Criza programei de Română și șansa reală pentru AI în educație

De câteva săptămâni, programa de Limba și literatura română pentru liceu a devenit cel mai fierbinte subiect din educație. Consilieri care se contrazic public cu ministerul, profesori care spun că produsul final nu le reflectă munca, acuzații de presiuni și „tăcere” impusă prin formulare de confidențialitate.

În tot acest zgomot, o întrebare rămâne nerezolvată: cum ne asigurăm, concret, că elevii au parte de învățare relevantă și personalizată, indiferent cine e ministru sau ce programă se votează într-un birou?

Aici începe să conteze serios tema seriei „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”: folosim sau nu inteligența artificială ca să ieșim din cercul vicios al disputelor politice și să mutăm accentul pe progresul real al fiecărui elev?

În rândurile de mai jos:

• clarific ce s-a întâmplat în scandalul programei de română;
• arăt de ce problema e, de fapt, mai profundă decât un conflict de declarații;
• explic cum pot platformele de învățare bazate pe AI să aducă transparență, date și personalizare, chiar și atunci când programa e contestată;
• propun pași concreți pentru școli, profesori și directori care vor să înceapă să lucreze cu AI în mod responsabil.

1. Ce ne arată, de fapt, scandalul programei de Limba română

Ministerul Educației și Cercetării a ieșit public și a declarat clar: afirmațiile consilierului onorific Radu Szekely nu reprezintă poziția instituției, iar ministrul Daniel David „nu a fost supus unor presiuni” pentru aprobarea programei în forma prezentată.

Pe de altă parte:

• consilierul acuzase presiuni și faptul că programa a fost adusă „foarte târziu”, ca ministrul să fie constrâns de timp;
• profesori din grupurile de lucru au vorbit despre formulări de tip „nu voi divulga sub nicio formă informații legate de activitatea specifică”, percepute ca o reglementare a tăcerii;
• cel puțin o profesoară de română din grupul de lucru a spus explicit că proiectul pus în dezbatere nu reflectă neapărat munca sau viziunea ei.

Ministerul răspunde că:

• nu este vorba de contracte de confidențialitate, ci de acorduri GDPR și formulare standard folosite pentru toate grupurile tehnice;
• restricțiile vizează doar materiale interne, „documente intermediare / secret de serviciu” până la publicare;
• programa este în „evaluare tehnică”, iar modificările sunt firești.

Realitatea? Da, avem un conflict clasic de narațiuni. Dar miza nu este doar „cine are dreptate”. Miza este că:

Fără date clare despre ce funcționează la clasă, orice programă – oricât de bine intenționată – se transformă într-o nouă rundă de dezbateri ideologice și de presiuni, nu într-un instrument pentru învățare mai bună.

Și aici intră în discuție inteligența artificială.

2. De ce programele școlare nu mai pot fi gândite „în orb”

Majoritatea discuțiilor despre programa de română se învârt în jurul conținuturilor:

• cronicar sau autor contemporan?
• mai multă literatură clasică sau mai multă non-ficțiune?
• accent pe competențe sau pe „tradiție culturală”?

Aceste întrebări sunt legitime. Problema e că sunt aproape imposibil de rezolvat doar prin dezbatere teoretică. Fără un sistem serios de colectare și analiză a datelor despre învățare, totul se reduce la:

• cine are mai multă influență;
• cine scrie mai convingător un memoriu;
• cine are acces la decidenți.

În alte sisteme educaționale, discuția despre curriculum se mută treptat de la „păreri” la evidențe:

• ce programe duc la scăderea analfabetismului funcțional;
• ce tip de sarcini dezvoltă cu adevărat competențe de citire critică;
• ce tip de texte îi ajută pe elevi să transfere ce învață la alte discipline.

România are un avantaj neașteptat acum, în 12.2025: acces ușor la instrumente de AI educațională care pot colecta și analiza aceste date în timp real, la nivel de clasă, școală, județ și sistem.

Ce aduce concret AI în discuția despre programe

Inteligența artificială nu decide în locul nostru ce autori intră în programă, dar poate face ceva mult mai util:

• Măsoară impactul real al conținuturilor: cât înțeleg elevii, cum evoluează nivelul lor de citire, ce tip de text îi ajută mai mult.
• Evidențiază golurile de învățare: nu doar „n-a știut la teză”, ci ce tip de competență lipsește – vocabular, inferență, sinteză, argumentare.
• Personalizează învățarea: doi elevi din aceeași clasă pot parcurge același roman, dar cu sarcini și ritm diferit, adaptate automat.
• Oferă transparență: datele agregate pot fi partajate (cu anonimizare) cu profesori, directori, părinți, chiar și cu comisiile de curriculum.

