Dezbaterea despre noua programă de română la clasa a IX-a e blocată între memorii și contra-memorii. AI poate aduce, în sfârșit, date reale în centrul discuției.
AI, programa de română și „imposibila dezbatere”
În 2025, România a ajuns în situația absurdă în care două tabere de experți în literatură își aruncă memorii și contra-memorii, iar elevii – cei pentru care se scrie programa – rămân complet invizibili în discuție. De partea cealaltă, datele despre cum învață realmente acești elevi stau blocate în cataloage, platforme și teze, fără să fie cu adevărat folosite.
Asta contează enorm pentru tema mai largă a seriei „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”: dacă nu știm ce funcționează și pentru cine, orice programă de limba și literatura română la clasa a IX-a rămâne, în bună măsură, un exercițiu ideologic. Iar aici inteligența artificială poate schimba regulile jocului – nu prin înlocuirea profesorilor, ci prin aducerea de date reale în centrul dezbaterii.
În continuare, pornesc de la analiza lui Andrei Terian despre proiectul de programă pentru limba și literatura română la clasa a IX-a și „imposibila dezbatere” dintre memoriu (M) și contra-memoriu (CM), dar o traduc în întrebarea care ar trebui, de fapt, să ne preocupe: cum ar arăta această dispută dacă ar fi sprijinită de instrumente de AI și de învățare personalizată?
Ce spune, de fapt, dezbaterea despre programa de română
Esențialul: memoriul critic (M) analizează punctual proiectul de programă LLR9TC, iar contra-memoriul (CM) răspunde mai mult emoțional și identitar, fără să intre serios în detalii. Dincolo de ton, miza e uriașă: cum predăm literatura română în liceu.
Punctele tari ale memoriului M
Memoriul critic formulează câteva acuzații clare la adresa programei:
- „Principiul diacronic” e invocat, dar aplicat grosier. Programa propune o cronologie mecanică (1500–1700, 1700–1800 etc.), fără să țină cont de decalajele istorice și culturale reale și fără să ajute elevul să înțeleagă de ce se schimbă literatura.
- Istoria literară e tratată triumfalist. Se reactivează, în fond, modelul național-comunist: o succesiune de „epoci glorioase”, nu o analiză critică, contextualizată european.
- Elevii de clasa a IX-a sunt aruncați direct în „literatura veche”. Cronicarii și textele premoderne sunt folosite ca punct de plecare pentru a învăța „ce este literatura”, deși multe dintre aceste texte nu sunt literare în sens strict.
- Scriitoarele sunt practic absente. Deși contextul istoric e complicat, lipsa autoarelor din lista de recomandări transmite un mesaj clar despre cine „contează” în literatura română.
- Metodologia rămâne reproductivă. În loc de competențe, programă favorizează memorarea de informații, ceea ce întreține analfabetismul funcțional.
Memoriul vine cu argumente istorice, didactice și artistice, discutând inclusiv relația programei cu „Profilul absolventului”. Cu alte cuvinte: este o critică aplicată, nu doar un text de poziționare.
Punctele slabe ale contra-memoriului CM
Contra-memoriul, semnat de un alt grup de universitari, se declară „în apărarea noului proiect de programă”, dar:
- nu răspunde punctual la criticile legate de erori factuale (portrete literare în Evul Mediu, memoriale de călătorie inexistente etc.);
- deformează pozițiile memoriului, atribuindu-i termeni pe care acesta nu îi folosește („protofascism”, „criptocomunism”, „interzicerea” scriitoarelor) și apoi ironizându-i;
- invocă argumente opace („ați fi văzut că apar scriitoare în clasele X–XII dacă ați fi avut răbdare să așteptați programele nepublice încă”), care ridică inclusiv suspiciuni de conflict de interese;
- amestecă teoria politică (Popper vs. Fukuyama) cu lozinci despre „anarho-hedonism flower power”, într-un mod mai degrabă confuz decât lămuritor.
Pe scurt, dezbaterea e „imposibilă” nu pentru că n-ar exista argumente, ci pentru că cele două texte nu se întâlnesc pe același teren: unul discută proiectul de programă, celălalt discută percepții, etichete și frici.
Aici intră în scenă AI-ul: nu ca arbitru moral, ci ca furnizor de realitate măsurabilă.
