AI și copiii cu dizabilități: de la excludere la învățare personalizată

Copiii cu dizabilități „nu sunt acceptați” în școala de masă. Ce facem diferit cu AI?

„Se vede că nu sunt acceptați copiii cu dizabilități în învățământul de masă.”

Fraza asta, spusă de un părinte din Timișoara, rezumă perfect realitatea multor familii în 15.12.2025, în plină dezbatere despre incluziune și reformă. Copilul lui e într-o școală specială, deși programa e aproape aceeași ca la școala de masă – doar ritmul e mai lent. Altă mamă povestește cum copilul ei a mers la grădiniță de masă, dar la școală „nu s-a integrat” și a renunțat la învățământul de masă.

Realitatea? Sistemul clasic nu e gândit pentru a susține personalizat 33 de elevi în clasă, dintre care 3 cu cerințe educaționale speciale (CES). Profesorii nu au timp, resurse, nici suficientă formare. În paralel, numărul elevilor cu CES aproape s-a triplat în 5 ani, dar numărul profesorilor de sprijin a rămas mult sub standardul legal.

În această serie „AI în Educația din România: Învățare Personalizată”, articolul de față merge direct în inima problemei: excluderea copiilor cu dizabilități și cum tehnologia bazată pe AI poate fi, dacă e folosită corect, o parte foarte concretă din soluție – nu un slogan frumos pe slide-uri.

Unde se rupe incluziunea acum: cifre, reguli, realitate

Integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă nu e doar o chestiune de bunăvoință. Există reguli, metodologii, termene. Pe hârtie, România arată rezonabil. În practică, lucrurile arată altfel.

Câteva puncte clare din realitatea actuală:

• Numărul elevilor cu CES din școlile de masă a ajuns la peste 50.000 în 2023-2024.
• În total, în masă + special, sunt peste 70.000 de elevi cu CES.
• Există doar aprox. 1.852 de profesori de sprijin, adică:
  • ~1 profesor de sprijin la 28 de elevi cu CES în învățământul de masă;
  • ~1 la 38 de elevi cu CES, dacă includem și învățământul special.
• Clasele cu elevi cu CES se constituie, teoretic, cu maximum 3 elevi cu CES/clasă, iar pentru fiecare elev cu CES se scad 3 elevi din numărul maxim.

Sună bine. Doar că profesorii de la clasă spun cu totul altceva:

„Învățarea diferențiată și individualizată nu poate fi asigurată în învățământul de masă, cel de stat, cu 33 de elevi în clasă, dintre care 3 sunt cu CES. Statul nu a angajat pe nimeni să ne ajute și noi rămânem responsabili de toți.”

Aici apare tensiunea reală: legea cere personalizare, sistemul oferă clase aglomerate, profesori copleșiți și foarte puțin sprijin specializat.

Din toamna 2025, inspectoratele sunt obligate să verifice prin inspecții tematice școlile cu elevi CES, să vadă dacă există planuri individualizate, maxim 3 elevi CES la clasă, responsabil de caz etc. E un pas necesar, dar nu suficient. Poți verifica formulare, dar nu poți forța apariția de profesori de sprijin peste noapte.

Aici intră în discuție AI și platformele adaptive de învățare, nu ca „magie” care rezolvă tot, ci ca instrument foarte practic de degrevare și personalizare.

De ce personalizarea nu mai poate fi un „lux” pentru copiii cu CES

Pentru un copil tipic, o lecție frontală, un manual standard și câteva fișe de lucru pot funcționa, chiar dacă nu ideal. Pentru un copil cu dizabilitate intelectuală, autism, ADHD, deficiență de vedere sau de auz, modelul clasic pur și simplu nu funcționează.

Ce au nevoie copiii cu CES, în mod concret:

• ritm propriu de învățare (mai lent sau foarte fragmentat);
• explicații vizuale, audio sau tactile adaptate tipului de dizabilitate;
• repetarea și exersarea unor conținuturi de bază, fără presiunea progresului „ca restul clasei”;
• feedback imediat, clar, pe înțelesul lor;
• evaluare flexibilă, nu doar teste standardizate identice pentru toți.