Fără acest strat de date oferit de AI, fiecare nouă programă riscă să repete aceeași poveste: scandal, memorii, conferințe, iar după doi ani, rezultatele la evaluări rămân la fel.

3. Cum ar arăta o programă de Română susținută de AI și învățare personalizată

O programă modernă de Limba și literatura română nu înseamnă să aruncăm la coș clasicii și să „digitalizăm” tot. Înseamnă, mai degrabă, să îmbinăm conținuturile valoroase cu tehnologii care pot adapta învățarea la fiecare elev.

3.1. Nivel 1: Programă-cadru + trasee adaptive

La nivel de minister, programa rămâne un cadru:

• fixează competențele-cheie: comunicare în limba maternă, gândire critică, interpretare, argumentare, sensibilitate culturală;
• definește tipurile de texte (literare, non-literare, multimodale), nu doar lista de opere;
• propune scenarii de învățare, nu doar „conținuturi obligatorii”.

La nivel de clasă, însă, profesorul lucrează cu o platformă adaptivă de învățare:

• elevii primesc texte și sarcini calibrate pe nivelul lor de înțelegere;
• AI ajustează dificultatea în timp real, în funcție de răspunsuri;
• profesorul vede clar: cine stă bine la înțelegere literală, cine la inferență, cine la argumentare.

Astfel, programa nu mai este o listă rigidă, ci un ecosistem de competențe + resurse variabile, susținute de AI.

3.2. Nivel 2: Date pentru profesori, nu control pentru minister

Unul dintre marile temeri când aud „AI în educație” este ideea de control excesiv: „o să ne monitorizeze tot”. Eu văd lucrurile invers: AI-ul bine folosit dă controlul înapoi profesorului.

Cum?

• generează rapoarte clare, ușor de înțeles despre progresul fiecărui elev;
• sugerează resurse alternative (texte, exerciții, proiecte) pentru elevii care rămân în urmă sau, dimpotrivă, au nevoie de provocări suplimentare;
• economisește timpul consumat pe verificări repetitive, astfel încât profesorul să se concentreze pe discuții reale despre texte, nu pe „vânat greșeli”.

3.3. Nivel 3: Transparență în loc de „secret de serviciu”

Acuzațiile legate de formulări de tip „nu voi divulga sub nicio formă informații” lovesc fix în ceea ce lipsește cel mai mult în educația românească: încrederea.

Tehnologiile moderne pot fi folosite exact invers:

• platformă națională (sau interoperabilă) unde să poți vedea, anonim, cum evoluează competențele de citire și scriere pe fiecare județ, tip de școală, profil;
• dashboard-uri deschise pentru profesori și directori, cu indicatori simpli: nivel mediu de înțelegere a textului, progres lunar, arii vulnerabile;
• rapoarte anuale publice, bazate pe date agregate și analizate cu ajutorul AI, care să informeze actualizarea programei, nu doar să justifice decizii deja luate.

Transparența reală nu vine din comunicate de presă, ci din date accesibile și explicate pe înțelesul tuturor.

4. Cum poate AI să reducă tensiunea dintre deciziile politice și nevoile elevilor

Deciziile despre programe școlare vor avea mereu o componentă politică. Asta nu se va schimba. Ce se poate schimba, însă, este cât de mult contează datele față de interesele de moment.

4.1. Evaluare obiectivă a progresului

O platformă de învățare personalizată bazată pe AI poate:

• urmări evoluția reală a competențelor de citire și scriere de la clasa a V-a la a XII-a;
• arăta, cu cifre, dacă o nouă programă crește sau scade nivelul mediu de înțelegere a textului;
• identifica școlile sau comunitățile unde intervențiile sunt urgente.

În loc de discuții generale despre „programa e bună / e proastă”, am avea:

„După doi ani de implementare, elevii care au parcurs modulul X au avut o creștere de 18% la itemii de inferență față de generațiile precedente.”

Aici e forța reală a AI: transformă opiniile în ipoteze verificabile.