Unde ar schimba AI regulile jocului în astfel de controverse
AI nu poate decide dacă e „mai corect” să începem cu cronicarii sau cu literatura contemporană, dar poate oferi date fără de care orice decizie e o ghicitoare sofisticată.
1. Analiza reală a nivelului elevilor
În prezent, când se scrie o programă, se pornește mai mult din impresii:
„Elevii nu mai citesc.”
„Elevii sunt fragili și nu mai suportă textele vechi.”
Niciuna dintre afirmații nu e dublată serios de date naționale consistente pe competențe de lectură la nivel de clasa a IX-a.
Un sistem de învățare adaptivă bazat pe AI ar putea:
- să analizeze răspunsurile elevilor la texte de dificultăți diferite (vechi, moderne, non-literare);
- să măsoare timpul de parcurgere, tipurile de greșeli, zonele de neînțeles (vocabular, construcții sintactice, context istoric);
- să compare cohortele (rural/urban, filologie/real, licee tehnice etc.).
În 6–12 luni, ministerul ar putea avea un raport clar de tipul:
- „80% dintre elevii de clasa a IX-a nu reușesc să identifice ideea principală într-un text de secol XVII fără explicații suplimentare.”
- „Textele de secol XX cresc cu 47% rata de finalizare a sarcinilor de lectură la aceeași clasă.”
Asta nu înseamnă automat „nu mai facem literatura veche”, dar înseamnă decizii curriculare bazate pe date, nu pe nostalgii sau frici.
2. Testarea scenariilor de programă, înainte să devină obligatorie
În loc să aruncăm o singură programă peste toată țara pentru următorii 10–15 ani, AI permite experimentarea controlată.
Se pot dezvolta, de exemplu, trei trasee curriculare pilot:
- Model cronologic strict (cel propus de LLR9TC);
- Model mixt – pornire din literatură modernă și contemporană, cu reveniri la textele vechi în clasele superioare;
- Model tematic – literatură veche, modernă și contemporană, combinate pe teme (identitate, alteritate, iubire, putere etc.).
Cu ajutorul unei platforme de AI educațional, pot fi urmărite:
- scorurile la competențe de lectură și interpretare;
- atitudinea față de lectură (chestionare rapide, comportament efectiv: ce se citește voluntar, cât timp petrec elevii pe sarcină);
- evoluția în timp (clasa a IX-a până la a XII-a, pentru cohorte-pilot).
Abia după ce vedem ce model produce efectiv mai multă înțelegere și mai multă plăcere a lecturii, are sens să vorbim serios de „restaurație”, „analfabetism funcțional” sau „abordare istorică”.
3. Cartografierea reală a reprezentării scriitoarelor
Discuția despre scriitoare în programă e mai mult decât politică identitară. E vorba de ce imagine despre literatura română oferim unei generații întregi.
Cu AI, ministerul și autorii de programă ar putea avea, în câteva ore, rapoarte clare:
- procentul de scriitoare vs. scriitori în toate programele de română din ultimii 30 de ani;
- distribuția lor pe secole și genuri literare;
- prezența autoarelor în manuale și teste naționale;
- comparația cu alte sisteme educaționale europene.
În loc să discutăm vag despre „femeile-scriitoare care contează”, am avea:
- „În programa actuală, 7% dintre autorii recomandați sunt scriitoare; media europeană pentru discipline echivalente este 25–30%.”
Dacă vrem ca elevii să înțeleagă literatura ca spațiu al diversității de voci, o astfel de statistică e mai puternică decât zece pagini de retorică.
Cum ar susține AI o predare mai inteligentă a literaturii române
AI nu rezolvă erorile de istorie literară din proiectul de programă, dar poate ajuta profesorul să facă din orice programă ceva suportabil (sau chiar inspirant) pentru elevi.
Învățare personalizată în clasa de română
Un sistem de învățare personalizată pentru limba și literatura română poate face exact ce programa, prin natura ei generală, nu poate:
- să ajusteze dificultatea textelor în funcție de nivelul fiecărui elev;
- să propună explicații suplimentare pentru arhaisme, contexte istorice, intertextualitate;
- să recomande lecturi suplimentare relevante (texte contemporane care „vorbesc” cu cele vechi);
- să sugereze sarcini diferențiate: eseu argumentativ, proiect multimedia, dezbatere, analiză comparativă etc.
