AI și noua programă de Română: tradiție, elevi, viitor

AI în Educația din România: Învățare Personalizată••By 3L3C

Noua programă de Română stârnește dispute. Adevărata miză? Cum folosim AI pentru a păstra canonul și a personaliza învățarea fiecărui elev de liceu.

AI în educațielimba și literatura românăprogramă școlară liceuînvățare personalizatăplatforme adaptiveanalfabetism funcționalcurriculum digital
Share:

De ani de zile, România stă blocată în jur de 40-45% analfabetism funcțional la Evaluarea Națională. În același timp, dezbaterile despre programa de Limba și literatura română pentru liceu se poartă aproape exclusiv pe terenul „tematic vs. diacronic”, „tradițional vs. modern”, „canon vs. autori noi”.

În ultimele zile, noul proiect de programă pentru clasa a IX-a a reaprins discuțiile. Președintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, spune că întoarcerea la o viziune mai „veche”, istorică, nu ar fi deloc un regres. Alți specialiști, precum Liviu Papadima, critică exact acest lucru: programa ar arăta ca acum 50 de ani.

Adevărul e că ambele tabere ating doar jumătate din problemă. Fără o discuție serioasă despre cum tehnologiile de tip AI pot personaliza învățarea și pot susține atât abordarea diacronică, cât și pe cea tematică, rămânem blocați în aceeași dispută sterilă: „ce punem în programă?” în loc de „cum învață, concret, elevul de azi?”.

În acest articol, privesc dezbaterea despre noua programă de Română prin lentila campaniei „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” și arăt cum se poate transforma o criză de curriculum într-o șansă reală pentru elevi și profesori.

1. Ce spune, de fapt, dezbaterea despre programa de Română

Discuția din jurul programei de clasa a IX-a nu e doar despre autori și opere. E, în esență, despre ce fel de absolvent vrem să formăm și cum conectăm școala cu realitatea elevului din 2025.

Principalele poziții din dezbatere:

  • Varujan Vosganian și o parte din Uniunea Scriitorilor susțin:

    • păstrarea unei viziuni diacronice (istorice) asupra literaturii;
    • întoarcerea la experiența programelor care au format „generații întregi de scriitori de primă mână”;
    • nevoia unui canon clar: opere și autori de vârf, cunoscuți, legitimați cultural;
    • îngrijorarea că literatura contemporană lipsește sau apare prea timid;
    • teama ca discuția să nu fie contamintă de teme „extraliterare” (political correctness, cancel culture).

  • Criticii programei (Papadima, Goldiș, Vancu și alții) atrag atenția asupra altor lucruri:

    • programa seamănă cu una de acum 40–50 de ani;
    • elevul real, de azi, cu obiceiurile și mediul său digital, e aproape absent din discuție;
    • lipsa literaturii contemporane și a unei viziuni orientate spre competențe reale de lectură și gândire critică;
    • procesul de elaborare ar fi fost modest ca transparență și dialog.

Ceea ce rar se spune direct: ambele tabere au dreptate parțial. Da, e nevoie de canon, memorie culturală și de o viziune istorică. Da, e la fel de nevoie de relevanță, actualitate, conectare la elev și la problemele lui reale. Dar programa, oricât de bine ar fi scrisă, nu poate face singură toată această muncă.

Aici intră în scenă AI-ul educațional.

2. Diacronic vs. tematic: unde poate ajuta concret AI-ul

Vosganian propune o „variantă între tematic și diacronic” – de pildă, să legăm psaltirea de autori moderni care folosesc psalmi (Arghezi, Ioan Alexandru, Daniel Turcea, Voiculescu). Asta e, de fapt, o invitație la conectarea tradiției cu modernitatea.

AI-ul poate transforma această idee, altfel greu de pus în practică în toate clasele din țară, într-un scenariu de lucru realizabil.

Cum poate arăta, practic, o lecție mixtă diacronic-tematică cu AI

  1. Platformă adaptivă de învățare pentru limba și literatura română:

    • Elevul parcurge un modul despre literatura veche (psaltirea, cronicari, pașoptiști).
    • AI-ul detectează, prin quizuri și sarcini scurte, ce a înțeles și unde se blochează (vocabular, context istoric, sensuri teologice, structuri narative).

  2. Conectare tematică generată dinamic:

    • Pe baza temei „rugăciune, lamentație, laudă, dialog cu divinitatea”, platforma propune automat texte din Arghezi, Ioan Alexandru sau poeți contemporani cu teme similare.
    • Elevii care răspund mai bine la poezie primesc mai multe exemple poetice; cei care înțeleg mai bine textele narative primesc eseuri sau fragmente de proză contemporană cu aceeași temă existențială.

