De ce rămâne România în urmă la AI în educație

Educația digitală din România are o problemă simplă și dureroasă: doar 3 din 10 adulți au competențe digitale de bază, în timp ce școala se pregătește – cel puțin declarativ – să intre în era inteligenței artificiale și a învățării personalizate. Diferența dintre discurs și realitate se vede în fiecare cancelarie, în fiecare ședință cu părinții și în fiecare proiect „pilot” care moare după conferința de presă.

În seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, articolul acesta merge un pas în spate: de ce ne e atât de greu să folosim AI cu sens în școli? Răspunsul, inspirat și din ideile Veronicăi Ștefan, expert în politici digitale la Consiliul Europei, ține mai puțin de tehnologie și mult mai mult de viziune, încredere și responsabilitate digitală.

Vom vorbi direct despre ce lipsește din școala românească, de ce tinerii sunt „pricepuți tehnic, dar vulnerabili”, cum ar trebui să arate o strategie serioasă pentru AI în educație și ce pot face concret școlile și companiile care chiar vor să miște lucrurile.

1. România și paradoxul tehnologiei: curioși, dar fără direcție

Românii sunt, în general, curioși și deschiși la tehnologie. Instalăm aplicații, testăm platforme, folosim social media intens. Unde se rupe filmul? La încredere și responsabilitate.

Ce se întâmplă azi în educație și business educațional:

• școlile cumpără tablete, platforme și licențe, dar folosirea lor se oprește la „teme încărcate online”;
• părinții se tem de AI, dar în același timp își lasă copiii ore întregi nesupravegheați pe TikTok;
• companiile edtech vând soluții sofisticate, însă multe școli nu au nici măcar o strategie digitală minimă;
• statul vorbește despre transformare digitală, dar funcționează predominant pe hârtie.

Realitatea? România nu suferă doar de deficit de resurse, ci, cum spune Veronica Ștefan, de lipsă de viziune pe termen lung. Tehnologia „ni s-a întâmplat” și abia acum încercăm să-i dăm un sens.

Pentru ca AI și învățarea personalizată să conteze cu adevărat în educație, nu ajunge să avem platforme. Avem nevoie de:

• încredere în sisteme și instituții;
• reguli clare de utilizare;
• responsabilitate în felul în care ne raportăm la date, algoritmi și decizii automate.

2. De la „nativ digital” la cetățean digital responsabil

Tinerii folosesc intens tehnologia, dar asta nu îi face automat cetățeni digitali sau utilizatori maturi de AI. Aici e una dintre cele mai periculoase iluzii din școala românească: „copiii se pricep oricum mai bine ca noi la tehnologie”.

Ce înseamnă, de fapt, cetățenie digitală?

În esență, e combinația dintre:

• drepturi (protecția datelor, siguranță online, acces la tehnologie);
• responsabilități (cum folosești tehnologia, cum te porți cu ceilalți, ce lași în urma ta online).

Asta implică:

• să înțelegi cum funcționează un algoritm care îți recomandă conținut;
• să știi ce înseamnă date personale și cum sunt folosite;
• să poți seta măcar minimul de securitate (parole, 2FA, confidențialitate);
• să știi să pui la îndoială o informație, o „știre virală” sau un rezultat generat de AI.

Tinerii au competențe digitale de bază mai bune decât adulții (aprox. 60% față de 30% la adulți), dar sunt mai expuși la:

• dezinformare și fake news;
• dependență de ecrane și pierdere de atenție;
• influență a algoritmilor asupra deciziilor și identității lor.

De ce contează asta pentru AI în educație

AI generativă nu e doar „încă un program”. E un sistem care:

• produce texte, imagini, cod, explicații;
• modelează așteptări („AI-ul știe tot”);
• poate influența modul în care elevii gândesc, învață și creează.

Dacă nu legăm AI în educație de educație pentru cetățenie digitală, vom avea elevi care folosesc ChatGPT pentru teme, dar nu înțeleg:

• ce este o sursă credibilă;
• cum să verifice o afirmație;
• cum să-și asume responsabilitatea pentru ce trimit mai departe.