Elevul care se blochează la un pasaj dintr-o cronică poate primi, automat:
- o parafrază în română actuală;
- un scurt clip explicativ despre contextul istoric;
- o comparație cu un text modern (de exemplu, un articol de presă sau un blog) pe aceeași temă.
Asta nu anulează rolul profesorului, dimpotrivă: îl eliberează de multe explicații de bază repetitive, lăsându-i spațiu pentru discuții mai nuanțate.
Detectarea timpurie a analfabetismului funcțional
Memoriul M acuză programa de favorizare a analfabetismului funcțional. AI poate face ceva concret aici:
- identifică tipare de eroare: elevi care „citesc” dar nu pot răspunde la întrebări de înțelegere;
- semnalează cazurile de risc ridicat profesorului și dirigintei;
- oferă trasee remediale scurte, personalizate, în loc de „hai să mai facem încă cinci comentarii de text”.
Ai astfel, la nivel de școală sau județ, hărți clare:
- „25% din elevii de clasa a IX-a au dificultăți majore în a urmări firul narativ al unui text de 2 pagini.”
Fără aceste date, tot sistemul funcționează pe orb.
De ce avem nevoie de AI și date într-o „imposibilă dezbatere”
Dezbaterea descrisă de Andrei Terian scoate la iveală două probleme mari ale educației românești:
- Lipsa de transparență și de proceduri clare (comisii obscure, acces privilegiat la informații, programe „făcute” înainte să se termine consultarea publică);
- Absența datelor din decizia curriculară (discutăm ce „ar fi bine”, fără să știm ce se întâmplă în clasele reale).
AI nu poate rezolva primul punct – acolo e nevoie de voință politică și integritate instituțională. Dar poate face ca al doilea să devină, pur și simplu, inacceptabil: când ai la dispoziție sisteme de analiză a progresului elevilor, e greu să justifici decizii luate exclusiv pe baza autorității unor nume sau a unor nostalgii.
Cum ar arăta o dezbatere curriculară sănătoasă, în 2026
Un scenariu realist, dacă luăm în serios tema „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”:
- Ministerul anunță că orice nouă programă va fi însoțită de un plan de pilotare pe 1–2 ani, cu platforme de AI care măsoară competențele reale ale elevilor;
- memoriile și contra-memoriile devin analize de conținut și interpretări ale unor date deja colectate, nu simple poziționări;
- profesorii din preuniversitar sunt implicați activ: au acces la dashboard-uri cu progresul elevilor, pot propune ajustări în timp real;
- componența comisiilor de programă e publică, iar deciziile lor se bazează pe:
- ce texte sunt înțelese;
- ce tipuri de sarcini stimulează gândirea critică;
- ce echilibru între literatură veche/modernă/contemporană duce la cea mai mare autonomie de lectură la final de liceu.
Asta ar transforma o „imposibilă dezbatere” într-una incomodă, dar productivă.
Ce putem face concret, ca profesori, directori sau părinți
Nu trebuie să așteptăm ca ministerul să descopere singur AI-ul educațional. Există pași clari pe care îi putem face deja:
- Profesorii de română pot testa platforme de învățare adaptivă, pot colecta date (chiar și în forme simple: chestionare, teste digitale) și pot documenta ce funcționează în clasele lor.
- Directorii pot susține proiecte-pilot de școală: cluburi de lectură digitală, mini-platforme interne, colaborări cu universități care au expertiză în AI educațional.
- Părinții pot cere de la școli și inspectorate ceva mai mult decât „note”: informații despre competențele reale de lectură și scriere ale copiilor lor.
Am văzut deja școli românești care folosesc AI pentru feedback rapid la eseuri, pentru recomandări de lectură sau pentru monitorizarea progresului la citit. Nu e perfect, dar e infinit mai aproape de realitatea elevilor decât o programă scrisă în birou și apărată cu texte pline de invective academice.
Educația literară în România are nevoie, desigur, de istorie, de canoane, de valori estetice – dar are nevoie și de adevăr empiric: ce văd profesorii în clasă, cum reacționează elevii, ce rețin peste doi ani. AI nu ne scutește de gândire critică; dimpotrivă, ne oferă un teren mai solid pe care să gândim.
Dacă următoarea dezbatere despre programa de limba și literatura română la clasa a IX-a va fi bazată pe astfel de date, nu doar pe orgolii și etichete, atunci da, vom putea spune că AI chiar a ajutat educația din România să devină mai personalizată, mai onestă și mai eficientă.