AI-ul e deja în școlile românești, dar fără reguli clare. Află cum putem folosi inteligența artificială pentru învățare personalizată, fără haos și fără frică.
Educația digitală din România are o problemă dublă: doar 30% dintre adulți au competențe digitale de bază, iar școala funcționează încă mai mult prin eforturi individuale decât printr-o strategie clară. În același timp, instrumente de inteligență artificială generativă ajung în clase, pe telefoanele elevilor și în birourile profesorilor, fără reguli, fără formare, fără viziune.
Realitatea? Nu mai vorbim dacă folosim tehnologia în educație, ci cum o folosim. Iar aici, multe companii și școli din România sunt blocate între entuziasm și frică: „hai să testăm AI” vs. „mai bine nu ne băgăm, nu știm ce iese”.
În articolul de față, inspirat de ideile Veronicăi Ștefan (expert în politici digitale la Consiliul Europei) și integrat în seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, mergem dincolo de teorie:
- ce înseamnă, concret, responsabilitate digitală în școală
- cum poate fi folosită inteligența artificială pentru învățare personalizată, fără să scapăm frâiele
- ce ar trebui să facă Ministerul, școlile, profesorii, părinții și companiile care vor să investească inteligent în edtech
1. De ce România are un decalaj digital în educație
România nu e „anti-tehnologie”. Din contră, cum spune și Veronica Ștefan, suntem curioși, ne jucăm repede cu orice aplicație nouă. Problema nu este accesul la gadgeturi, ci modul haotic în care folosim tehnologia.
Ce lipsește, de fapt
Din perspectiva educației, astăzi avem trei lipsuri majore:
-
Competențe digitale slabe la adulți
- aprox. 30% dintre adulți au competențe digitale de bază
- chiar dacă tinerii ajung pe la 60%, folosesc rar tehnologia pentru învățare, mai mult pentru divertisment
-
Viziune pe termen scurt
- în pandemie s-au cumpărat tablete, camere, platforme
- după 2022, o mare parte din acele soluții au dispărut din practică
- nu există o strategie clară: ce păstrăm, ce standardizăm, ce scalăm la nivel de sistem
-
Formare superficială a profesorilor
- multe cursuri de „digital” sunt doar pentru dosar, nu pentru schimbare reală la clasă
- profesorii sunt lăsați să se descurce singuri, de la alegerea platformelor până la partea de etică AI
Acest context explică de ce AI-ul intră în școli înaintea regulilor. Elevii folosesc deja ChatGPT sau alte instrumente generative, în timp ce profesorii încă discută dacă e „trişat” sau „viitorul educației”.
2. De la „nativ digital” la cetățean digital responsabil
Mulți directori și părinți pornesc de la o iluzie: „copiii se pricep oricum la tehnologie, ei sunt nativi digital”.
Veronica Ștefan demontează elegant mitul: tinerii sunt „nativi” doar ca acces, nu ca înțelegere. Faptul că un elev navighează rapid pe TikTok nu înseamnă că:
- știe să își protejeze datele personale
- recunoaște manipularea sau dezinformarea
- pricepe cum funcționează un algoritm sau un model de inteligență artificială
A fi cetățean digital nu înseamnă doar să folosești tehnologia, ci să îți cunoști drepturile și responsabilitățile în mediul digital.
Ce înseamnă, practic, cetățenie digitală în școală
În contextul învățării personalizate cu AI, cetățenia digitală nu mai e un subiect „de bifat” la o oră de dirigenție, ci infrastructura mentală a întregului sistem:
- elevii trebuie să știe ce date oferă unei platforme adaptive
- profesorii trebuie să înțeleagă cum influențează algoritmii parcursul de învățare
- părinții trebuie să primească explicații clare: ce date se colectează, de ce, unde se stochează
Fără discuții deschise despre aceste lucruri, orice proiect de AI în educație riscă să fie perceput ca ceva impus „de sus” sau, mai rău, ca o amenințare.
3. AI în educația din România: potențialul real al învățării personalizate
AI-ul nu e o baghetă magică, dar este, în acest moment, cel mai puternic instrument pentru a muta școala românească de la „toți la fel” la învățare personalizată.