3. Școala românească: insule de excelență într-un sistem fără viziune

Veronica Ștefan descrie foarte bine școala românească: avem insule de excelență, dar nu avem o strategie de sistem. Totul depinde de profesorul motivat, directorul implicat sau ONG-ul care aduce un proiect punctual.

Unde suntem, onest vorbind

• formarea profesorilor în digital și AI este fragmentată, deseori formală și orientată spre „acoperit credite”, nu spre schimbare de practică;
• multe școli au primit echipamente în pandemie, dar folosirea lor reală în 2025 este redusă;
• puțini elevi folosesc tehnologia pentru învățare profundă (proiecte, cercetare, simulări), majoritatea o folosesc pentru divertisment;
• directorii și echipele de management primesc foarte puțin sprijin real în a gândi o strategie digitală de școală.

În același timp, state ca Estonia sau Finlanda nu sunt „magice” pentru că au elevi mai deștepți, ci pentru că au făcut câteva lucruri simple, dar consecvente:

• au tratat tehnologia ca parte din viziunea de țară, nu doar ca proiect educațional;
• au digitalizat servicii publice, transport, sănătate – educația doar a mers în același ritm;
• au investit constant în formarea continuă a profesorilor.

Ce înseamnă asta pentru AI și învățare personalizată

Dacă introducem AI în școli peste un sistem fragil, se întâmplă trei lucruri:

1. Profesorii se simt amenințați sau pierduți și evită instrumentele noi.
2. Elevii folosesc AI în mod ocult (pentru teme, proiecte), fără ghidaj.
3. Conducerea școlii bifează „am implementat AI”, dar nu se schimbă nimic în profunzime.

Transformarea digitală reală în educație nu înseamnă doar „să punem manualul pe tabletă”, ci să regândim:

• cum se proiectează lecțiile;
• cum se evaluează elevii;
• cum folosim datele despre progresul elevilor;
• ce rol are profesorul într-o clasă unde elevul are acces la AI.

4. AI în educație: între entuziasm și riscuri reale

AI generativă, cea care scrie texte, cod, eseuri sau face analize, a devenit brusc accesibilă. Aici apare ruptura: tehnologia a ajuns la toți, dar pregătirea nu.

Unde sunt riscurile adevărate

Problemele legate de AI nu vin doar din „exces de tehnologie”, ci mai ales din:

• folosirea AI ca substitut pentru decizie (evaluare automatizată opacă, recomandări de orientare școlară fără explicarea criteriilor);
• lipsa transparenței (nu se spune clar când un conținut e generat cu AI);
• utilizarea opacă a datelor elevilor pentru antrenarea de modele;
• dependența de un singur furnizor sau platformă.

În educație, există câteva întrebări care nu mai pot fi amânate:

• Pentru ce tipuri de decizii este acceptabil să folosim AI (recomandări de resurse, feedback la exerciții, analiză de progres) și pentru ce NU (diagnostic psihologic, etichetare a elevilor, decizii disciplinare)?
• Cine își asumă responsabilitatea când AI greșește?
• Cum se explică elevilor și părinților cum funcționează aceste sisteme?

Dacă nu setăm aceste limite, percepția publicului va rămâne blocată între două extreme:

• „AI ne fură locurile de muncă și distruge gândirea critică”;
• „AI rezolvă tot, nu mai are sens să facem efort”.

Ambele sunt greșite și toxice pentru un sistem de educație care are nevoie de echilibru, nu de panică sau naivitate.

5. Ce ar însemna o strategie serioasă de AI în educația din România

Pentru ca AI și învățarea personalizată să conteze în România, avem nevoie de un plan care să meargă dincolo de proiecte pilot și platforme „miraculoase”.

5.1. Prioritatea zero: profesorul

Dacă ar fi să aleg un singur lucru de schimbat, aș face același pariu ca Veronica Ștefan: profesorii.