  3. Traseu personalizat, dar aliniat la același canon:

    • Canonul minim (autorii „obligatorii” ai programei) e comun tuturor.
    • Modulul de AI adaugă în jurul acestui nucleu autori și texte adaptate profilului fiecărui elev, dar păstrând competențele prevăzute de programă.

Rezultatul? Profesorul nu mai trebuie să aleagă între „istoric” și „tematic”. Poate porni de la diacronic (cum vrea Vosganian) și extinde spre tematic și contemporan (cum cer criticii programei), iar AI-ul face munca grea de selecție și adaptare.

3. Canon, autori necunoscuți și nevoia de personalizare

Vosganian spune tranșant: „Există în manualul de clasa a IX-a autori de care eu nu am auzit. Și conduc Uniunea Scriitorilor!” și își exprimă nevoia de canon ferm.

Are sens această îngrijorare. Fără un reper comun, românii nu mai împărtășesc același „bagaj” cultural minim. În același timp, manualele rigide, centrate doar pe canon, îi pierd pe mulți adolescenți pe drum. Nu poți ține toată țara blocată în aceeași listă de texte, indiferent de nivelul de lectură și de interesele elevilor.

Cum se împacă un canon solid cu nevoia de texte „care prind” la elevi

AI-ul nu decide canonul – asta ține de Minister, comisii, experți. Dar, odată ce canonul este stabilit, AI poate:

  • personaliza traseul până la canon:

    • un elev cu nivel slab de lectură începe cu texte mai scurte, adaptate, rezumate interactive, explicații de vocabular generate automat;
    • un elev pasionat de fantasy primește inițial texte contemporane cu elemente fantastice, apoi e „dus” către Eminescu sau Voiculescu pe firul temei;

  • îmbogăți canonul cu „inelul” de lecturi opționale:

    • în jurul fiecărui autor canonizat (Eminescu, Rebreanu, Blaga, Cărtărescu) AI poate propune autori mai puțin cunoscuți, dar relevanți tematic sau stilistic;

  • oferi profesorului vizibilitate:

    • vede, în timp real, care texte sunt cel mai bine înțelese, unde cresc rezultatele la itemi de tip PISA, unde scade plictiseala (timp redus în fereastra browserului, rată mică de finalizare a sarcinilor).

Canonul rămâne, dar drumul până la el și felul în care e „gustat” de elev pot deveni profund personalizate, fără ca profesorul să scrie 30 de variante de fișe diferite.

4. Curriculum, transparență și evaluare: unde poate face AI diferența

Vosganian reclamă lipsa de transparență în comisia care a elaborat proiectul de programă: membri care ar fi primit forma finală nepregătiți, fără o dezbatere reală.

Asta nu e doar o problemă de procedură. Fără transparență și fără date, orice programă rămâne o opinie mai mult sau mai puțin argumentată.

Cum poate fi folosit AI-ul în proiectarea și revizuirea programei

  1. Analiza datelor de învățare la scară națională

    • Platformele digitale de română pot colecta în mod anonim date despre:
      • unde se blochează elevii (tipuri de text, tipuri de itemi);
      • ce tip de sarcini cresc înțelegerea (eseu, quiz, proiect, dezbatere online);
      • cum evoluează nivelul de lectură între clasa a VII-a și a IX-a.
    • AI poate identifica modele: de exemplu, generații întregi care nu înțeleg textul argumentativ sau poezia modernă.

  2. Simularea impactului unei noi programe

    • Înainte ca programa de Română clasa a IX-a să fie batută în cuie, AI poate:
      • simula volumele de conținut pe săptămână (riscul de supraîncărcare);
      • verifica echilibrul între perioade literare, genuri, tipuri de sarcini;
      • estima compatibilitatea cu noile cerințe de Bac și Evaluare PISA.

  3. Feedback real de la profesori și elevi, analizat inteligent

    • În loc să centralizăm doar tabele seci, AI poate analiza mii de răspunsuri deschise de la profesori și elevi despre:
      • ce funcționează și ce nu în noua programă;
      • unde sunt rupturile între gimnaziu și liceu;
      • ce texte și activități generează cel mai mare angajament.

Transparența nu înseamnă doar publicarea unui PDF și două dezbateri la Academie. Înseamnă și folosirea datelor reale din clase, analizate cu AI, ca argument pentru modificarea programei. Asta ar schimba complet tipul de dialog dintre Minister, profesori, scriitori și părinți.

5. Analfabetism funcțional și rolul AI în învățarea personalizată

În paralel cu dezbaterea despre programă, președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, și profesori precum Liviu Papadima discută despre analfabetismul funcțional și legătura lui cu programele de liceu. Un lucru e clar: dacă un elev intră în liceu analfabet funcțional, programa singură nu-l salvează.