Cum arată, concret, o clasă în care AI chiar ajută
Un scenariu realist pentru o școală românească (publică sau privată), în 12–18 luni, dacă există voință și un plan minimal:
-
Platformă adaptivă de învățare pentru matematică și limbi străine
Elevul lucrează exerciții, iar AI-ul ajustează nivelul în timp real, în funcție de răspunsuri și de timp de lucru. -
Profil de învățare pentru fiecare elev
Profesorul vede, într-un tablou de bord simplu:- unde apar blocaje (ex: fracții, acorduri gramaticale)
- în ce tip de itemi greșește constant (aplicații, probleme deschise, noțiuni teoretice)
- cum evoluează în timp fiecare elev, nu doar nota la testul final
-
Feedback imediat și clar
Elevul primește explicații pe limba lui, pas cu pas, nu doar „răspuns corect/incorect”.
Profesorul folosește raportul din platformă ca să își ajusteze ora următoare. -
Evaluare automată pentru sarcini repetitive
AI-ul poate corecta teme standardizate (grile, exerciții structurale), iar profesorul își mută energia spre feedback calitativ, proiecte, discuții.
Acesta nu este SF. Sunt deja școli în România care fac părți din asta, dar izolat, fără un cadru național, fără standarde și fără conexiune cu curriculumul.
De ce merită acest efort, chiar și într-un sistem rigid
Folosită inteligent, învățarea personalizată cu AI aduce câteva beneficii clare:
- crește motivația elevilor (simt că lucrează la nivelul lor, nu la „media clasei”)
- ajută profesorii să își folosească timpul pe ce nu poate face o mașină: relație, explicații, adaptare emoțională
- oferă directorilor și inspectoratelor date reale, nu doar impresii, despre unde se blochează elevii
Dar pentru ca aceste beneficii să prindă rădăcini, trebuie să rezolvăm întâi partea mai puțin spectaculoasă: guvernanță digitală și responsabilitate.
4. De la entuziasm haotic la digitalizare responsabilă
Veronica Ștefan punctează foarte clar: problemele grave nu apar când tehnologia există, ci când o lăsăm să ia decizii în locul nostru, fără limite și fără control.
În educație, asta poate însemna:
- algoritmi de recomandare care „etichetează” elevii ca slabi/buni pe baza unor date incomplete
- decizii privind orientarea vocațională luate aproape exclusiv pe recomandările unui sistem AI
- utilizarea conținutului generat automat (teste, fișe, eseuri) fără verificare și adaptare
Cum arată o strategie de AI responsabil în școală
Fie că vorbim de un liceu privat sau de o companie care dezvoltă soluții edtech pentru România, sunt câteva principii care nu ar trebui negociate:
-
Transparență
- elevii și părinții știu când se folosește AI
- e clar ce fel de date sunt colectate și în ce scop
- profesorii știu cum se generează recomandările (măcar la nivel conceptual)
-
Control uman final
- AI-ul poate sugera, dar nu decide singur: note finale, rute educaționale, exmatriculări, recomandări de profil
- profesorul are mereu ultimul cuvânt
-
Limitarea scopului
- un instrument de analiză a progresului nu devine, peste noapte, unealtă de supraveghere generalizată
- nu transformăm școala într-un spațiu de monitorizare excesivă
-
Formare reală, nu doar training de butoane
- profesorii învață nu doar cum se folosește platforma, ci și când să NU se folosească
- componentă puternică de etică, gândire critică și proiectare de activități cu AI
Altfel spus, avem nevoie de o digitalizare responsabilă, nu de un „fast digital” făcut doar ca să bifăm un indicator într-un proiect sau PNRR.
5. Profesorul, nu algoritmul, rămâne nucleul școlii
Dacă e un lucru cu care sunt 100% de acord cu Veronica Ștefan, e acesta: fără profesori bine pregătiți, niciun plan de AI în educație nu ține.