În mod ideal, asta ar oferi un profesor de sprijin prezent constant la clasă, în echipă cu profesorul de la clasă, psihologul școlar, consilierul, logopedul. Dar știm deja că nu avem suficienți.

Aici AI-ul nu înlocuiește oamenii, dar poate acoperi o parte importantă din personalizare, astfel încât profesorul să nu mai fie singur în fața a 30+ elevi cu nevoi diferite.

Cum ajută concret AI copiii cu dizabilități în școala de masă

1. Platforme adaptive: fiecare copil are „manualul” lui

Platformele de învățare bazate pe AI pot adapta automat conținutul pentru fiecare elev, în funcție de răspunsuri, timp de lucru, tipul de greșeli.

Pentru un copil cu CES, asta înseamnă, de exemplu:

• exerciții la matematică cu număr redus de itemi, dar cu vizualizări clare și feedback imediat;
• lecturi la limba română cu text scurtat, simplificat, cu sprijin audio sau cu imagini care explică termenii noi;
• recapitulări frecvente ale noțiunilor pe care algoritmul vede că elevul le uită repede.

Profesorul vede pe platformă:

• unde se blochează copilul;
• ce tip de exerciții îi ies bine;
• cât timp are nevoie pentru o sarcină.

Nu mai lucrează „în orb”, cum spunea un coordonator de profesori de sprijin: „Am o hârtie, dar asta nu schimbă cu nimic situația; copilul este tot aici, cu mine.” AI-ul transformă acea „hârtie” (certificatul de orientare) într-un profil de învățare viu, actualizat zi de zi.

2. Evaluare flexibilă pentru elevii cu CES

Evaluările naționale și testările curente sunt un coșmar pentru multe familii cu copii CES. Deși există prevederi pentru condiții speciale, în practică:

• nu toți profesorii știu cum să adapteze subiectele;
• nu există mereu timp să pregătești variante adaptate;
• unii părinți aleg să nu participe deloc.

Platformele cu AI pot genera versiuni adaptate automat ale acelorași competențe:

• același obiectiv (de exemplu, „înțelege ideea principală a unui text”), dar cu texte mai scurte, întrebări cu suport vizual, răspunsuri cu imagini sau selectare, nu doar răspuns deschis;
• posibilitatea de a susține evaluarea cu suport audio, cu timp prelungit, cu pauze programate;
• rapoarte care translatează rezultatul în termeni simpli pentru părinți și în termeni tehnici pentru profesorul de sprijin.

Asta nu relativizează standardele, ci doar le face accesibile și pentru copii cu ritm și canale de învățare diferite.

3. Suport pentru integrare socială, nu doar pentru note

Părintele din Timișoara vorbea despre o „oază” pentru copilul său într-o comunitate de elevi cu dizabilități. În școala de masă, sentimentul e adesea invers: copilul se simte izolat, „altfel”, iar colegii nu știu cum să relaționeze cu el.

AI poate contribui și aici, într-un mod mai puțin evident, dar foarte util:

• aplicații care ghidează scenarii sociale (de exemplu, pentru copii cu autism): cum saluți, cum ceri ajutor, cum reacționezi când pierzi un joc;
• jocuri educaționale colaborative în care rolurile sunt complementare, astfel încât și un copil cu CES să poată contribui real la succesul echipei;
• traducerea rapidă a mesajelor scrise în audio sau în limbaj simplificat, pentru copiii cu dificultăți de citire.

Nu poți forța copiii să devină prieteni, dar poți crea contexte în care fiecare are un rol real și vizibil.

4. Degrevarea profesorului: mai puțină birocrație, mai mult timp cu elevii

Orice profesor care lucrează cu elevi CES știe cât timp mănâncă:

• planurile de servicii individualizate;
• planurile individualizate de învățare;
• rapoartele către comisiile de orientare școlară;
• comunicarea cu părinții.

