi? Cum te pot ajuta să îți fie mai ușor să spui «nu știu încă»?”

Aici se naște vocea autentică a elevului.

5. Ce pot face concret profesorii și școlile, în România de azi

Nu avem nevoie să așteptăm o reformă perfectă ca să pornim. Sunt câțiva pași foarte concreți pe care orice profesor sau director de școală îi poate face, chiar în condițiile din 2025:

5.1. În clasă, ca profesor

• Setează explicit obiectivul „voce”: spune-le elevilor că vrei să învețe nu doar materia, ci și să-și găsească vocea.
• Folosește AI pentru exerciții de bază, ca să-ți eliberezi orele pentru discuții, dezbateri și proiecte.
• Introduce „jurnalul dialogat cu AI”: o dată pe săptămână, elevii scriu (text sau audio) ce i-a nedumerit / deranjat în școală și discută anonim cu un asistent AI. Tu primești teme recurente și le abordezi în clasă.
• Adaptează evaluarea: include în notă și participarea la discuții argumentate, nu doar răspunsul „corect”. Curajul trebuie să fie și el „văzut” de sistem.

5.2. La nivel de școală

• Politică clară de utilizare a AI: să existe reguli transparente – AI este un instrument de sprijin, nu înlocuitor de gândire.
• Formare pentru profesori: nu doar tutoriale tehnice, ci ateliere despre cum să folosească AI pentru a dezvolta soft skills – colaborare, argumentare, empatie.
• Spații de dialog elevi–profesori: consilii ale elevilor unde se lucrează cu scenarii generate de AI, dar deciziile și dezbaterea sunt foarte umane și foarte reale.

5.3. În familie

Părinții au oricum un rol uriaș. AI poate fi și acasă un instrument util:

• copilul poate folosi aplicații educaționale cu AI pentru a-și pregăti argumentele la dezbateri;
• părintele poate cere un rezumat clar al progresului, ca să discute cu copilul: „Unde simți că ai curaj să vorbești? Unde încă taci? De ce?”

Curajul se învață și la masă, și în clasă, și în comunitate.

6. De ce avem nevoie de elevi ca Raluca, susținuți de sisteme inteligente

Ana-Sorana Scutelnicu spune clar: „Îmi educ elevii să fie ca Raluca Moroșanu”. Nu pentru că Raluca ar fi un erou perfect, ci pentru că a făcut un lucru esențial: a vorbit când tăcerea era varianta comodă.

Dacă vrem mai mulți astfel de adulți peste 10–15 ani:

• nu e suficient să umplem școlile cu table interactive și conturi pe platforme;
• nu e suficient să facem programe școlare „moderne” doar la nivel de titlu;
• și nu e suficient nici să ne plângem că generația Z sau Alpha „nu mai citește și stă doar pe telefon”.

Trebuie să folosim inteligența artificială ca să întărim ceea ce e profund uman:

• conștiința;
• responsabilitatea;
• demnitatea;
• capacitatea de a spune „nu e în regulă ce se întâmplă aici”.

Tehnologia poate să devină un aliat discret, dar extrem de util, pentru profesorii care au același obiectiv ca Ana-Sorana: să formeze copii care știu că au o voce și care o folosesc atunci când adevărul devine incomod.

Pentru că tăcerea nu educă. Iar frica nu construiește.

Dacă ești profesor sau părinte și vrei să folosești AI ca să susții vocea copiilor, nu să o înăbuși, începe cu o întrebare simplă: „Cum pot să eliberez 15 minute din ora mea, cu ajutorul AI, ca să aud ce au ei de spus cu adevărat?” De acolo se poate construi o altfel de școală.