Noua programă de matematică cere folosirea „imperativă” a AI, iar unii autori le spun profesorilor să fie reticenți. Vezi cum poți folosi AI la clasă fără să distrugi gândirea critică.
AI la matematică în liceu: risc, oportunitate sau falsă problemă?
În noua programă de matematică pentru liceu, inteligența artificială apare negru pe alb: „folosirea unui asistent AI este recomandată cu caracter imperativ”. În aceeași dezbatere publică, unul dintre autorii programei, academicianul Liviu Ornea, le spune profesorilor să fie reticenți față de exact această recomandare.
Acest contrast nu e doar un episod picant dintr-o conferință online. El prinde foarte bine tensiunea reală din școlile din România în 2025: un sistem care cere oficial AI în educație, dar profesori care nu știu dacă să aibă încredere sau să se teamă.
Postarea de față, parte din seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, merge dincolo de episodul Ornea. Mă interesează ce facem practic, la clasă: când are dreptate prudența lui, când ne încurcă și cum putem transforma AI din „bau-bau” în unealtă pentru învățare personalizată, fără să distrugem gândirea critică a elevilor.
1. Ce spune de fapt noua programă de matematică despre AI
Noua programă de matematică pentru profilul Matematică-Informatică introduce explicit „utilizarea imperativă a unui asistent de tip inteligență artificială (IA)”. Accentul este pus în special în clasa a XI-a, acolo unde AI este văzută ca instrument de:
- explorare de concepte
- verificare a rezolvărilor
- conectare a teoriei cu aplicații reale
Formula cheie din programă este esențială și, sincer, foarte bună:
elevul trebuie să realizeze validarea critică a soluției propuse de AI și să poată explica limitele acesteia.
Asta nu descrie o școală în care AI rezolvă problemele în locul elevilor, ci o școală în care:
- elevul întreabă,
- AI propune o cale,
- elevul analizează și decide dacă răspunsul este corect.
Exact aici se leagă tema seriei noastre: învățarea personalizată. Un asistent AI bun poate să se adapteze la ritmul, stilul și nivelul fiecărui elev. Dar doar dacă e folosit ca antrenor, nu ca „rezolvator oficial de teme”.
2. De ce este Liviu Ornea atât de reticent față de asistenții AI
Liviu Ornea nu critică AI în abstract, ci pornește dintr-o experiență reală: folosirea ChatGPT și Gemini la nivel universitar, în pregătirea lucrărilor de licență, pentru explicații de concepte avansate.
El spune, pe scurt:
- la întrebări standard, cu conținut ușor de găsit pe internet, AI se descurcă rezonabil
- când intri pe demonstrații, raționamente și surse exacte, apare problema
- AI oferă uneori răspunsuri greșite cu un ton extrem de sigur
- poate inventa surse sau articole („halucinații”), ceea ce un elev nu poate depista
Formularea lui e dură, dar nu departe de adevăr pentru cine a testat AI la matematică mai serioasă:
„Sunt elucubrații infernale atunci când întrebi: care e raționamentul, care e demonstrația?”
Și mai e un punct important:
„Elevul nu va ști să controleze, va lua de bună ce i se spune.”
Aici, Ornea atinge punctul nevralgic al oricărei discuții serioase despre inteligența artificială în educație:
- AI poate genera explicații foarte convingătoare, dar uneori greșite
- elevul de liceu nu are încă arsenalul de cunoaștere și experiență ca să filtreze erorile
- un profesor obosit, nepregătit pe AI, poate să valideze fără să-și dea seama răspunsuri complet false
Din acest motiv, mesajul lui „fiți reticenți” nu e absurd. Problema e dacă rămânem doar la reticență sau trecem la reticență educată și asumată.
3. De ce „nu folosiți AI” este un sfat nerealist în 2025
Ornea compară AI cu Wikipedia: utilă pentru lucruri generale, periculoasă ca sursă „științifică finală”. Are dreptate. Dar dacă în 2025 îi spui unui licean „nu folosi AI la matematică”, e cam ca și cum ai fi interzis Google în 2005. Se va întâmpla oricum, doar că pe ascuns și prost.
Realitatea în școlile din România arată cam așa:
- la ora 8:00 profesorul explică „clasic” la tablă
- la ora 20:00 elevul își face tema cu ChatGPT, YouTube și aplicații de tip PhotoMath
- părintele vede nota din catalog și nu are idee cât e munca reală a copilului și cât e generat de AI
De aici derivă o poziție mult mai sănătoasă decât „pro” sau „contra AI”:
„Copiii vor folosi inteligența artificială oricum, mai bine îi ajuți să o folosească în mod corect.”
Această abordare, prezentă deja în țări ca Estonia, e singura care are sens dacă vrem elevi competenți, nu dependenți.
În contextul nostru, tema seriei – AI în Educația din România: Învățare Personalizată – trebuie tradusă concret așa:
- nu blocăm AI,
- învățăm elevii să o folosească inteligent,
- antrenăm profesorii să fie „antrenori de AI”, nu „paznici anti-AI”.
4. Cum arată, concret, o folosire sănătoasă a AI la matematică
Dacă scoatem sloganurile („folosiți AI!” vs „fiți reticenți!”), rămâne întrebarea practică: cum folosim AI la matematică în liceu astfel încât elevul să gândească mai mult, nu mai puțin?