4.2. Reducerea conflictelor sterile

Când deciziile se iau doar pe baza percepțiilor, fiecare tabără are „dovezile” ei: un eseu, un caz particular, o experiență personală. Datele agregate, analizate cu algoritmi transparenți, schimbă jocul:

• profesorii pot valida sau contesta o programă cu argumente bazate pe rezultate;
• ministerul poate justifica modificările curriculare prin efecte măsurabile, nu doar prin retorică;
• părinții pot înțelege de ce copilul lor lucrează altfel la română decât au lucrat ei.

Nu dispare conflictul, dar dispare impresia că totul e arbitrar.

4.3. Protecție împotriva presiunilor de moment

Când performanța sistemului este urmărită prin indicatori clari (analfabetism funcțional, rata de promovare, nivelul competențelor cheie) și conectată la instrumente de AI care monitorizează constant progresul, devine mai greu să:

• împingi programe făcute „pe genunchi” doar pentru că manualele sunt deja tipărite;
• ignori semnalele că o anumită abordare nu funcționează în practică;
• ascunzi efectele reale ale unei decizii curriculare în spatele unor comunicate optimiste.

5. Ce pot face, concret, școlile și profesorii acum

Nu e nevoie să așteptăm ca ministerul să decidă „strategia națională de AI în educație”. Multe lucruri pot începe chiar în acest an școlar.

5.1. Pentru profesori de Limba română (și nu numai)

• Experiment cu platforme adaptive: alegeți o unitate de învățare (de exemplu, argumentarea unui text) și folosiți o platformă de învățare personalizată cu o singură clasă; comparați apoi rezultatele cu o clasă lucrată „clasic”.
• Colectați date simple: timp mediu de lucru pe sarcină, tipuri de greșeli, itemi la care elevii cad cel mai des. Chiar și un simplu tabel Excel devine puternic când e alimentat constant.
• Folosiți AI generativ ca asistent, nu ca autor: pentru a genera variante de exerciții, întrebări de comprehensiune, texte-model, rubrici de evaluare. Controlul pedagogic rămâne la profesor.

5.2. Pentru directori de școli

• Introduceți pilotări mici, bine gândite: un semestru, două discipline, câteva clase – dar cu criterii clare de evaluare: ce vrem să îmbunătățim și cum măsurăm.
• Creați o cultură a datelor, nu a suspiciunii: explicați profesorilor și părinților de ce colectați anumite date, cum sunt protejate și cum îi ajută, concret, pe elevi.
• Investiți în formare pe AI educațională: nu doar „cum să folosesc un tool”, ci și etică, protecția datelor, limitele algoritmilor.

5.3. Pentru părinți

• întrebați școala ce instrumente digitale folosește și cum sunt protejate datele copiilor;
• interesați-vă nu doar de „ce carte se studiază la română”, ci cum se urmărește progresul copilului în timp;
• sprijiniți profesorii care încearcă să introducă tehnologii noi, în loc să porniți de la ideea că „e doar o modă”.

6. De ce AI și învățarea personalizată sunt șansa reală de a ieși din cercul vicios

Scandalul programei de Limba română nu e o excepție. E doar un nou episod dintr-un serial pe care sistemul românesc îl tot repetă de decenii: refoooorme de sus în jos, contestate, adoptate pe jumătate, uitate după câțiva ani.

AI nu va scrie programele în locul nostru și nici nu va anula dezbaterile ideologice. Și e bine că nu o face. Dar poate face ceva esențial:

• mută accentul de la „cine are dreptate în teorie” la „ce funcționează pentru elevi, în date”;
• oferă instrumente de învățare personalizată care fac ca aceeași programă să poată fi trăită foarte diferit, în funcție de nevoile fiecărui copil;
• aduce transparență acolo unde, până acum, am avut doar suspiciuni și declarații contradictorii.

Dacă vrem ca „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” să fie mai mult decât un slogan, următorul pas e destul de clar:

Orice discuție despre programe noi – în special la discipline-cheie precum Limba română – trebuie dublată de un plan explicit de colectare și analiză a datelor prin instrumente AI, plus de introducerea graduală a platformelor adaptive la clasă.

Schimbarea de paradigmă începe atunci când, în loc să ne certăm doar pe ce scrie într-o programă, ne uităm împreună la cum arată, în mod real, progresul copiilor noștri.

---

Dacă ești profesor, director sau lucrezi într-o instituție de învățământ și vrei să discuți concret cum poți integra AI pentru învățare personalizată în școala ta, începe cu o mapare onestă: ce date ai deja, ce folosești acum, ce ți-ar lipsi ca să poți lua decizii mai bune pentru elevi. De acolo se poate construi ceva solid, dincolo de orice scandal de moment.