Un sistem inteligent poate prelua mare parte din muncă:

• propune obiective de învățare realiste pe baza datelor de progres;
• sugerează activități și resurse adaptate nivelului elevului;
• generează schițe de plan individualizat, pe care profesorul doar le ajustează;
• produce rapoarte clare pentru părinți și pentru comisiile județene.

Profesorul nu mai stă nopțile să scrie documente, ci poate folosi timpul pentru interacțiune umană reală cu elevii.

Părinți, profesori, directori: ce puteți face concret în 2026

Integrarea copiilor cu dizabilități în școala de masă, cu sprijin AI, nu se va întâmpla printr-un singur ordin de ministru. E o construcție în trei planuri: școală, familie, sistem.

Pentru părinți de copii cu CES

• Cereți explicit școlii să folosească instrumente digitale care permit adaptarea conținutului și ritmului.
• Întrebați dacă elevii pot avea acces la platforme adaptive de învățare și cum se urmărește progresul lor.
• Colaborați cu profesorii: arătați ce funcționează acasă (aplicații, tipuri de exerciții, formate audio/video).
• Nu renunțați din start la școala de masă. În multe cazuri, un mix între școala de masă, tehnologie adaptivă și terapie poate funcționa mai bine decât o segregare totală.

Pentru profesori din învățământul de masă

• Acceptați că nu puteți face totul singuri. Nu e un eșec profesional să folosiți AI pentru a personaliza exerciții sau evaluări.
• Folosiți platforme care oferă:
  • rapoarte individuale pe elev;
  • seturi de exerciții adaptate nivelului;
  • opțiuni de audio, imagini, simplificare de text.
• Când primiți un elev cu CES și acel clasic „dosar”, transformați-l în:
  • un set de obiective clare în platformă;
  • câteva tipuri de activități digitale pe care elevul să le repete în ritmul lui.
• Împărtășiți cu colegii experiența: ce funcționează, unde se blochează copiii, ce tip de adaptări sunt eficiente.

Pentru directori și decidenți locali

• Nu așteptați doar „strategia națională”. Puteți pilota deja, la nivel de școală sau județ:
  • acces la o platformă de învățare adaptivă pentru toate clasele cu elevi CES;
  • formarea profesorilor pe „cum predai cu AI” pentru elevii cu nevoi speciale;
  • grupuri mixte: profesor de sprijin + IT-ist + consilier școlar, care să configureze și să urmărească utilizarea platformelor.
• Urmăriți datele: unde scade abandonul, unde cresc competențele de bază, unde se îmbunătățește prezența și implicarea copiilor cu CES.

De ce AI nu e un moft în educația specială, ci o necesitate

În contextul în care:

• numărul elevilor cu CES crește;
• profesorii de sprijin sunt prea puțini;
• profesorii de la clasă cer, inclusiv în studiul TALIS 2024, mai multă formare pentru lucrul cu elevi CES;

…a mai aștepta „să se rezolve problema” doar prin norme și controale e pură iluzie.

AI nu rezolvă discriminarea, dar poate acoperi o parte esențială din ceea ce lipsește azi: învățare personalizată, evaluare flexibilă, date clare despre progres. Asta înseamnă șanse reale ca un copil care acum e împins spre școala specială doar pentru că „nu se integrează” să poată rămâne în comunitatea lui, în clasa lui, cu sprijin real.

Seria „AI în Educația din România: Învățare Personalizată” nu e despre gadgeturi, ci despre copii reali, părinți epuizați și profesori copleșiți. Despre cum trecem de la frustrarea „nu sunt acceptați acești copii” la o școală în care fiecare elev are un traseu de învățare configurat pentru el, iar tehnologia este aliat, nu obstacol.

Dacă ești părinte, profesor sau director și recunoști în articolul de azi propria ta școală, următorul pas e simplu și incomod: întreabă-te ce instrument AI ai putea introduce chiar din semestrul următor ca un prim pas concret spre incluziune reală, nu doar declarativă.