România are insule de excelență – profesori care:
- își fac singuri cursuri online
- testează platforme adaptive pe cont propriu
- își creează comunități informale de învățare între colegi
Problema e că sistemul nu îi urmează. Fără o strategie clară, totul depinde de norocul de a nimeri „un profesor bun”.
Ce ar trebui să se schimbe, concret, în 2026–2028
Dacă vrem ca învățarea personalizată cu AI să nu rămână un slogan, sunt câteva măsuri simple, dar ferme:
-
Program național de formare continuă pe AI în educație
- obligatoriu pentru directori și recomandat pentru toți profesorii
- axat pe practică: scenarii de oră, proiecte, evaluare, etică
-
Comunități profesionale de tip peer learning
- timp oficial în orar pentru profesori să învețe unii de la alții
- recunoașterea formală a acestor activități (credite, grad didactic)
-
Ghiduri clare pentru utilizarea AI în școli
- ce e acceptabil (ex: generarea de idei, planuri de lecție, explicații alternative)
- ce este interzis (ex: folosirea AI pentru notare exclusivă, supraveghere excesivă, colectare inutilă de date)
Companiile care intră acum pe piața de edtech și AI pentru școli ar face bine să își gândească produsele și serviciile exact în această logică: tehnologie + formare + etică + suport pe termen lung.
6. Rolul părinților și al companiilor: nu spectatori, ci parteneri
Educația digitală nu se întâmplă doar în școală. Copilul are telefon, consolă, laptop acasă, iar multe dintre primele contacte cu AI-ul apar în jocuri, social media sau aplicații aparent „nevinovate”.
Ce pot face părinții, realist, fără să fie experți
Mesajul Veronicăi Ștefan e clar: nu trebuie să fim experți ca să fim ghizi digitali pentru copiii noștri. Avem însă nevoie de:
- reguli simple și clare în familie (vârstă, timp, conținut)
- discuții constante despre ce fac online, nu doar interdicții
- disponibilitatea de a învăța împreună cu ei (inclusiv cum funcționează AI)
Extremele – fie interzic complet tehnologia până la 14 ani, fie „las copilul, știe el mai bine” – produc, de fapt, cele mai mari probleme.
Cum pot ajuta companiile din România
Contextul campaniei în care se înscrie acest articol este clar: „Implementarea AI în Business: Ghid complet pentru companii din România”. Dacă ești o companie care vrea să susțină educația, există câteva direcții cu impact real:
- parteneriate cu școli pentru a pilota platforme de învățare personalizată
- finanțarea de programe de formare pentru profesori (nu doar donații de echipamente)
- implicare în elaborarea standardelor de etică și guvernanță AI în educație
Beneficiul nu e doar de imagine. Pe termen mediu, companiile au nevoie de angajați care:
- știu să colaboreze cu AI
- înțeleg cum funcționează algoritmii
- au gândire critică solidă, nu doar reflexul de a apăsa pe „Generate”
Concluzie: AI nu va înlocui profesorii, dar va separa școlile care se adaptează de cele care rămân în urmă
Tehnologia „ni s-a întâmplat”, cum spune Veronica Ștefan. AI-ul generativ a apărut în masă înainte să apucăm să punem reguli clare, să pregătim profesorii, să calibrăm curriculumul. Asta e realitatea cu care lucrăm acum, nu un scenariu ideal.
Partea bună? Încă putem alege cum folosim AI-ul în educația din România. Fie îl lăsăm să fie doar un shortcut pentru teme și proiecte, fie îl transformăm într-un instrument serios de învățare personalizată, centrată pe elev și ghidată de profesori pregătiți.
Dacă vrei ca organizația ta – școală, universitate sau companie – să nu rămână blocată în „digitalizare de fațadă”, următorul pas e simplu: începe o discuție serioasă despre viziune, competențe și responsabilitate digitală. Tehnologia există deja. Diferența o va face felul în care o integrăm în viața copiilor noștri și în cultura organizațiilor noastre.
Întrebarea nu mai este dacă aduci AI în educație, ci cât de pregătit ești să îl folosești în favoarea oamenilor, nu în locul lor.