Aici, tehnologiile AI orientate spre învățare personalizată pot fi decisive:

  • Diagnostic fin, nu doar etichete:

    • nu mai spunem doar „35% dintre elevi sunt analfabeți funcțional”;
    • știm exact, pentru fiecare elev, dacă problema e vocabularul, inferența, sinteza, identificarea punctului de vedere al autorului etc.

  • Trasee remediale adaptate în timp real:

    • AI poate genera exerciții suplimentare pe exact acele tipuri de texte sau operații cognitive unde elevul e slab;
    • elevul nu mai așteaptă „meditațiile” sau „semestrele viitoare”; primește ajutor acum, în ritmul lui.

  • Suport pentru profesor, nu înlocuirea lui:

    • profesorul vede tabloul de ansamblu pe clasă: cine are nevoie de sprijin, pe ce anume;
    • poate decide conștient: „astăzi lucrăm toți pe aceste două dificultăți, iar 5 elevi primesc în plus un set personalizat de sarcini online”.

Literatura română, predată cu ajutorul AI, nu mai e doar despre „a bifa opere”. Devine un laborator de gândire critică și de înțelegere a textului, adaptat permanent la nivelul fiecărui adolescent.

6. Cum ar arăta, realist, o clasă de Română în 2026 cu AI

Ca să nu rămânem în teorie, iată un scenariu simplu, perfect fezabil în 1–2 ani, dacă școlile și decidenții își asumă direcția „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”:

  1. Profesorul pornește de la programa oficială, care poate fi diacronică sau mixtă, cum se dezbate acum.
  2. Toți elevii intră pe o platformă de AI educațional la început de an și susțin un set de probe de diagnostic la lectură și scriere.
  3. Platforma generează pentru fiecare elev:
    • un profil de lectură (tipuri de texte preferate, nivel de înțelegere);
    • un plan de lucru personalizat, dar aliniat la conținuturile obligatorii din programă.
  4. La fiecare unitate de învățare (de exemplu „Pașoptismul”):
    • toți elevii parcurg nucleul comun stabilit de programă și profesor;
    • AI oferă automat texte suplimentare diferite pentru elevii avansați și pentru cei care au nevoie de consolidare;
    • elevii primesc feedback instant la sarcinile de lectură și scriere;
    • profesorul vede statistici clare: cine e pregătit să treacă la un nivel mai complex, cine încă nu.
  5. La final de semestru, profesorul are:
    • un istoric real al progresului fiecărui elev;
    • idei clare despre ce trebuie schimbat în propria practică și ce nu merge în programă;
    • argumente concrete, bazate pe date, în eventualele consultări cu școala sau inspectoratul.

Asta nu exclude dezbaterile despre canon, diacronic vs. tematic sau influența curentelor ideologice. Le așază însă pe un fundal nou: elevul real, cu date reale, cu nevoi reale, nu elevul abstract despre care vorbim în rapoarte.

7. Unde mergem de aici: tradiție, AI și curajul de a schimba practica

Disputa despre noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a arătat ceva important: cultura contează încă, iar profesorii, scriitorii și părinții nu sunt indiferenți. Problema este că ne limităm prea des la a schimba PDF-ul numit „programă”, dar lăsăm aproape neschimbată sala de clasă.

Dacă vrem ca literatura română să conteze pentru elevii din 2025–2030:

  • avem nevoie de un canon clar, care să dea identitate și memorie culturală;
  • avem la fel de multă nevoie ca acest canon să fie înconjurat de trasee flexibile, personalizate, posibil doar cu ajutorul AI;
  • trebuie ca decidenții să gândească programele nu doar ca liste de conținuturi, ci ca baze de date pentru platforme adaptive, cu obiective clare de învățare.

Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” pleacă exact de aici: nu ne mai mulțumim cu întrebarea „ce scriem în programă?”, ci punem pe masă întrebarea mai grea, dar mai onestă: „cum învață, concret, fiecare elev, zi de zi – iar ce poate face AI-ul pentru asta?”

Dacă ești profesor de Română, director sau pur și simplu părinte interesat, următorul pas logic e să începi să testezi – măcar la nivel de clasă sau școală – unelte AI care pot:

  • diagnostica nivelul de lectură;
  • personaliza sarcinile de lucru;
  • oferi feedback instant elevilor;
  • genera date reale, care să conteze în discuțiile despre viitoarele programe.

Tradiția nu dispare. Doar încetează să mai fie un zid și devine un pod – iar AI-ul este, în mod foarte concret, structura care poate ține acel pod în picioare pentru generațiile care vin.