4.1. Ce ar trebui să facă AI la clasă
AI merită locul ei acolo unde poate personaliza învățarea și elibera timpul profesorului pentru partea de gândire profundă.
Câteva exemple sănătoase:
-
Explicații alternative personalizate
Elevul nu a înțeles explicația din manual privind limitele. Profesorul îi cere asistentului AI să genereze:- o explicație în limbaj intuitiv,
- un desen explicativ,
- o analogie din viața de zi cu zi. Elevul compară și discută cu profesorul ce a ajutat și ce nu.
-
Generare de exerciții gradate
Pentru un elev foarte bun, AI poate propune probleme mai dificile. Pentru un elev slab, poate genera pași intermediari. Profesorul verifică, ajustează și salvează timp. -
Analiza pașilor unui raționament
Elevul își scrie singur soluția, apoi folosește AI pentru feedback punctual: „Arată-mi unde am sărit un pas logic”. Aici AI devine un fel de „oglindă logică”. -
Simulări și vizualizări dinamice
În geometrie analitică sau probabilități, AI poate genera rapid grafice, simulări, seturi de date, pe care elevii le interpretează. Ai astfel o combinație bună între dimensiunea vizuală și formalismul matematic.
4.2. Ce NU ar trebui să facă AI la matematică
Aceleași instrumente, folosite prost, distrug esența învățării.
Zone roșii clare:
- rezolvarea integrală a temelor, copiate fără înțelegere
- generarea de „demonstrații” pe care nimeni nu le verifică
- folosirea AI ca arbitru final („dacă AI zice că e corect, e corect”)
- înlocuirea completă a explicațiilor profesorului
Or, aici Ornea are perfectă dreptate: fără un spirit critic format, elevul nu poate filtra „mizeriile” AI. Nu poți să arunci un asistent AI într-o clasă de a IX-a și să spui „descurcați-vă”.
De aceea, orice școală care vrea să folosească serios AI la matematică are nevoie de trei lucruri:
- Reguli clare interne: ce e permis, ce nu e permis la teme, proiecte, examene.
- Momente „AI-on” și „AI-off” la oră: activități cu AI, activități strict pe hârtie, fără telefon sau laptop.
- Discuție deschisă cu elevii despre limitele AI: halucinații, surse false, explicații incomplete.
5. Profesorii între două lumi: conținut vs competențe, AI vs „tradițional”
Un alt mesaj puternic al lui Liviu Ornea nu ține de AI, ci de filozofia programei:
- el pune accent clar pe conținuturi („totul trebuie subsumat conținuturilor”)
- este „complet împotriva discuției despre competențe” în forma actuală
- respinge ideea că pedagogia, fără un conținut solid de matematică, poate forma profesori buni
Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu el, merită remarcat contextul:
- noua programă încearcă să echilibreze cerințele universităților, ale pieței muncii și ale învățământului public de masă
- nu poți scrie o programă doar pentru olimpici, la fel cum nu poți scrie una doar pentru „dus de la nota 4 la 5”
AI intră exact în acest echilibru fragil. Poate ajuta enorm la personalizare:
- elevii foarte buni pot primi provocări suplimentare,
- elevii cu lacune pot avea explicații suplimentare, în ritmul lor,
- profesorul nu mai este singur în fața unei clase cu niveluri foarte diferite.
Dar pentru asta, ai nevoie de profesori care:
- înțeleg bine matematica de liceu, nu doar mecanic
- au un minim de cultură digitală și știu să „citească” un răspuns AI
- sunt dispuși să-și ajusteze rolul: mai puțin „dictare”, mai mult antrenorat cognitiv.
Aici, da, rolul universităților și al Academiei Române e critic. Formarea profesorilor de matematică în 2025 nu mai poate ignora:
- noile programe,
- rolul AI în învățarea personalizată,
- nevoia de a construi la elevi un „filtru epistemic” puternic.
6. Cum putem transforma controversa în șansă pentru școala românească
Episodul cu camera deschisă, vinul de la prânz și discuțiile aprinse despre AI pot face titluri foarte bune. Dar dacă le lăsăm doar la nivel de scandal, am ratat subiectul.
Ce contează, pentru școli, este altceva:
- AI nu va dispărea din viața elevilor, indiferent ce scrie într-o programă
- profesorii au nevoie de un cadru clar și de formare serioasă ca să folosească AI inteligent
- elevii trebuie învățați explicit cum să pună întrebări bune și cum să verifice răspunsurile AI
Dacă ai responsabilitatea unui liceu, a unei catedre de matematică sau predai pur și simplu la clasă, merită să te întrebi:
- Care sunt 2–3 activități concrete în care AI ar adăuga valoare orelor mele de matematică?
- Ce vreau să rămână 100% „low tech” (hârtie, creion, fără AI) pentru a antrena concentrarea și rigoarea?
- Ce reguli explicite stabilesc cu elevii despre folosirea AI la teme și proiecte?
Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” merge în aceeași direcție: nu idolatrizăm AI, nu o demonizăm, o domesticim. Folosită cu cap, poate deveni exact ce lipsește acum în multe clase: un aliat pentru personalizare, practică suplimentară, explicații alternative. Folosită fără cap, confirmă toate temerile lui Liviu Ornea.
Realitatea? E mai simplă decât pare: AI nu va hotărî cum arată școala românească de mâine. Profesorii și directorii o vor face, prin felul în care aleg – sau nu – să o pună la muncă pentru elevi.