Nu doar salariile (deși contează enorm), ci în special:

• formare continuă autentică, nu doar cursuri bifate pentru dosar;
• programe dedicate pentru pedagogie digitală și AI educațional;
• comunități de învățare între colegi (peer learning), în care profesorii își arată unii altora ce funcționează la clasă;
• spațiu real în normă pentru învățare continuă și experimentare.

Un profesor care înțelege cum funcționează AI poate:

• să folosească instrumente de învățare personalizată pentru a adapta ritmul și conținutul la fiecare elev;
• să identifice mai repede lacunele de învățare pe baza datelor oferite de platforme;
• să explice elevilor ce e acceptabil și ce nu în utilizarea AI (de la teme la proiecte complexe).

5.2. Școala ca organizație inteligentă

Fiecare școală serioasă are nevoie de o strategie digitală, nu doar de „profesori pricepuți individual”. Această strategie ar trebui să răspundă clar la câteva întrebări:

• Pentru ce folosim AI în școală? (predare, evaluare, management, orientare vocațională)
• Ce date colectăm despre elevi și cum le protejăm?
• Ce reguli avem pentru utilizarea AI de către elevi și profesori?
• Cum implicăm părinții în discuția despre tehnologie și AI?

Aici companiile care vând soluții de AI în educație pot face diferența. Nu doar cu platforma în sine, ci cu:

• consultanță de implementare;
• training pentru profesori și directori;
• modele de politici de utilizare a AI în școli;
• rapoarte clare și ușor de înțeles pentru profesori și părinți.

5.3. Dialog real cu elevii și părinții

Una dintre cele mai mari probleme ale guvernanței digitale în România este lipsa dimensiunii participative. Legile vin de sus, directivele se transpun, dar vocea celor direct afectați lipsește.

În zona AI în educație, asta înseamnă:

• să întrebăm elevii cum folosesc azi AI și ce ar avea nevoie să învețe despre ea;
• să discutăm deschis cu părinții despre beneficii și riscuri, nu doar despre „pericolele internetului”;
• să includem tinerii în definirea regulilor din școli privind tehnologia.

Fără acest dialog, orice strategie digitală va rămâne un PDF frumos, nu o schimbare de comportament.

6. Ce poate face concret un părinte sau un profesor, de mâine

Nu avem nevoie să așteptăm o nouă lege sau un nou program național ca să schimbăm ceva real în felul în care tinerii folosesc tehnologia și AI.

Pentru părinți

1. Introduceți tehnologia gradual și cu reguli clare

   • stabiliți vârsta la care copilul are primul dispozitiv propriu;
   • negociați intervale de timp clare pentru ecrane;
   • discutați împreună ce aplicații sunt ok și de ce.

2. Vorbiți despre ce face copilul online
   Întrebați nu doar „cât stă”, ci ce învață, ce îl fascinează, ce îl deranjează.

3. Nu interziceți AI, învățați împreună
   Deschideți un instrument de AI și folosiți-l împreună: puneți întrebări, comparați răspunsurile cu alte surse, discutați unde poate greși.

Pentru profesori

1. Folosiți AI ca unealtă pedagogică, nu ca înlocuitor

   • generați variante de exerciții adaptate pe niveluri;
   • creați exemple suplimentare pentru elevii care au nevoie de consolidare;
   • cereți elevilor să critice sau să corecteze un răspuns dat de AI.

2. Discutați explicit despre cum funcționează AI
   Chiar și fără detalii tehnice, elevii pot înțelege idei de bază: date de antrenament, halucinații, bias.

3. Formați mici comunități de practică în școală
   Găsiți 3–4 colegi curioși, testați împreună instrumente și împărtășiți ce funcționează.

---

AI poate face educația din România mai personalizată, mai eficientă și mai umană, dar numai dacă ne asumăm partea grea: viziune, reguli clare, formare serioasă pentru profesori și dialog onest cu elevii și părinții.

Dacă ești parte dintr-o școală, universitate sau companie care vrea să treacă de la „proiect pilot” la strategie reală de AI în educație, acum e momentul. 2025 nu mai e anul în care „experimentăm”, ci anul în care decidem: folosim AI la întâmplare sau construim, cu responsabilitate, o educație mai bună pentru generațiile care vin?